Cea mai frumoasă femeie din Europa – Barcelona – şi metamorfozele ei. Ce locuri nu ai voie să ratezi FOTO
0
„Capul şi inima Cataloniei“, oraşul Barcelona, al doilea cel mai mare din Spania, este o poezie arhitecturală, sub semnul dumnezeiescului Gaudí. Dincolo de milioanele de turişti care o vizitează anual, Barcelona a ştiut să-şi păstreze identitatea şi să le îndeplinească fanteziile celor care vor să o cunoască.
„A fost prima dată când ne-am întâlnit. Cum aş putea să uit? Din momentul în care a păşit în camera mea, mi s-a tăiat respiraţia.“ Sunt versuri traduse din „Barcelona“ lui Freddie Mercury, care mi-au răsunat în minte în dimineaţa în care am ieşit pe minusculul balcon din camera mea închiriată în Cartierul Gotic, cunoscut local ca Barri Gòtic. Un fel de centru vechi al Barcelonei, unde, însă, la fiecare colţ de stradă se deschide câte o piaţetă în care tronează, triumfătoare, câte o basilică sau vreun fost zid roman. În Cartierul Gotic au trăit artişti celebri ca Joan Miró şi Pablo Picasso, cel căruia catalanii i-au dedicat un muzeu pe nobila stradă Montcada.
Nu e îndeajuns „să ştii“ din cărţi sau de la prieteni cât de frumoasă este Barcelona, trebuie să o îmbrăţişezi, să te plimbi de mână cu această voluptuoasă fiică a mării, să-i cunoşti formele dumnezeieşti, să-i pătrunzi în inima neobosită, în mintea ludică ascunsă în spatele unui chip copleşit, să-i afli, în cele din urmă, secretele murdare şi să vrei să nu se transforme niciodată într-o amintire.
Barcelona, mai mult decât orice alt oraş, poate fi, pentru fiecare, altfel. Dar, cred, pentru toţi, este până la urmă o femeie. Fermecătoare, agitată, degajată, sensibilă, romantică, isterică uneori, conservatoare, dar diversă, obositoare poate, mahmură chiar, independentă şi mai ales provocatoare. Putem să-i dedicăm pagini întregi doar cu atribute acestui oraş care, dincolo de nostalgiile personale, este un izvor de artă şi artişti. De la Gaudí şi Miró la Caballé şi Tapies, capitala albastră a Cataloniei îţi oferă un carusel de senzaţii de care, efectiv, nu ai cum să te saturi. Şi, oricât de mult îţi doreşti să le cuprinzi pe toate, Barcelona e un oraş complet care-ţi va pune la grea încercare rezistenţa fizică, somnul, aptitudinile organizatorice, bugetul, dar şi tăria de a nu-ţi rupe biletul de întoarcere.
STRĂLUCIREA LIBERTĂŢII
Poţi să-ţi începi prietenia cu Barcelona printr-o călătorie cu unul dintre autobuzele turistice, cu etaj, care te vor lăsa să-i descoperi toate zonele fierbinţi. Autobuzele merg pe trei rute şi opresc în 45 de staţii. Poţi coborî şi urca de câte ori vrei, pe parcursul unei zile, pentru preţul de 25 de euro sau 35 de euro pentru două zile consecutive. Pe timpul călătoriilor ai parte şi de un audioghid care te va purta prin istoria fiecărui loc pe care-l vei descoperi în acest tur. Deşi un astfel de autobuz vine la pachet cu izul mai puţin atrăgător al clasicului turist, este o alegere cu multe beneficii pentru aceia cărora bugetul nu le permite o vacanţă lungă într-un oraş atât de vibrant ca Barcelona.
Şi dacă în prima zi ai reuşit să guşti puţin din minunile Barcelonei, te vei întoarce apoi la fiecare în parte, dar de data asta, dă-ţi voie să te rătăceşti în cel mai frumos oraş al Spaniei, să-i simţi mirosurile de lămâi şi peşte, să admiri modernismul clădirilor şi lejeritatea oamenilor, să-nţelegi iubirile care aici nu-s interzise şi să te bucuri de strălucirea libertăţii pe care ei au învăţat să o poarte mândri, indiferent de statutul social, orientarea sexuală, religie sau culoarea pielii.
