Oraşele cu cele mai murdare hoteluri din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Probabil că fiecare dintre noi are măcar o dată în viaţă neşansa să se cazeze într-un hotel care lasă de dorit la capitolul curăţenie, în condiţiile în care acesta este un aspect de importanţă capitală pentru ca o afacere în turism să aibă succes. Adesea, faptul că alegem să ne petrecem vacanţa într-o destinaţie renumită nu oferă nicio garanţie a condiţiilor de care vom avea parte pe timpul şederii.

Unul dintre cele mai importante site-uri de rezervări hoteliere, Hotel.info, a realizat clasamentul ţărilor cu cele mai murdare, dar şi cu cele mai curate hoteluri din lume. Iar voturile celor peste şase milioane de turişti au scos la lumină că ţări aflat pe primele locuri la numărul de turişti, precum Marea Britanie sau Franţa lasă mult de dorit în ceea ce priveşte curăţenia.

Astfel, Londra s-a clasat pe locul secund pe o listă a celor mai murdare oraşe din lume, prima poziţie a topului fiind ocupată de Rio de Janeiro, din Brazilia, unul din oraşele-gazdă pe timpul recent încheiatului Campionat Mondial de Fotbal.  Interesant, lista neagră conţine şi oraşe precum Oslo, în Norvegia, capital Olandei, Amesterdam, Copenhaga sau Paris. Printre metropolele care au luat un punctaj bun la capitolul curăţenie s-au remarcat Tokyo, Varşovia, Bratislava şi Sofia.

Conform unui reprezentant al Hotel.info, turiştii care observă nereguli în ceea ce priveşte curăţenia camerei rezervate, cum ar fi urme de ruj sau pete pe suprafeţele pernelor, oglinzi sau duşuri murdare ar trebui să le reclame imediat la recepţie. Turistul trebuie să menţină un ton politicos, dar ferm în relaţia cu angajaţii hotelului şi să solicite rezolvarea problemei sau înlocuirea camerei.

Important este ca reclamaţia să fie făcută persoanei responsabile imediat după ce au fost observate problemele. În cazul în care neregulile nu pot fi remediate pe cale amiabil, atunci reclamaţia poate fi făcută în scris, la care ar fi bine să se ataşeze şi fotografii relevante. Bineînţeles, poate fi cerut sprijinul operatorului turistic prin care am rezervat hotelul.

TOP 10 oraşe cu cele mai curate hoteluri din lume:

1. Tokyo, Japonia 
2. Varşovia, Polonia 
3. Seul, Coreea de Sud 
4. Bratislava, Slovacia 
5. Sofia, Bulgaria 
6. Moscova, Rusia 
7. Lisabona, Portugalia 
8. Helsinki, Finlanda 
9. Bangkok, Thailanda 
10. Berna, Elveţia 

TOP 10 oraşe cu cele mai murdare hoteluri din lume:

1. Rio de Janeiro, Brazilia 
2. Londra, Marea Britanie
3. Oslo, Norvegia 
4. Amsterdam, Olanda 
5. Copenhaga, Danemarca 
6. Paris, Franţa 
7. Atena, Grecia 
8. Sao Paulo, Brazilia 
9. Bruxelles, Belgia 
10. Kiev, Ucraina 

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite