O monedă din aur şi 24 de podoabe dacice sustrase din situl Sarmizegetusa Regia, recuperate de la case de licitaţii din Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O parte din podoabele dacice recuperate de procurori
O parte din podoabele dacice recuperate de procurori

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia continuă activităţile de recuperare a unor bunuri de patrimoniu sustrase din situri arheologice dacice. Procurori din cadrul instituţiei au readus în ţară din Germania, prin cerere de asistenţă judiciară internaţională, mai multe loturi de podoabe dacice, din argint, şi o monedă din aur, stater de tip pseudo-Lysimach.

Obiectele sunt părţi din tezaurele sustrase de o grupare infracţională din situl arheologic Sarmizegetusa Regia, exportate ilegal şi puse în urmărire prin Interpol. Tezaurele au format obiectul unor operaţiuni de spălare şi valorificare pe piaţa internaţională a antichităţilor, fiind identificate şi indisponibilizate la două case de licitaţii din München, Germania, la solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

”La 20 iulie 2015, loturile de podoabe şi monede au fost predate reprezentantului Ministerului Culturii, la Consulatul General al României din München, iar la 21 iulie au fost depuse în custodia Muzeului Naţional de Istorie a României din Bucureşti. Sunt urmărite în continuare, prin Interpol, mai multe tezaure care formează obiectul aceleiaşi cauze: un tezaur de monede Lysimach, din aur (30 de kg.), din care s-au recuperat 36 piese; mai multe tezaure de monede Koson din aur (25 de kg.), din care s-au recuperat 1035 piese; un tezaur de monede Koson din argint, din care s-au recuperat 231 monede; 5 scuturi regale din fier, 11 brăţări spiralice din aur, tezaure de denari romani (imitaţii dacice)”, se afirmă într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângp Curtea de Apel Alba Iulia.

tezaur recuperat alba

Conform experţilor „toate artefactele studiate, în număr de 25, sunt obiecte de podoabă din argint – fibule, inele, colane, lanţuri centură, pandantive – iar falerele sunt din argint aurit. Toate piesele sunt autentice şi specifice getodacilor din secolele II a.Chr – I p. Chr., iar provenienţa lor este din Transilvania, mai precis din arealul de sud-vest al acesteia, din apropierea Sarmizegetusei Regia. Majoritatea pieselor prezintă depuneri de pământ şi oxid de fier, ceea ce ar constitui o probă a faptului că au fost scoase din pământ şi se aflau în conexiune arheologică cu obiecte din diverse materiale – fier, lut ars, os. Piesele analizate aparţin cu siguranţă unor tezaure care au fost dezmembrate de către descoperitor. Obiectele expertizate aparţin Patrimoniului Cultural Naţional, şi trebuie incluse în categoria Tezaur”. 

tezaur recuperat alba

”Operaţiunea, desfăşurată în conformitate cu Convenţia privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene, din 29 mai 2000 şi Directiva 93/7/CEE a Consiliului din 15 martie 1993, privind restituirea bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru, reprezintă o continuare a demersurilor judiciare, fiind cea de a treia operaţiune de repatriere de la importante case de licitaţii din Germania, a unor piese aparţinând Patrimoniului Cultural al României. Urmărirea penală este efectuată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi organele poliţiei judiciare din cadrul I.G.P.R., Direcţia de Investigaţii Criminale, precum şi ofiţeri specialişti din cadrul Inspectoratele de Poliţie ale Judeţelor Alba şi Hunedoara”, se mai susţine în comunicat.

Trei kosoni dacici din aur sustraşi de la Sarmizegetusa Regia, repatriaţi din Belgia de procurori din Alba Iulia

 

Monede koson din aur furate din situl Sarmizegestusa Regia, recuperate de procurori din Alba Iulia din patru ţări europene

 

Tezaur de monede dacice din aur recuperat din Italia de procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia

 

Tezaur format din kosoni de argint, furat din situl Sarmizegetusa, recuperat de la o casă de licitaţii din SUA

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite