Prim-adjunctul ISU Alba despre COVID, statistici şi spitale: ”Cu riscul de a pierde prieteni sociali prefer să nu pierd prieteni în viaţa de zi cu zi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adjunctul ISU Alba, maior Ovidiu Costea, transmite un mesaj public cum câteva luni, aproape toată lumea posta pe reţelele de socializare mesajul "Totul va fi bine", unii crezând mai mult în el iar

Maiorul Ovidiu Costea, prim-adjunct al ISU Alba, a transmis prin intermediul contului său de Facebook un mesaj legat de situaţia infectărilor cu coronavirus din judeţ şi din ţară.

”Riscăm să ajungem toţi nişte statistici dar depinde în ce tabel sau în ce grafic! Şi dacă nu mă credeţi, întrebaţi personalul medical din spitale si vedeţi cu ce se confruntă de câteva luni încoace şi mai ales acum! Cu riscul de a pierde cu această postare mulţi «prieteni sociali» prefer să nu pierd prieteni în viaţa de zi cu zi!”, a scris şeful de al

Mesajul transmis de Ovidiu Costea:

Despre COVID, statistici şi spitale sau cum doborâm record după record!

Acum câteva luni, aproape toată lumea posta pe reţelele de socializare mesajul "Totul va fi bine", unii crezând mai mult în el iar alţii mai puţin în el!  Acum, după cum reuşim să doborâm record după record în ceea ce priveşte numărul de infectări, nu cred că mai are cineva curajul nici măcar să mai gândeasca aşa ceva...cel puţin pentru moment!

Nu o să intru în polemică acum cu cei care susţin că virusul nu există pentru că, recunosc, nici eu nu l-am văzut! În schimb, am văzut la diferite emisiuni, oameni care au trecut prin boală, unii mai uşor iar alţii mai greu. Chiar am cunoştinţe, prieteni din Alba Iulia, care au fost infectaţi şi cu care am ţinut legatura cât au fost în spital dar şi după şi care mi-au împărtăşit din experienţa lor... 

Am avut ocazia să văd pe geamul unor ambulanţe sau autospeciale de transport persoane, persoane infectate care stăteau resemnaţi cu capul in palme sau unii privind în gol în timp ce aşteptau să fie transportaţi la spitale din judeţ pe unde se mai găseau locuri. Am văzut şi colegii mei care erau echipaţi până în dinţi cu echipamente de protecţie si care încercau în zadar să empatizeze cu acele persoane pentru că acele costume, măşti si viziere, dădeau exact un efect invers!

Recunosc că am incercat să ma uit spre ei dar nu voiam să-i dezarmez mai tare cu teama mea. Teama era mai mult pentru ei şi pentru sănătatea lor şi mă gândeam că nu ştiu câţi dintre ei se vor mai întoarce acasă la cei dragi sau după cât timp. 

În altă ordine de idei, vorbind despre statistici, vă dau un exemplu:

- 1.000 pozitivi din 10.000 testati este un lucru destul de grav fiind un procent foarte mare!

- 1.000 pozitivi din 20.000 testati este un procent acceptabil.

- 1.000 pozitivi din 30.000 testati este un procent bunicel, să zicem!

- 1.000 pozitivi din 40.000 testati este un procent bun.

- 1.000 pozitivi din 50.000 testati este destul de bine!

Din punct de vedere statistic, recunosc că aveţi dreptate, nu stăm foarte rău!

Dar, 1.000 + 1.000 + 1.000 + 1.000 + 1.000 = 5.000 bolnavi!!! Bolnavi care majoritatea trebuie internaţi şi cu siguranţă, un procent destul de mare vor avea nevoie de ATI!

După cum ştim cu toţii, locurile în spitale şi mai ales, paturile de ATI nu sunt procente din populaţia României, aşa că nu vă mai îmbătaţi cu apă rece că statisticile voastre nu prea ţin în situaţii de genul ăsta! Şi mai rău, riscăm să ajungem toţi nişte statistici dar depinde în ce tabel sau in ce grafic! 

Şi dacă nu ma credeţi, intrebaţi personalul medical din spitale si vedeţi cu ce se confruntă de câteva luni încoace şi mai ales acum! Cu riscul de a pierde cu această postare mulţi "prieteni sociali" prefer să nu pierd prieteni în viaţa de zi cu zi! Cei care mă cunosc ştiu că am aproape întotdeauna dreptate iar zilele ce vor urma vor demonstra regula sau... excepţia!

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite