”Gătesc pentru o carte”, campanie pentru dotarea unei biblioteci într-un sat din Apuseni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scopul campaniei este înfiinţarea unei biblioteci în satul Ponorel din Apuseni
Scopul campaniei este înfiinţarea unei biblioteci în satul Ponorel din Apuseni

„Gătesc pentru o carte” se numeşte campania demarată de Transavia în scopul dotării unei biblioteci din satul Ponorel, comuna Vidra, din Munţii Apuseni. Dornici să deprindă cât mai multe cunoştinţe, elevii se confruntă cu lipsa cărţilor, precum şi a unui spaţiu corespunzător de depozitare a acestora.

De mai mulţi ani, Georgeta Pogan, o bibliotecară dintr-o comună învecinată vine în sprijinul lor parcurgând o dată pe săptămână distanţa de peste 7 km dus-întors, pe jos, cu cărţi pregătite pentru cei peste 50 de elevi. În acest fel ea este alături de ei şi îi ajută să aibă o bază de lecturi necesare pentru vârsta lor.

În România există multe zone defavorizate unde accesul la educaţie este dificil, de aceea Transavia şi-a propus să continue proiectele dedicate susţinerii educaţiei şi să aducă acum un ajutor real copiilor care locuiesc în satul Ponorel, transmit reprezentanii companiei. „Atunci când am aflat povestea copiilor din satul Ponorel şi a doamnei bibliotecare am fost impresionaţi şi nu am putut rămâne indiferenţi. De-a lungul timpului ne-am propus să realizăm proiecte sustenabile, iar educaţia este o arie în care vrem să ne implicăm de fiecare dată. Vom dota biblioteca din sat cu toate cărţile necesare şi sperăm să avem susţinerea celor care apreciază şi utilizează produsele noastre.”, au declarat reprezentanţii companiei Transavia.

Transavia şi-a propus să implice în această campanie consumatorii, dar şi pasionaţii de gătit, invitându-i să gătească şi să împărtăşească reţetele lor preferate cu carne de pui pe pagina de Facebook. Astfel, o reţetă gătită va fi echivalentul unei cărţi donate copiilor din satul Ponorel, Munţii Apuseni. Campania “Gătesc pentru o carte” se va desfăşura în perioada 18 noiembrie -2 decembrie 2015. Fotografiile cu reţetele gătite pot fi încărcate pe pagina de Facebook Transavia Toate Cele bune folosind htagul #gatescpentruocarte. Cei care se vor implica în acest proiect vor avea şansa de a câştiga cărţi de bucate semnate de cunoscutul jurnalist şi scriitor Radu Anton Roman. Acestei cauze s-au alăturat şi bloggeri cunoscuţi în domeniul culinar, printre care Cristian Borod (bucatarmaniac.ro), Teodora Rogobete (Teoskitchen.ro), Alice Ciobanu (Tarabucatelor.ro), precum şi Amalia Oanţă (Haisagatim.ro).

Transavia este cel mai important producător de carne din România, cu o producţie de peste 55.000 de tone de carne de pasăre, în fermele proprii de creştere din 7 judeţe – Alba, Cluj, Sibiu, Braşov, Harghita, Caraş-Severin şi Timiş. Toate produsele sunt realizate în conformitate cu normele de calitate internaţionale, sub controlul autorităţilor sanitar-veterinare şi de mediu, iar în anul 2006 compania a primit distincţia de furnizor al Casei Regale a României. Compania deţine două staţii de incubaţie, o fabrică de nutreţuri combinate, trei abatoare performante de industrializare a cărnii, o fabrică nouă de procesare a cărnii, precum şi patru ferme vegetale. Din toamna anului 2007 Avicola Braşov, unul dintre producătorii cu tradiţie pe piaţa românească, face parte din grupul Transavia.

Produsele Transavia deţin certificările FSSC 22000 (Food Safety Management System) şi BRC ( British Retail Consortium). Cei aproape 25 de ani de activitate pe piaţa avicolă din România atestă calitatea incontestabilă a Transavia ca lider de piaţă. Produsele Transavia sunt prezente pe piaţa internă în procent de 75 la sută, în marile lanţuri de retail, prin brandurile Fragedo şi Papane. Transavia este prezentă şi pe piaţa internaţională, prin exporturile realizate în ţările din Comunitatea Europeană, printre care Marea Britanie, Franţa, Spania, Croaţia, Grecia şi Bulgaria.

Cel mai bogat om din Alba, către studenţi: „Să nu pierdeţi vremea. Să vă gândiţi bine dacă are rost să rămâneţi la facultate“

„Arca lui Noe“ de la Alba Iulia, o biserică ortodoxă originală din România

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite