Primarul staţiunii turistice Arieşeni, achitat în primă instanţă pentru acuzaţia de conflict de interese

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Marin Jurj a câştigat prima etapă a procesului penal
Primarul Marin Jurj a câştigat prima etapă a procesului penal

Primarul staţiunii turistice Arieşeni din judeţul Alba a fost achitat la Judecătoria Cîmpeni pentru infracţiunea de conflict de interese. Marin Vasile Jurj este acuzat că, în calitate de primar, a achiziţionat servicii de cazare de la pensiunea administrată de tatăl său.

Dosarul a fost instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, la sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate,  şi a fost înregistrat, pe fond, la Judecătoria Cîmpeni. Instanţa a pronunţat prima sentinţă în 26 iulie 2016. Inculpatul a fost achitat pentru acuzaţia adusă de procurori. Decizia va fi contestată cel mai probabil, iar decizi definitivă va fi pronunţată la Curtea de Apel Alba Iulia.

Potrivit rechizitoriului întocmit de Parchet, inculpatul Marin Jurj, în exercitarea atribuţiilor sale de primar la Primăria Comunei Arieşeni şi ordonator de credite la această autoritate publică, în mod repetat, în perioada 02.04.2009 – 02.10.2013, a achiziţionat diverse bunuri şi servicii (cazare) de la SC Vilidom SRL, firmă care îi are ca asociaţi pe părinţii acestuia şi este administrată de tatăl primarului.

Societatea Vilidom SRL deţine pensiunea ”La Vasile” din comuna Arieşeni şi îşi are sediul social la domiciliul primarului Marin Jurj. Pensiunea este, de fapt, proprietatea primarului, iar părinţii acestuia apar în documentele oficiale pentru a evita un posibil conflict de interese. ”Din probele administrate în cauză rezultă că în perioada 2009 – 2013, Primăria Comunei Arieşeni a efectuat un număr de zece achiziţii (produse şi servicii cazare) în sumă de 38.234,80 lei prin procedeul achiziţiei directe”, se afirmă într-un răspuns pentru Adevărul al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Potrivit Codului penal, infracţiunea conflictului de interese se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani şi cu interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică. Prin urmare, dacă pierde procesul, primarul Marin Jurj (PSD) va pierde şi funcţia de primar. 

Primarul din Arieşeni a câştigat definitiv în februarie 2016 un proces cu Agenţia Naţională de Integritate privind un posibil conflict d einterese în materie administrativă. Inspectorii ANI l-au găsi în incompatibilitate pe primarul din Arieşeni în septembrie 2013. Instituţia şi-a motivat decizia pe faptul că „începând cu data de 13 august 2010 a deţinut, simultan, funcţia de Primar al Comunei Arieşeni şi calitatea de reprezentant asociat din partea Consiliului Local Arieşeni în cadrul societăţii Salubritate Apuseni SRL”. Marin Jurj a câştigat procesul atât la Curtea de Apel Alba Iulia cât şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 

Citiţi şi:

 

Primarul oraşului Teiuş, Mirel Hălălai, trimis în judecată pentru conflict de interese penal

 

Primarul din Arieşeni, judecat pentru conflict de interese penal. Marin Jurj a plătit servicii de cazare la pensiunea administrată de tatăl său

 

Primarul comunei Lupşa din Alba, acuzat că şi-a angajat soţia la primărie, a pierdut procesul cu ANI

 

Primarul din Vinţu de Jos scapă de arest la domiciliu. Gheorghe Vlad va fi cercetat sub control judiciar

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite