Concerte eveniment la Alba Iulia. Sărbătoarea muzicii cu Bonnie Tyler şi Cantabile the London Quartet
0În perioada 20 - 22 iunie la Alba Iulia are loc evenimentul ”Sărbătoarea muzicii”. Punctele principale de atracţie sunt concertul vedetei internaţionale Bonnie Tyler şi opera AIDA pusă în scenă în aer liber în Ceatatea Alba Carolina.
Majoritatea ţărilor europene celebrează pe 21 iunie ”Sărbătoarea muzicii”, un eveniment care a avut geneza în Franţa anilor ‘80 şi care “reuneşte” anual mii de muzicieni din peste 100 de ţări de pe glob. Alba Iulia este unul dintre oraşele din România care a păstrat în ultimii trei ani principiile care stau la baza acestui eveniment: diversitatea genurilor muzicale, accesul gratuit la scenă pentru public, sonorizarea unor zone istorice de patrimoniu şi, mai mult decât orice, sincronizarea cu eforturile altor ţări de a pune în valoare muzica şi muzicienii, amatori şi profesionişti deopotrivă.
Nume precum Nouvelle Vague, Juke Box Trio, Delta Q, Moonlight Breakfast, Die Medlz, Vocal Tempo, dar si spectacole precum “Carmina Burana” sau “Proms of Delights” au purtat spre Alba Iulia cele mai noi tendinţe muzicale sau spectacole clasice, premiere absolute pentru oraş. În prima zi a evenimentului, Piaţa Cetăţii va răsuna în acorduri de nai integrate în teme muzicale din folclor, jazz, clasic şi pop rock.
Binecunoscutul artist sibian Radu Nechifor, unul dintre discipolii favoriţi ai lui Gheorghe Zamfir, a dezvoltat un concept al „Selecţiunii din Muzica Sferelor” din dorinţa de a le oferi tuturor melomanilor ocazia de a descoperi sunetul unui instrument cu rădăcini mitice, cu toate posibilităţile lui de expresie. Naiul este cunoscut în mod deosebit ca instrument popular şi încadrat de majoritatea oamenilor exclusiv în mediul muzical folcloric. În realitate limitele acestui instrument merg mult mai departe de atât şi chiar mai departe de limita imaginaţiei noastre. În acest context, proiectul ambiţios încearcă să deschidă noi drumuri naiului românesc într-o manieră modernă universală.
Evenimentul aduce în faţa publicului genuri muzicale, reprezentate de nume consacrate ale muzicii româneşti. Printre invitaţii speciali ai lui Radu Nechifor se regăsesc Nico, Ionuţ Fulea, Vlad Simon şi Maria Cojocaru. În seara de 20 iunie, Cantabile The London Quartet împreună cu Orchestra de Cameră a Judeţului Alba vor transforma Piaţa Cetăţii într-un amplu auditorium filarmonic. Vocile tenorilor vor fi integrate perfect orchestrei camerale, substituind pe rând instrumente şi dezvoltând armonii accesibile unei palete largi de gusturi muzicale.
Pe 21 iunie, organizatorii propun un spectacol de operă unic, cu peste 500 de personaje, într-o cetate unică în Europa. O premieră absolută la nivel naţional care depăşeşte graniţele convenţionalului: montarea în aer liber a spectacolului de operă Aida de Verdi. Un eveniment pus în scenă de Opera Naţională Romană Cluj-Napoca, una dintre cele mai prestigioase instituţii de gen din România. Un spectacol flancat de alte producţii muzicale impresionante toate reunite în “Sărbătoarea Muzicii”, într-un anotimp al sunetului cum nu s-a mai văzut în Transilvania. Locul de desfăşurare al evenimentului – Cetatea Alba Carolina.
În 22 iunie, Bonnie Tyler, vocea de aur a anilor ’70-’80, care a înregistrat vânzări de peste 100 de milioane de copii îşi va delecta publicul cu piese precum “It’s A Heartache”, ”Total Eclipse of the Heart”, ”To love somebody”, ”Lost in France”, ”Goodbye to the Islands” într-un show de calibru mondial. Al doilea concert în România are loc pe scena din Piaţa Cetăţii din Alba Iulia. Accesul la toate spectacolele este gratuit.
PROGRAM SĂRBĂTOAREA MUZICII, 20-22 iunie 2014 la Alba Iulia:
Vineri, 20 iunie
Ora 19.00 Ceremonialul ridicării oraşului Apulum la grad de municipiu – Spectacol reenactment – Garda Romană si Lupii Apoulonului – Poarta a IV-a
Ora 19.30 Salve de tun în onoarea Festivalului „Sărbătoarea Muzicii” – Garda Cetăţii – Piaţa Cetăţii
Ora 20.00 Concert „Music of the Night ” – Cantabile The London Quartet – Piaţa Cetăţii
Ora 20.45 Concert „Selecţiuni din muzica sferelor” – Acorduri de nai integrate în teme muzicale din folclor, jazz, clasic si pop rock cu Nico – jazz, Ionuţ Fulea – folclor, Vlad Simon şi Maria Cojocaru – pop rock, Radu Nechifor – nai; Piaţa Cetăţii
Ora 22.30 Parada de deschidere a Festivalului Cetăţilor Dacice – Piaţa Cetăţii
Sâmbătă, 21 iunie
Ora 20.00 Fragment din musicalul „Aida”, după un concept de Elton John & Tim Rice
cu Cantabile the London Quartet
Ora 20.30 Aida de Giuseppe Verdi – Opera Naţională Română Cluj-Napoca – un spectacol de operă unic, cu peste 500 de personaje, într-o cetate unică în Europa
Duminică, 22 iunie
Ora 20.30 Concert „3 O’clock” – cocktail de jazz, swing, boogie-woogie şi soul – Piaţa Cetăţii
Ora 21.00 Concert Bonnie Tyler – Piaţa Cetăţii
Sărbătoarea Muzicii: Bonnie Tyler, în concert la Alba Iulia. Opera AIDA, pusă în scenă în Cetate