Ridicarea Cetăţii Alba Carolina: transformarea totală a oraşului, dictată de austrieci la începutul anilor 1700

Trecerea sub stăpânirea austriecilor, la începutul anilor 1700, a fost dezastruoasă pentru locuitorii oraşului Alba Iulia. Construirea Cetăţii, pe locul celei medievale, dar mult mai extinse, a fost sinonimă cu schimbarea la faţă a oraşului.

Între 1703-1711 a avut loc Răscoala antihabsburgică din Ungaria şi Transilvania, condusă de Francisc Rakoczi II (răscoala curuţilor împotriva lobonţilor). Românii din Ardeal, săturaţi de atâtea stăpâniri străine, au simpatizat cu mişcarea curuţilor.

Decăderea oraşului Alba Iulia

După înfrângerea curuţilor, austriecii victorioşi s-au năpustit asupra oraşului Alba Iulia, care şi-a pierdut statutul de capitală a Principatului Transilvaniei, pe care îl avusese timp de 17 decenii. Instituţiile şi conducerea Principatului au fost mutate la Sibiu, unde se aflau colonişti aduşi din Germania, precum şi interesele majore ale austriecilor. De suferit au avut şi clădirile din Cetatea medievală a oraşului Alba Iulia care au fost dărâmate de austrieci. Pe terenul eliberat urma să se ridice, între 1715-1738, Cetatea  pe care o vedem şi în zilele noastre.

„Pentru a elibera terenul ce urma să fie ocupat de noua fortificaţie, în suprafaţă de peste 140 hectare, s-a hotărât dărâmarea tuturor edificiilor vechiului oraş şi mutarea locuitorilor pe un amplasament situat la est de Cetate, actualul «oraş de jos», plătindu-se proprietarilor unele despăgubiri pentru terenurile şi casele abandonate“, susţine istoricul Gheorghe Anghel.

Alba Iulia înainte de venirea austriecilor,  într-o gravură din 1684/Sursa foto Muzeul Naţional al Unirii

Justificat de construirea Cetăţii şi a glacisului acesteia, „a trebuit", potrivit istoricului citat,  ca orice urmă de Biserică veche ortodoxă a românilor din oraş să dispară. Astfel, au fost distruse clădirile vechi ale fostei Mitropolii ortodoxe, precum şi cea construită în 1597, cu sprijinul lui Mihai Viteazul. Despre ultima, istoricul Nicolae Iorga nota în lucrarea sa „Sate şi preoţi din Ardeal" că: „Între clădirile care trebuiau să cadă, precum căzuse trecutul pe care-l înfăţişau, fu mânăstirea lui Mihai Viteazul, care pomenea unirea trecătoare a românilor sub unul dintre ai lor".

Austriecii au cruţat doar Catedrala catolică din Cetate. Pentru a-şi întări stăpânirea în Transilvania, a fost reînfiinţată, în 1715, şi Episcopia Romano-Catolică din Alba Iulia, care fusese desfiinţată timp de 150 de ani, iar bunurile sale aparţinuseră Principilor Transilvaniei.

Cetatea Alba Iulia la 1836, vedere interioară-în centrul imaginii este Catedrala Romano-Catolică

Teritoriul destinat „oraşului nou“, actualul „oraş de jos“, deşi neted, nu era potrivit pentru construcţii, din cauza terenului mlăştinos. Este motivul principal pentru care, timp îndelungat, suprafeţe întinse de teren din interiorul noului oraş au rămas nefolosite. „La mutarea oraşului de sus, petrecută în 1713, cetăţenii şi populaţia aşa-numitului «Oraş Nou» au păstrat numele străzilor din oraşul de sus şi, unde terenul a permis, au păstrat şi plasarea relativă a străzilor“, notează Ana-Maria Caloianu în „Istoria comunităţii evreieşti din Alba Iulia“.   

Şi aspectul noului oraş lăsa de dorit. „La început nici piaţa, nici străzile oraşului nu erau pietruite, peste tot erau numai bălţi, iar după ploaie abia se mai putea umbla. Trotuare pietruite erau numai pe lângă case şi s-au făcut abia pe la 1852“, mai scrie Ana-Maria Caloianu în lucrarea amintită.

Piaţa centrală din oraşul de jos, la începutul anilor 1900/Sursa foto Muzeul Naţional al Unirii

Cartiere de meşteşugari s-au înfiripat abia la sfârşitul anilor 1800 şi începutul anilor 1900. În Partoş şi Hăiuş locuiau cei care se îndeletniceau cu transportul sării pe râul Mureş, pe când în Lipoveni trăiau meşterii care au lucrat şi la ridicarea Cetăţii. De amenajarea parcului din centrul noului oraş se poate vorbi doar de la mijlocul anilor 1800.

Mutarea oraşului pe terasa de luncă a Mureşului a făcut ca oraşul să fie lovit de inundaţii, în 1851, 1857, 1893.

Ca un efect al transformărilor petrecute, populaţia oraşului a scăzut tot mai mult. Asta şi pentru că pătura înstărită, nobilimea, s-a mutat la Cluj. S-a adăugat şi mutarea capitalei Transilvaniei, din Alba Iulia, la Sibiu.

Potrivit istoricului citat, dărâmarea clădirilor şi a bisericilor româneşti, părăsirea oraşului de către oameni înstăriţi, catolicizarea forţată a românilor, mutarea instituţiilor importante de la Alba Iulia la Sibiu, toate au dus la decăderea oraşului cu implicaţii majore în viaţa localnicilor din punct de vedere economic, social-cultural.

Piaţa Huniady din oraşul de jos, la începutul anilor 1900/Sursa foto Muzeul Naţional al Unirii

Situaţia social-economică a oraşului Alba Iulia fost dezastroasă până la Unirea Transilvaniei cu România. Destinul economic al oraşului a fost trasat  timp de peste două secole de la Viena. După venirea în Transilvania, austriecii au decis să schimbe rolul şi importanţa oraşului care, în ciuda trecutului său bogat în evenimente istorice, nu a avut industrie până la 1918.

Datele recensământului din 1910, considerat de istorici ca cel mai complex din acea vreme, arată că venitul pe cap de locuitor în Alba era de 3,9 coroane. Comparativ, în Braşov era de 31,5 coroane, iar în comitatul Sibiu de 15,7 coroane. Nivelul scăzut al economiei judeţului Alba a fost determinat şi de numărul şi structura societăţilor şi a populaţiei active. Dintr-o populaţie de 221.618 locuitori, 69.743 persoane erau cuprinse în agricultură şi grădinărit; 7.995 persoane în industrie din care 3.204 în minerit. Alte 2.492 erau implicate în servicii publice; 1.379 în transporturi, 9. 305 persoane în diferite meserii şi alte ocupaţii, iar 5.211 erau servitori.

(Text scris de NICU NEAG)