TOP cele mai apreciate atracţii turistice din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai apreciate obiective turistice din lume au fost dezvăluite într-un top TripAdvisor, în funcţie de preferinţele turiştilor internaţionali. Iată care sunt aceste atracţii turistice emblematice pe hartă lumii.

10. Domul din Milano 

  

Domul din Milano este a doua cea mai mare catedrală din Italia şi a patra din lume. Domul din Milano este o construcţie grandioasă care a fost finalizată pe parcursul a 600 de ani, iar de pe acoperişul acesteia poţi admira "capitala modei". 

  

 Domul din Milano este deschis zilnic, între orele 8.00 şi 19.00, iar ultimul bilet se vinde la ora 18.00. Intrarea costă 15 euro dacă vrei să urci cu liftul pe acoperişul-terasă sau 11 euro, dacă alegi să urci treptele până în acelaşi punct. Dacă plănuieşti un city break în Milano, un weekend este suficient pentru a vedea acest oraş al modei. Un zbor până în Milano costă de la 63 euro dus-întors pentru o persoană. 

  

9. Memorialul lui Lincoln 

 

Memorialul lui Lincoln este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Statele Unite. Se află în Washington şi a fost ridicat în memoria lui Abraham Lincoln, cel de-al 16-lea preşedinte american. Memorialul lui Lincoln poate fi vizitat gratuit în orice zi în perioadă anului. 

  

 Un bilet de avion până în Washington costă...citeşte continuarea pe wall-street.ro. 

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite