FOTO VIDEO A strâns 15.000 de obiecte tradiţionale şi şi-a transformat casa în muzeu
0Emilian Achim (77 de ani) adună de 38 de ani obiecte tradiţionale din zona Munţilor Apuseni la Almaşu Mare, judeţul Alba. Şi-a transformat casa într-un muzeu, recunoscut oficial cu acest statut de Ministerul Culturii, în 2005.
La Almaşu Mare, o comună săracă şi defavorizată din Munţii Apuseni, tradiţiile sunt păstrate cu sfinţenie de mâna de oameni care a mai rămas să locuiască aici. Printre aceştia, se află şi Emilian Achim, un veritabil simbol al almăşenilor. Achiam a transformat de-a lungul vieţii sale, cu multă muncă şi dăruire, un loc banal în ceva extraordinar. Mai, precis, şi-a transformat casa într-un muzeu, iar pentru oamenii din comună, şi nu numai, locul este un adevărat tezaur. Bărbatul ajuns la vârsta de 77 de ani a reuşit, în urmă cu 38 de ani, să ridice primul muzeu privat din România, recunoscut, oficial, de Ministerul Culturii.
În casa sa, care este şi muzeu, stă la loc de cinste o colecţie vastă, ce cuprinde obiecte folosite în agricultură, minerit, în prelucrarea lemnului, a pietrei, colecţii numismatice, dar şi obiecte bisericeşti sau chiar vestimentare, precum portul popular. Toate au fost adunate din diverse locuri sau de la vecini, unele fiind salvate de la fier vechi. Muzeul său din Almaşu Mare numără în prezent în jur de 15.000 de exponate care ilustrează viaţa oamenilor din Munţii Apuseni.
Muncitor, etnograf, muzeograf
„L-am înfiinţat în 1979, deci se apropie de 40 de ani. Ideea este veche, la viaţa şi activitatea pe care au dus-o oamenii printre care am trăit şi eu. Mi-am îndrăgit locul, comuna. Este o construcţie specială pentru muzeu, în mai multe etape, pentru că nu am avut posibilitate. Am plecat de la patru metri pătraţi şi am ajuns la 500, nu este simplu. Eu sunt de la muncitor, etnograf, muzeograf, de toate. Primele obiecte pe care le-am colecţionat au fost cumpărate şi donate. Obiectele sunt din toate domeniile de activitate din zona Munţilor Apuseni. Acest muzeu poartă numele meu, aşa a vrut centrul de cultură din acea perioadă, dar mai degrabă ar purta numele pe care încep să-l popularizez: «Comoara Apusenilor»“, spune etnograful din Apuseni.
Încă din drum, muzeul este semnalizat şi nu poate fi ratat de turiştii ajunşi în zonă. În faţa casei, nea Achim a construit o statuie a unui miner, ce parcă stă „de strajă“ în toată „Ţara Aurului“, dar şi o gură de mină, lucruri care redau viaţa oamenilor din Apuseni. De asemenea, un vagon pentru mineri şi unul pentru minereu, stau la loc de cinste, în drum. Intrarea se face printre doi lei, iar când ajungi în muzeu respiri cu adevărat aerul istoriei. Nici tricolorul nu lipseşte de aici, ca semn a iubiri de ţară. Pentru Emilian Achiam fiecare obiect aflat în muzeu este de o valoare inestimabilă. Multe dintre exponate le-a cumpărat de la oamenii din zonă, iar câteva au fost donate de persoane cu suflet mare. Şi majoritatea obiectelor sunt bine conservate şi funcţionabile.
Locuinţă tradiţională din Ţara Moţilor
Într-un şopron din spatele curţii sunt adunate tot felul de maşinării din secolul trecut: prima piesă achiziţionată a fost o batoză din 1947, adusă cu trailerul de la Geoagiu Băi. Alte obiecte mai puţin cunoscute orăşenilor din zilele noastre: o şaretă cu care se plimbă doctorul sau poştaşul de la sate, maşină de pompieri, o motocicletă cu ataş, o vânturătoare de grâu, râşniţă de porumb, grape, plug, o roată de olar, o maşină de modelat râme de tablouri, maşină de confecţionat funii, un banc de lucru pentru tâmplărie. Toate sunt restaurate şi întreţinute, mecanismele fiind reparate cu răbdare şi făcute să funcţioneze. Obiectele mai mici sunt expuse în două camere. La intrare sunt afişate nişte plăcute, mici afişe, cu diverse gânduri ale colecţionarului, cum ar fi: „Dacă nu v-a plăcut, spuneţi-mi mie. Dacă v-a plăcut, spuneţi altora!“ sau „Muzeele de mulţi sunt vizitate, dar de puţini sunt apreciate“.
Istoria Apusenilor în şapte cămăruţe
Nea Achim afirmă că exponatele cele mai vechi din colecţie sunt dinaintea erei noastre. „Cele mai vechi sunt obiecte de arheologie dinaintea erei noastre, pietre funerare, ciocane din neolitic şi multe altele, până la o expoziţie care cuprinde viaţa şi activitatea oamenilor din 1960 până în prezent. Avem şi manuale şcolare din 1900, nu am eu condiţiile bune de conservare, este foarte greu “, spune Emilian Achim. În cele şapte încăperi ale muzeului găseşti de toate, de la cărţi vechi, orologii, icoane, bacnote, arme, la utlilaje agricole sau chiar aparate muzicale vechi. Toate redau istoria oamenilor din Apuseni şi Trascău adunată într-un singur loc. Extinderea muzeului în toţi aceşti 40 de ani a însemnat de fapt o reorganizare. Pe lângă lucrurile expuse în interiorul clădirii, Emilian Achim a extins şi în exterior, unde are o casă tradiţională de aproape 200 de ani şi o moară pe apă, adusă în spaţiul expoziţional din satul Rovina, judeţul Hunedoara, atestată de la 1895.
În curtea muzeului se află chiar şi o moară tradiţională pe vânt
Moara reprezintă o instalaţie completă, bine conservată în decursul vremurilor, elementele sale componente, inclusiv piatra de construcţie, fiind originale. Pentru mutarea ei dintr-un loc în altul s-a depus un efort susţinut, căci se găsea amplasată într-un loc înfundat, pe pârâul Merişor (Rovina). Graţie trudei, a dragostei de frumos şi tradiţie, o asemenea moară a putut fi transportată cale de zeci de kilometri spre a ajunge să bucure privirea oaspeţilor muzeului. Asta deoarece pe raza comunei Almaşu Mare, deşi au existat în trecut câteva mori pe apă, ele s-au deteriorat treptat, actualmente urmele lor fiind şterse cu desăvârşire. Bătătorind drumurile Munţilor Apuseni, Emilian Achim, a ochit-o pe cea de pe pârâul Merişor şi a hotărât, deşi era montată într-un judeţ vecin Albei, având sprijinul membrilor familiei, să o facă parte integrantă a colecţiei sale muzeale.
Primeşte 300 de lei pe lună pentru munca lui
Pentru el casa-muzeu înseamnă o adevărată oază de linişte şi spune că mulţi dintre turiştii care-i trec pragul îşi amintesc de plaiurile, trecutul şi copilăria lor. „Eu îi spun oază de linişte, pentru că aici vizitatorul dacă intră sigur simte o linişte deosebită, o reîntoarcere pentru câteva ore în timp. Îşi amintesc de viaţa lor, de copilărie, de bunici, de străbunici, de istorie şi neam. Eu cred că am încercat să fac nişte lucruri plăcute oamenilor şi plăcute şi lui Dumnezeu, pentru că n-am căutat să le fac pentru mândrie, am căutat să fac nişte lucruri pentru urmaşi, care sper să dăinuie pe meleagurile noastre“, susţine nea Achim.
Pentru a întreţine muzeul, etnograful, fost mecanic în comună, primeşte lunar câte 300 de lei de la Consiliul Judeţean Alba, bani care nu-i ajung, mai ales că tot el se ocupă şi de promovarea locului. „Am distribuit până în prezent peste 35.000 de pliante, pe banii mei. În acelaşi timp am pus un panou care să îndrume oamenii spre muzeu“, spune Achim. Vizitarea muzeului este gratuită, însă mai toţi turiştii lasă la plecare o mică donaţie. Aceşti bani sunt folosiţi pentru a întreţine obiectele expuse. „Nu este cu intrare, este cu ieşire. Se face cu taxă benevolă. Sunt oameni care lasă bani, mai ales cei care văd că acest muzeu se dezvoltă prin cele două mânuţe ale mele. Toată ziua sunt acolo, muncesc de dimineaţa până seara“, afirmă omul care a reuşit să facă primul muzeu privat din România.
L-am înfiinţat în 1979, deci se apropie de 40 de ani. Ideea este veche, la viaţa şi activitatea pe care au dus-o oamenii printre care am trăit şi eu. Mi-am îndrăgit locul, comuna. Este o construcţie specială pentru muzeu, în mai multe etape, pentru că nu am avut posibilitate. Am plecat de la patru metri pătraţi şi am ajuns la 500, nu este simplu. Emilian Achim, deţinătorul muzeului
Autor al mai multor etnografii ale Ţării Moţilor
Toţi cei care au vizitat muzeul au rămas plăcut impresionaţi şi apreciază munca depusă de Emilian Achim. Mai mult, casa lui a fost recunoscută în 2005 de Ministerul Culturii ca fiind primul muzeu privat de la noi din ţară. Pentru localnici, nea Achim este un tezaur uman viu şi spun că acest muzeu i-a scos din anonimat. „E o treabă foarte lăudabilă la nivel de comună. Nea Emilian este un om care se luptă să ne scoată din anonimat. Ne bucurăm că îl avem aici la noi în comună şi îl susţinem cu tot ceea ce putem să facem pentru el“, a declarat primarul comunei, Aron Zaharie.
Obiecte tradiţionale de prelucrat lemnul în muzeul lui Emilian Achim
În urmă cu 4 ani, Achim Emilian a lansat şi un studiu monografic al comunei Almaşu Mare, denumit „Fântâna“. Lucrarea cuprinde date privind cadrul natural, consideraţii asupra potenţialului arheologic şi architectural-etnografic al comunei Almaşu Mare, date privind populaţia, administraţia locală, dotări şi utilităţi, etnografie şi folclor, biserică şi şcoală, economie etc. Autorul a dorit să facă cunoscute şi legendele strămoşeşti ale satului şi pentru asta a cules informaţii de la cei mai în vârstă decât el, de la consătenii lui. Nea Achim a lucrat în Arhivele Judeţene Naţionale, a cercetat şi biblioteci şi a scos o carte cu 300 de pagini cu text. Cartea e completată cu peste 150 de planşe color. Sunt şi fotografii şi din anii 1920, care arată mineritul ca meserie în această zonă ca o ocupaţie de bază a Apusenilor. Anterior a mai publicat 4 volume de etnografie şi folclor din Ţara Moţilor, intitulate sugestiv „Zestrea“ şi o culegere de legende, cântece, urături, tradiţii şi obiceiuri, precum şi imagini din Ţara Moţilor, sub titlul „Comoara“.
Comuna Almaşu Mare este situată în sudul Munţilor Metaliferi, la circa 15 kilometri de oraşul Zlatna. Drumul judeţean care face legătura între cele două localităţi este asfaltat, astfel încât accesul nu este o problemă. Pe lângă Muzeul lui Emilian Achim aici se mai poti vizita şi atracţii naturale, dintre care se detaşează rezervaţia Cheile Cibului. Pesiajul este unul încântător, natura nefiind afectată deloc de intervenţia omului. În comună există şi două pensiuni, astfel încât nu este o problemă cazarea peste noapte. Se poate ajunge în această zonă şi dinspre oraşul Geoagiu din Hunedoara, însă drumul nu este asfaltat.
Se încarcă comentariile...
