CSU Alba Iulia joacă în Slovacia în Liga Europei Centrale la baschet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipa Universităţii din Alba Iulia
Echipa Universităţii din Alba Iulia

Echipa universitară din Alba Iulia întâlneşte miercuri,15 ianuarie 2014, în deplasare, în CEWL formaţia slovacă Pestanske Cajky, în manşa retur a confruntării dintre cele două combatante. Chiar dacă joacă în Slovacia şi are de străbătut un lung drum cu autocarul, formaţia antrenată de Miroslav Popov porneşte drept favorită.

În manşa tur CSU Alba Iulia s-a impus clar, scor 71-44 (18-15, 19-17, 17-5, 17-7), în urma unei partide dominate de la un capăt la celălalt de CSU Alba Iulia, chiar dacă a existat uşor echilibru până la pauza mare, când diferenţa pe tabelă a fost de doar 5 puncte. În partea a doua însă universitarele au început să practice un joc defensiv agresiv, lucru care nu le-a mai dat oaspetelor nicio şansă şi care au reuşit să mai marcheze doar 12 puncte în ultimele două sferturi. În final, tabela a arătat clar diferenţa de valoare din această seară între cele două combatante, 27 de puncte. 

Meciul din Liga Europei Centrale vine după eşecul de la debutul din acest an al echipei cu eliminarea din Cupa României, care nu a fost cauzat însă de probleme financiare, ci de un joc neaşteptat de slab prestat de echipă. Sportivele de la CSU Alba Iulia nu-şi explică eşecul de la Arad, cu campioana ICIM, având în vedere condiţiile bune de pregătire şi faptul că sunt la zi cu plata salariilor. 

Annemarie Părău: Avem condiţii foarte bune, până acum nu am avut probleme nici cu banii, nici la antrenamente. Îmi pare extrem de rău că am pierdut la Arad, ne-am dorit foarte mult să câştigăm meciul acesta, însă am prins o zi mai slabă, se mai întâmplă să ai şi astfel de zile. Cred că ne putem reveni, a venit o nouă jucătoare, pe care trebuie să o întegrăm în echipă, dar avem o echipă bună şi condiţii bune aici şi spun că vom avea un rezultat bun până la final în campionat. 

Chastity Reed: Sunt mulţumită de condiţiile oferite de club, nu am avut niciun fel de probleme aici, iar eşecul de la Arad a fost o simplă întâmplare. Cu siguranţă nu aceasta este diferenţa dintre echipa lor şi a noastră şi cred că le vom învinge data viitoare. Rămâne să ne luptăm în continuare pentru câştigarea campionatului şi sunt încrezătoare că putem merge până la capăt. 

Miroslav Popov: Sper ca înfrângerea cu Arad să nu lase urme prea adânci la echipă şi că vom fi pregătiţi miercuri să câştigăm în Slovacia. Chiar dacă jucăm în deplasare trebuie să ne facem jocul şi să câştigăm, nu ştiu ce se va întâmpla exact acolo, dar cu siguranţă avem şanse mari să învingem o echipă pe care în meciul tur am dominat-o. Mă bucur că am tot lotul la dipoziţie, am făcut primele antrenamente în formulă completă şi ne pregătim intens pentru a face în continuare jocuri bune. 

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite