O directoare de la The New York Times a povestit cum a decurs o săptămână în România: de ce crede că a fost „cea mai bună vacanţă de familie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Salonul Oglinzilor din Castelul Peleş i-a fermecat pe copii FOTO peles.ro
Salonul Oglinzilor din Castelul Peleş i-a fermecat pe copii FOTO peles.ro

Directoarea pentru Africa de Vest a publicaţiei „The New York Times“ a povestit într-un amplu articol cum a decurs excursia în România, dezvăluind motivele pentru care la final a concluzionat că a fost „cea mai bună vacanţă de familie“ pe care a avut-o până acum.

Dionne Searcey, directoarea filierei din Africa de Vest a publicaţiei The New York Times, a scris pentru varianta online a cotidianului american un articol în care povesteşte cum şi-a petrecut toamna trecută o săptămână în România, alături de soţ şi cei trei copii, un băieţel în vârstă de zece ani şi gemenele de opt ani. Imaginile care ilustrează articolul din The New York Times sunt realizate de fotojurnalista Ioana Moldovan. 

Străzi pietruite în stil britanic şi castele vechi care rivalizează cu cele din Valea Loarei

„De ce România? A fost întrebarea pe care ne-au pus-o toţi prietenii noştri. Pentru ei această destinaţie este o alegere ciudată pentru o vacanţă în Europa. Însă, noi ne-am dorit ceva mai atipic şi am vrut să petrecem mai mult timp în natură decât am fi putut în locuri precum Londra sau Madrid. Dar principalul motiv pentru care am ales România este faptul că am considerat că este o destinaţie mai avantajoasă în comparaţie cu alte ţări de pe continent. Aici găsiţi străzi pietruite în stil britanic, castele vechi care rivalizează cu cele din Valea Loarei şi creste de munţi acoperite cu zăpadă asemănătoare cu cele din Alpi şi articole de design la o treime din preţurile la care le vând vecinii occidentali“, a explicat Dionne Searcey.

Aceasta a precizat că au ales România la recomandarea unui coleg de-al soţului, dar mai ales pentru a-şi mulţumi copiii, dezvăluind că micuţii nu au fost deosebit de impresionaţi de excursiile în Roma şi Atena. Mai mult, li s-a părut că ţara noastră oferă ocazia perfectă de a petrece mai mult timp în natură, plus că cei mici au fost fermecaţi de ideea de a vizita castelul unui vampir din Transilvania despre care se spune că ar fi inspirat povestea lui Dracula.

Planul familiei Searcey a fost de a zăbovi puţin în Bucureşti şi de a se bucura de o excursie în Munţii Carpaţi. Dionne povesteşte însă că a început cu stângul vizita în România, pentru că au realizat imediat ce au aterizat în Capitală că nici ea şi nici soţul nu aveau permisele de şoferi, ceea ce le-ar fi compromis excursia. Femeia povesteşte că deşi a încercat cu vorba bună, angajaţii companiei de închirieri auto din aeroport nu s-au lăsat înduplecaţi. Totuşi, aceştia au găsit mai multă înţelegere la recepţionerul unui hotel din Bucureşti, care i-a ajutat să închirieze o maşină.

Condusul pe şoselele din România, o experienţă peste aşteptări

Searcey a precizat şi că au luat masa într-un restaurant din Centrul Vechi, copiii fiind încântaţi de aspectul localului – tavane înalte, decorate cu vitralii şi balcoane din lemn de culoare închisă. De asemenea, Searcey s-a declarat mulţumită şi de calitatea mâncării – friptură de porc, cârnaţi umpluţi cu brânză şi ciorbă de fasole –, dar şi de preţurile mult mai mici decât cele pentru o masă tradiţională în Paris.

Recunoscând că a citit recenzii în care condusul unei maşini pe şoselele din România era descris drept „un coşmar“, directoarea a precizat că experienţa a fost peste aşteptări. „Cea mai mare problemă pe autostrada din afara Bucureştiului sunt şoferii destul de agresivi în momentul depăşirii. Însă odată ce vă daţi seama de acest lucru, condusul devine floare la ureche“, spune Searcey.

Aceasta descrie femeile care vindeau crizanteme şi băuturi făcute în casă pe marginea drumului drept „femei cu părul alb ca zăpada, care păreau că au ieşit dintr-un tablou cu ţărani de la anul 1600.“

Copiii, fascinaţi de Castelul Peleş, dar nu foarte speriaţi de Castelul Bran

Întreaga familie a vizitat Castelul Peleş din Sinaia, unde copiii au fost impresionaţi de Camera Turcească, precum şi de tronurile, coroanele şi candelabrele din Salonul Oglinzilor. De asemenea, au vizitat Canionul Şapte Scări, adrenalina oferită de această zonă cucerindu-i pe copiii.

Totuşi, mâncarea dintr-un restaurant din centrul Braşovului, cu specific mexicano-românesc, nu le-a plăcut prea mult, însă atmosfera a fost una plăcută şi i-a făcut să uite de „gustul mediocru“ al preparatelor.

Familia Searcey a vizitat Castelul Bran, însă Dionne a mărturisit că legătura dintre Dracula şi castel este „puţin evazivă“, însă descrierea Castelului lui Dracula din scrierile lui Bram Stoker se potriveşte. „Copiii au fost puţin agitaţi înainte de a păşi înauntru, dar până la urmă castelul nu este atât de înspăimântător şi, de fapt, nu este chiar un castel. Arată mai degrabă ca un conac vechi dichisit. Interiorul avea un aspect puţin uzat, dar nu într-un mod ciudat. Mai multe mesaje afişate subliniau că vampirii sunt personaje imaginare şi atenţionau că acest castel nu are mare legătură cu povestea lui Dracula – până la ultimul etaj, care era împânzit cu postere uriaşe ce susţin legendele despre Dracula şi vampiri. Ne-au făcut să fim puţini confuzi“, a povestit directoarea de la The New York Times.

Totodată, Searcey aminteşte şi că au rezervat un ghid care să-i ajute să vadă urşii bruni din Transilvania. Deşi au avut ceva de aşteptat, mai ales că micuţii se chinuiau din răsputeri să nu facă zgomot pentru a nu speria animalele, într-un final au admirat o femelă alături de cei doi pui.

Copiii s-au distrat de minute şi la băile termale din Braşov, iar Dionne Searcey îşi încheie textul precizând că în ultima zi s-au întors în Bucureşti de unde au cumpărat covrigi, plăcintă cu mere şi gogoşi umplute, acestea reprezentând „recompensa pentru o vacanţă de familie pe care au reuşit în sfârşit să o facă aşa cum trebuie.“

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite