Incursiune în frumosul românesc

În orice direcţie ai lua-o prin România, găseşti peisaje de vis şi oameni de neuitat. Trebuie doar să ai răgazul de a privi şi de a cerceta. Prinşi în vâltoarea evenimentelor şi a subiectelor ”la zi”, uităm adesea în ce ţară trăim. Şi care ascunde mai mult decât ceea ce vedem toată ziua la ştiri. România nu e făcută doar din breaking news-uri şi din agitaţie. Există şi o dimensiune a liniştii profunde şi a tăierii respiraţiei în faţa frumuseţii.

Dacă ajungi în Deltă, prima senzaţie pe care o ai este că pământul reprezintă un dar al apelor, dar că nu e nici pe departe singura realitate. Iar dacă bântui mai multe zile pe ape, în acel paradis al căilor care se modifică de la un an la altul, aproape uiţi că te-ai născut pe uscat. Zbaterea devine de neînţeles cu fiecare oră petrecută în plus în tărâmul nesigur şi mişcător al canalelor şi cărărilor unduinde şi ajungi să te întrebi care este realitatea şi care este iluzia. Începi să iei distanţă de ceea ce pare inevitabil şi important şi să consideri viaţa o trecere similară cu zborul păsărilor. Şi multe dintre ocupaţiile altfel obligatorii devin, aici, bazaconii la care nu ştii sigur dacă te mai poţi întoarce. Semnalul la telefon se pierde ca şi cum ar fi evident că invenţiile oamenilor nu au ce căuta în acest loc în care domnesc alte reguli şi în care omul este doar o vieţuitoare ca toate celelalte, nici mai grozavă, nici mai avantajată de tehnologiile sale. Păsările şi peştii se descurcă mai bine în mijlocul naturii, aşa încât ajungi să te simţi mic şi umil în faţa puterii naturii.

Aceasta este lumea care te învăluie în Deltă, un paradis al apelor unic în Europa şi pe nedrept uitat. E adevărat că aici nu există locuri de distracţie sau siguranţa civilizaţiei umane, dar tocmai acesta este scopul unei imersiuni în lumea apelor: să ai acces la altă perspectivă. Una care să îţi reamintească de limitările condiţiei umane, dar şi de frumuseţile pe lângă care trecem nepăsători, siguri cum suntem pe invenţiile noastre.

În România, orice loc care respiră frumuseţe este încărcat de spiritualitate. Iar de această dimensiune avem nevoie acum mai mult ca niciodată, dacă nu vrem să ne pierdem...

Câteva zile în Deltă te vindecă fără să bagi de seamă de sentimentul că oamenii sunt cea mai importantă categorie existenţială a pământului. Aici vieţuitoarele sălbatice sunt acasă, iar oamenii sunt oaspeţi. Îţi iei seama şi te pleci în faţa minunăţiei. Şi te miri cum de ai uitat că România cuprinde asemenea locuri în faţa cărora rămâi fără cuvinte.

Ştiu că e la modă ca vacanţele să fie petrecute în străinătate. Acest lucru a devenit un titlu de glorie şi de reuşită socială. Dar încă nu ne cunoaştem ţara, aşa încât a te perinda prin alte părţi este ca şi cum ai învăţa o limbă străină câtă vreme încă nu-ţi stăpâneşti limba maternă. Iar un loc precum Delta Dunării nici nu e de găsit altundeva. Şi nu e singura destinaţie care merită cunoscută şi aprofundată, chiar dacă se refuză cunoaşterii pentru că e mereu în schimbare.

Din când în când măcar, asemenea locuri care scapă istoriei şi actualităţii merită cercetate. Perspectiva pe care o deschid ele are ca efect imediat îmbogăţirea sufletului şi cunoaşterea de sine. Cine nu-şi cunoaşte ţara, nu se cunoaşte nici pe sine pentru că tot ceea ce suntem noi vine din aportul acestei ţări. Iar Delta este doar cunoaşterea prin ape. Mai există, la fel de şocantă, o cunoaştere prin munţi, prin satele izolate, prin vestigiile istorice, prin locurile spirituale. Deşi mi-e greu să spun că numai aşezămintele religioase sunt spirituale. În România, orice loc care respiră frumuseţe este încărcat de spiritualitate. Iar de această dimensiune avem nevoie acum mai mult ca niciodată, dacă nu vrem să ne pierdem...