Ce cuprinde testamentul contelui Batthyany. Documentul este probă în procesul în care se solicită retrocedarea Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Testamentul redactat de Iganac Batthyany în anul 1798, probă în instanţă în cadrul procesului în care Arhiepiscopia Romano-Catolică solicită retrocedarea Bibliotecii Bathyaneum, cuprinde toate realizările şi bunurile deţinute sau dobândite treptat de episcopul Transilvaniei.

”Testamentul redactat la 31 iulie 1798 de către Ignac Batthyany cuprinde importante date despre fondarea Institutului Batthyanian, obiectiv de facto et de jure al acestui act. Dintr-o mai atentă analiză rezultă, că donaţia se referă la. În ordinea prezentării, acestea sunt: Observatorul astronomic cu foarte scumpele aparate şi instrumente, Biblioteca şi atelierul de legătorie. Tipografia şi instrumentele muzicale au fost trecute doar în testamentul  din 15 noiembrie 1798.  Dar în acest act episcopul menţionează explicit şi faptul că îşi donează colecţiile de monede,  minerale şi cochilii, care se regăsesc în cele două inventare ale bunurilor rămase la moartea să în reşedinţele de la Alba Iulia şi Cluj, şi înscrise la cererea Guvernului Transilvaniei în procesul-verbal al adunării Capitlului Catedral al Diecezei Româno-Catolice, reunit la 24 aprilie 1801”, afirmă Doina Hendre Biro, reprezentantul Bibliotecii Batthyaneum, într-un material pe blogul instituţiei

Potrivit acesteia, în anul 1798, Batthyany deţinea şi alte rare şi valoroase piese de colecţie, aranjate iniţial în sala mare a Observatorului, pentru a sta apoi la baza primului muzeu, fondat în cadrul Institutului Batthyanian de către episcopul Karoly Gusztav Majlath. Episcopii care s-au succedat, au menţinut tradiţia de a-şi dona cărţile şi colecţiile personale aceluiaşi Institut. Aşa se justifică numărul de unităţi bibliografice şi de obiecte cu valoare culturală deosebită deţinute în prezent. Numeroase cataloage, liste şi documente fac referire la aceste donaţii, în timp ce obiectele sunt înscrise în inventare realizate temporar, înainte sau/şi după prelarea Institutului Batthyanian. 

”Pentru colecţia de numismatică amintim primul catalog al episcopului Batthyany, din anul 1792, în care sunt descrise 986 de monede, inventarul redactat de Andreas Cseresnyes în martie 1821 şi revizuit în 4 septembrie 1823, registrul de intrare numărul 160 din 31 decembrie 1852, care consemnează donaţia colecţiei de monede a episcopului Nicolaus Kovacs, lista redactată de directorul bibliotecii, canonicul Antal Beke între anii 1862-1887 care indică o creştere a cifrei monedelor la 1855, şi nu în ultimul rând, catalogul întocmit în 1898 de către bibliotecarul Peţer Korody în colaborare cu arheologul Adalbert Cserni. Colecţia de cochilii este inscrisă în actele de achiziţionare a bibliotecii arhiepiscopul Vienei, Cristophoro Migazzi, iar despre colecţia de aproape trei mii de minerale aflăm din documentele care consemnează intenţia episcopului Ignac Batthyany, de a o achiziţiona de la guvernatorul minelor din Transilvania”, susţine Doina Hendre Biro.

sigiliu batthyaneum alba

Sigiliul Episcopului Ignac Batthyany

Celelalte bunuri culturale au fost sistematic evidenţiate începând din 1885: sute de obiecte cu valoare liturgică, artistică, arheologică, istorică şi bibliofilă, realizate în tehnici diferite în mari ateliere europene, piese de orfevrerie, costume şi ornate liturgice, tablouri, obiecte personale, dar şi artefacte, din preistorie până în perioadă medievală. Dintre acestea se pot menţiona o tăbliţa cerată română, cinci tablete cu scriere cuneiforma şi mai ales obiectele unice,-arme şi costume princiare, provenite din 33 de morminte ale Catedralei Româno-Catolice din Alba Iulia. Zeci de documente restituie alte preţioase date privind provenienţa obiectelor colectate la solicitarea episcopului Karoly Gustav Majlath, din parohiile catolice ale Transilvaniei, obiecte care au fost expuse în primul muzeu, fondat la 12 octombrie 1912. 

”Sunt aceleaşi colecţii care au determinat Ministerul Artelor să aprobe o schema de organizare a Muzeului Batthyaneum din Alba Iulia pe baza deciziei din 27 mai 1950, după ce în 1948 solicitase un inventar al acestora. Pe plan local muzeul se afla sub jurisdicţia Comitetului pentru Aşezăminte Culturale Alba. Şi sunt aceleaşi colecţii care din decembrie 2012 fac obiectul expoziţiilor temporare organizate în spaţiul expoziţional de la etalul I al Batthyaneum-ului”, mai susţine reprezentantul Bibliotecii din Alba Iulia.

image

Curtea de Apel Alba Iulia a admis, la ultimul termen, cererea Arhiepiscopiei şi a dispus Bibliotecii Naţionale a României să depună la dosar o copie legalizată a testamentului Episcopului Ignatius de Batthyany, din anul 1798. De asemenea, instanţa a mai solicitat Bibliotecii Naţionale să depună la dosar, dacă deţine, o copie după inventarul bunurilor mobile care au fost preluate de Statul Român de la Fundaţia Batthyaneum. Testamentul Episcopului este în limba latină şi se află în arhiva bibliotecii din Alba Iulia. Procesul a început în noiembrie 2015, iar următorul termen a fost stabilit pentru 14 iunie 2016.

Citiţi şi:

Testamentul contelui Batthyany, probă în procesul în care Arhiepiscopia Romano Catolică solicită retrocedarea Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia

 

Comorile Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia. De la celebrul Codex Aureus la Biblia Sacra şi Institutul Astronomic

 

Secretele celei mai vechi staţii meteo din România. A funcţionat peste 100 de ani, la Alba Iulia, în Biblioteca Batthyaneum

 

Cioloş vrea clarificarea situaţiei Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia şi deschiderea ei pentru public

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite