Nicolae Oneţiu s-a luptat cu un mistreţ rănit la vânătoare

Director al Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor (AJVPS) Alba din anul 1996, Nicolae Oneţiu îşi desfăşoară activitatea în cadrul asociaţiei de mai bine de trei decenii.

Profil:
Data naşterii: 14 octombrie 1957, comuna Horea, judeţul Alba
Educaţie: Facultatea de Economie şi Sociologie Rurală din cadrul Şcolii Superioare de Afaceri Alba Iulia
Starea civilă: căsătorit, fără copii

Este vânător din anul 1980 şi se poate mândri cam cu toate trofeele faunei autohtone, exceptând ursul şi capra neagră. Pe peretele din spatele biroului are blana unui imens urs, printre primii o sută ca mărime, împuşcaţi în ţară. „Este cel mai mare urs capturat în judeţ până la ora actuală. A fost împuşcat în 10 decembrie 1984, la Gârda“, precizează Nicolae Oneţiu.

La vânătoare de mistreţi s-a întâlnit cu ursul

„Vânătoarea este o şcoală a curajului. Trebuie, în primul rând, să vrei, iar ca să vrei trebuie să înţelegi ce este vânătoarea. De aceea, de abia după un an de zile se dă examenul, perioadă de gândire, de adaptare, de îmbogăţire a cunoştinţelor. În acest an, îţi dai seama dacă merită sau nu merită să te faci vânător“, spune directorul.

Îşi aminteşte de două experienţe primejdioase trăite la vânătoare. Era în zona Gârbova, la vânătoare de mistreţi, şi şeful de grupă l-a atenţionat că în apropierea standului în care se afla a fost semnalat în urmă cu doi ani un urs. Nicolae Oneţiu trebuia să fie foarte vigilent, pentru că nu putea împuşca ursul (animal ocrotit de lege). În cazul în care sălbăticiunea ar fi apărut, era nevoit să-şi semnaleze sonor prezenţa pentru a o îndepărta. „În condiţii normale ursul nu atacă, frica de om e ancestrală“, precizează vânătorul. Şeful de grupă a făcut bine că l-a atenţionat, pentru că după 45 de minute a apărut o ursoaică cu pui. „Din capul locului am văzut că-i urs, nu mistreţ. A venit să treacă prin dreapta mea, cam la 40-50 de metri distanţă, unde se afla un alt vânător, dar mi-am făcut simţită prezenţa şi s-a întors din drum. Şi-a sfădit puii şi au făcut cale întoarsă“, povesteşte Nicolae Oneţiu.

Nicolae Oneţiu alături de blana celui mai mare urs vânat în judeţul Alba

Cinci accidente mortale de vânătoare

A trăit însă clipe mult mai primejdioase decât la întâlnirea cu ursoaică. Plecase cu nişte prieteni la vânătoare de fazani, într-o zonă în care cu trei zile înainte rănise un mistreţ. „Aşteptam să sară vreun fazan din pârâu, din trestie şi m-am trezit că se mişcă un boschet de vreo doi metri diametru şi apare un mistreţ care mă atacă. A trecut prin spatele meu şi a lovit în patul puştii. M-am ferit, dar mi-a dat câteva ghionturi, mi-a găurit pantalonii şi puloverul. Cum m-am tot învârtit, pierdusem arma, iar ceilalţi vânători nu puteau trage, pentru că exista pericolul să mă împuşte pe mine“, îşi aduce aminte vânătorul. Era într-o situaţie dificilă, dar a prins curaj, a luat mistreţul de urechi şi l-a îndreptat pe lângă o salcie pe unde a şi fugit. „Mistreţul era rănit, cred că a fost cel pe care îl împuşcasem în urmă cu trei zile“, afirmă Nicolae Oneţiu.

Din păcate, la vânătoare se întâmplă şi accidente nefericite. AJVPS Alba nu a fost scutită de asemenea tragedii în care un vânător l-a împuşcat, fără să vrea, pe un altul. „În anul 1977, undeva în pădurea Berghinului, un inginer agronom a tras pe linia standurilor şi a împuşcat în cap, mortal, un alt vânător“, îşi aminteşte directorul. De atunci şi până în prezent, au mai fost alte patru asemenea accidente pe raza AJVPS Alba. „Înainte de a trage, trebuie să identifici vânatul, asta-i lege la vânătoare. Or asemenea accidente se întâmplă în general atunci când se trage la negru, adică fără a vedea în ce ţinteşti“, explică Nicolae Oneţiu.

Câte kilograme a avut ursul împuşcat la Gârda, în 1984?
N.O: 400 de kilograme, în viaţă şi vreo 2,5 metri lungime. S-au dus atunci 250 de kilograme de carne în frigorifer la Cluj. La acestea se adaugă blana, care are 80 de kilograme, viscerele şi capul. Ursul a fost împuşcat pentru că făcea pagube, se săturase să mănânce oi şi mânca numai viţei din gospodăriile oamenilor. Blana a fost medaliată cu aur la o expoziţie naţională. Interesantă e povestea craniului, care a rămas la Cîmpeni şi a dispărut subit. Acum, după 26 de ani, l-am găsit la un amic, care l-a primit de la cel care îl dosise în 1984. Craniul va rămâne la amicul meu, dar l-am luat ca să-l refacem, că era îngălbenit şi acum îl avem în evidenţe şi îl vom prezenta într-o expoziţie.

Ce-i place: „În afară de vânătoare, îmi mai place să pescuiesc. Pe vremuri jucam tenis de câmp, dar vânătoarea şi pescuitul îţi iau prea mult timp ca să mai faci şi altceva. La oameni apreciez verticalitatea, consecvenţa şi parolismul.“

Ce nu-i place: „Mă deranjează genul de persoane care, nepricepute fiind, se amestecă în orice, îşi dau cu părerea. Îmi displac cârcotelile, comentariile la adresa unui lucru statuat, consacrat, neîncrederea  în instituţiile private sau de stat.“