Cum acţionează asupra sănătăţii gazul mofetic din Peştera Puturosu, una dintre cele mai mari mofete naturale din Europa
0Peştera Puturosu este una dintre cele mai mari mofete naturale din Europa. Gazul mofetic invizibil este produsul activităţii postvulcanice şi este alcătuit mai ales din bioxid de carbon (CO2). Acesta este folosit în balneologie ca baie uscată, ameliorând circulaţia periferică, normalizând tensiunea arterială şi reducând efortul depus de cord.
Peştera este situată la 1.052 de metri altitudine, pe Muntele Puturosu, în judeţul Covasna. Mai exact în masivul Ciomad – Puturosu, care constituie cea mai tânără formaţiune vulcanică a munţilor Harghita. Conform specialiştilor, din aceste loc sunt eliberaţi zilnic în atmosferă peste 3000 de metri cubi de gaz sulfuros, cu cea mai mare concentraţie de sulf din ţară, dar şi din Europa.
Ce o face unică
Încă din sec. al XIV-lea, zona este menţionată într-o scrisoare în limba latină, sub forma „Bydoshyg”, Büdös-hegy în limba maghiară (büdös = puturos, urât mirositor). De aici şi numele „Puturosu”, de la mirosul pe care îl emană sulful.
Este foarte important de precizat că emanaţiile de gaze ale regiunii Balvanyos nu sunt mofete tipice, deoarece pe lângă componenta principală (CO2, dioxid de carbon) conţin şi alte elemente precum hidrogenul sulfurat, dioxidul de sulf. Fapt ce face ca emanaţiile din această zonă să intre aproape în categoria solfatarelor. Prin urmare, aceste emanaţii reci se situează undeva între cele trei tipuri de emanaţii postvulcanice: mofete, solfatare, fumarole.
Caracteristicile acestei peşteri
Un prim aspect de precizat este faptul că peştera emană gaze mofetice într-o cantitate mare, aproximativ 2880 m3/zi, are o lungime de 14 m, astfel că este considerată cea mai mare mofetă naturală din România, respectiv una dintre cele mai mari mofete naturale din Europa (pe lângă Turcia şi Italia).
Dacă vei vizita zona, vei constata prezenţa unui miros specific care se simte mai ales pe vreme ploioasă şi în timpul deplasării spre staţiunea Balvanyos. Acesta provine de la hidrogenul sulfurat, componentă importantă a gazului emanat, din perspectiva tratamentelor balneologice. De altfel, în zona Muntelui Puturosu există emanaţii intense de gaze mofetice, ce conţin dioxid de sulf, care ajungând la suprafaţă generează depuneri de sulf pe pereţii cavernelor. De asemenea, în ape sau gaze se remarcă şi prezenţa alaunului.
Cum s-a format peştera şi cum a evoluat până în prezent
Cavitatea Peşterii Puturosu nu s-a format în mod natural, aceasta fiind galeria unei mine de sulf abandonate. Documentele curţii princiare atestă că zona Turia poseda privilegiul producţiei de sulf. Mai târziu, peştera Pucioasa a intrat în posesia familiei Apor, astfel că, în 1892 Gábor Apor a zidit cavitatea peşterii cu pietre cioplite. Acest lucru a dus la creşterea siguranţei mofetei în 1892. Un alt aspect de menţionat este faptul că, tot la sfârşitul secolului al XIX-lea, peştera Puturosu a avut şi uşă, în timp ce acum intrarea este directă (fără uşă). Mai târziu, în anii 1970, peştera a fost renovată, completată cu bănci, iar din motive de siguranţă, partea din spate a fost închisă cu bare metalice. Astfel că până la gratii sunt aproximativ 6 m, care pot fi utilizaţi în scopuri medicale şi de agrement.
Cei care doresc să viziteze această peşteră trebuie să ştie că o pot face gratuit
Un factor important care face ca mulţi localnici să poată să utilizeze această mofetă în scopuri terapeutice, în mod regulat. Totodată, fiind şi o atracţie turistică, mulţi turişti se întâlnesc cu noţiunea şi cu experienţa de mofetă prima dată aici.
În prezent, utilizarea peşterii nu este supravegheată sau controlată. De aceea este important să verifici nivelul gazului cu foc deschis (brichetă sau chibrit). Unde se stinge flacăra, nu mai este oxigen. De asemenea, ţine cont că aplecarea sub nivelul gazului este interzisă! Gazul inhalat este dăunător sănătăţii, şi poate cauza moartea! Este bine ca întotdeauna să te informezi asupra locului de vizitat şi să respecţi indicaţiile date.
Cum acţionează gazul mofetic asupra sănătăţii
Gazul mofetic invizibil este produsul activităţii postvulcanice, şi este alcătuit mai ales din bioxid de carbon (CO2). Acesta este folosit în balneologie ca baie uscată. Fiind mai greu decât aerul, acest gaz se adună şi se aşază sub nivelul oxigenului. În timpul tratamentul nedureros, CO2 pătrunde în corp prin piele, ameliorând circulaţia periferică, normalizând tensiunea arterială, şi reducând efortul depus de cord.
Cui îi este recomandat acest gaz? Acesta este recomandat în special persoanelor care suferă de boli cardiovasculare şi reumatism.
În regiune, cu aproximativ 300 de ani în urmă a fost minat sulful în zonă. Acesta era folosit pentru fabricarea prafului de puşcă, iar bărbaţii care lucrau la mină pentru a extrage sulful, nu au fost înrolaţi în armată. Timpul petrecut pentru extragerea sulfului fiind considerat serviciu militar şi contribuire la industria militară.