POEZIA ARHITECTURALĂ A LUI GAUDí
Barcelona este, în primul rând, despre Gaudí. Degeaba îi vezi opera arhitectului catalan în imagini la TV sau pe internet, contactul direct cu arta lui este unic şi divin în acelaşi timp. În ea sunt cuprinse, laolaltă, valorile pure ale creştinismului, aşa cum rareori se mai regăsesc astăzi în oameni – fără fanatism şi ură, ci cu dragoste şi moarte, cu natură şi umanitate. Gaudí i-a lăsat Barcelonei cea mai frumoasă moştenire.
Pe marele bulevard Passeig de Gràcia, din inima Barcelonei, te opreşti să admiri, cu gura căscată, oglinda unei mări calme, după cum o descria Salvador Dalí, o faţadă de poveste care te cheamă înăuntru. Este Casa Battlo, restaurată de Antoni Gaudí în 1904 în stilul Art Nouveau, care ascunde cele mai impresionante detalii arhitecturale, surprize la care nu credeai că ştii să te bucuri. O vizită în această casă este absolut obligatorie pentru că este însoţită automat de o întoarcere în timp, la începutul secolului XX, de o poveste pe care orice vizitator o poate experimenta totodată virtual. Videoghidul oferit la începerea vizitei reuşeşte să capteze întru totul geniul nelimitat al lui Gaudí şi să descifreze, pentru orice vizitator, limbajul său arhitectural. Practic, videoghidul se foloseşte în abundenţă de noile tehnologii – realitate augmentată şi elemente de realitate virtuală care te invită să vezi cum locuia familia Battlo în anii 1900, în timp ce animaţiile create special pentru casă şi care fac legătura cu formele naturale şi oragnice, te ajută să înţelegi mai bine diferitele caracteristici funcţionale şi estetice ale unei clădiri-minune. Pe scurt, noile tehnologii îţi înlesnesc cunoaşterea mai îndeaproape a poeziei lui Gaudí.
Pe lângă Sagrada Familia, opera desăvârşită a lui Gaudí, experienţa cu formele ondulate, culorile apei şi lumina soarelui, cu mozaicul compus din plăcuţe glazurate de ceramică şi acoperişul născut din coloana vertebrală a dragonului răpus de Sfântul Gheorghe – după cum spune legenda –, şi multe alte detalii cărora cuvintele nu ar face decât să le reducă din genialitate, te face să te îndoieşti de teluricul lui Gaudí.
În apropiere de spectaculoasa Casa Battlo se află şi Casa Mira sau „La Pedrera“, una dintre cele mai imaginative case din istoria arhitecturii care explorează neregulile lumii naturale. Ambele case au intrat în Patrimoniul Mondial Unesco. De altfel, Gaudí spunea că „liniile drepte aparţin omului“, iar „în natură nu există linii drepte sau unghiuri ascuţite, aşa cum nici în clădiri nu ar trebui să existe linii drepte şi unghiuri ascuţite“. Pe acest principiu şi-a bazat Gaudí capodoperele. Şi ele nu sunt puţine.
Călătorie în „Ţara minunilor“
O plimbare în Parc Güell este o experienţă musai în Barcelona. Un tărâm apropiat, mai degrabă, de „Alice în Ţara Minunilor“, cu casele fantastice şi terasa mărginită de o lungă bancă sinuoasă, îmbrăcată în plăcuţe de ceramică, stil mozaic trencadis, specific modernismului catalan, care oferă o panoramă a oraşului. Cu o istorie mai veche de o sută de ani, parcul a fost construit pentru contele Eusebi Güell pe colina El Carmel, din nord-estul oraşului, iar din 1984 a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. Încă de la intrarea în parc îţi dai seama că este un loc pe care nu-l poţi compara cu nimic, designul construcţiei este încadrat grandios în natură atât estetic, cât şi funcţional. Poţi să-ţi petreci aici o zi întreagă, sub soarele mediteranean, printre frasini, chiparoşi, eucalipţi sau palmieri, lavandă şi rozmarin. Vizitarea parcului este gratuită, dar pentru a vedea şi monumentele gaudiene trebuie să plăteşti 7 euro sau dublu, dacă vrei un ghid audio. Însă, întreaga experienţă merită, măcar pentru a atinge, cu mânile tale, paznicul şi, totodată, simbolul parcului: salamandra acoperită cu solzi de mozaic.
La nouă minute de regatul fabulos construit de Gaudí, cobori pe Carrer de Larrard, spre ceea ce se numeşte „Gaudí experience“, adică o călătorie 4D educativă în adâncurile motivelor care stau în spatele creaţiilor „arhitectului lui Dumnezeu“. Pentru 9 euro, experienţa cu efecte speciale te aruncă în viaţa arhitectului catalan şi în inspiraţiile culese din natură pe care le-a transformat în operele sale.
DESPRE DUMNEZEU, NATURĂ ŞI ARTĂ
Sagrada Familia îţi taie răsuflarea indiferent cât de cinic sau de obosit eşti după ce ai luat, la pas, străzile Barcelonei. O capodoperă începută în 1882, un proiect pe 146 de ani, a cărui construcţie se continuă şi astăzi, din donaţii private. Am văzut Sagrada abia după trei zile petrecute în Barcelona, apoi am tot revăzut-o zilnic, până la despărţire.
Dincolo de miile de turişti care roiesc în jurul ei şi forfota epuizantă, basilica se ridică biruitor în faţa ta, o combinaţie care reuneşte stilurile gotic, maur şi Art Nouveau pe care Gaudí le-a pus, cumva cu propria mână, în aceeaşi veşnică natură, timp de 20 de ani. După moartea sa, alţi arhitecţi au preluat construcţia bisericii (nu este o catedrală) cu trei faţade (a Nativităţii, a Pătimirii şi a Gloriei), însă diferenţele arhitecturale sunt sesizabile, doar faţada Nativităţii mai aminteşte de stilul gaudian, fapt care a creat mai multe controverse în rândul cetăţenilor catalani ai Barcelonei. Construcţia ei a fost reluată după moartea lui Gaudí în 1926, dar a fost întreruptă din nou de Războiul Civil, zece ani mai târziu. Designul de azi este reconstruit pe baza unor versiuni ale planurilor care au ars într-un incendiu, dar şi pe adaptări moderne.
Ca să eviţi aşteptarea dureroasă sub soarele greoi de vară, la o coadă cu sute de persoane, e bine să-ţi cumperi biletele online (15 euro pentru biletul simplu) şi să-ţi programezi astfel ora vizitei, întrucât casele de bilete se închid mai devreme decât o arată programul iniţial – 15 minute înainte de orele 20.00.
Sagrada Familia reprezintă creştinismul prin artă şi nu trebuie să fii un creştin practicant ca să te treacă fiorii atunci când intri în basilica scăldată în lumina galbenă a soarelui pătruns prin vitraliile de la vest, în timp ce din est biserica se scufundă în albastrul valurilor. Se simte ca şi când omul şi divinitatea au colaborat pentru un show memorabil, în faţa lui Iisus. Mă-ndoiesc că ne-ar încerca astfel de sentimente la o slujbă de Paşte în Catedrala Mântuirii Neamului. (Iertaţi-mi impertinenţa de a le fi alăturat pe cele două.)
Oraşul în care oricine are un loc
Căsătoriile între persoane de acelaşi sex au fost legalizate în Spania din 3 iulie 2005 FOTO Iulia Roşu
În apropiere de Sagrada Familia, la un sfert de oră de mers pe jos pe bulevardul Av. de Gaudi, ajungi în ceea ce se poate numi „oraş în oraş“, deşi este sau, mai bine zis, a fost un spital proiectat de un alt arhitect modernist catalan, Lluís Domènech i Montaner. Este acelaşi care a gândit şi halucinantul Palat al Muzicii din Barcelona, ambele edificii fiind incluse în Patrimoniul Mondial Unesco. Hospital de la Santa Creu i Sant Pau este, de fapt, un complex construit între 1901 şi 1930, care şi-a încetat activitatea ca spital în iunie 2009, dar şi-a redeschis porţile ca muzeu şi centru cultural în 2014.
Deşi pare că întreaga Barcelonă este fie despre Gaudí, fie despre arhitectură, în general, să ştiţi că aşa şi e. În anul 1999, oraşul a primit din partea monarhiei britanice Medalia Regală de Aur pentru Arhitectură. Barcelona este un centru arhitectural în sine, de la Cartierul Gotic, cu ale lui străduţe misterioase şi basilici medievale, şi cartierul Eixample, cu bulevardele largi şi clădirile înalte de sticlă, până sus, pe muntele Tibidabo, unde te poartă tramvaiul albastru. În Zona Alta (zona înaltă, în limba spaniolă) se află şi CosmoCaixa Barcelona, adică Muzeul de Ştiinţă, unde poţi vizita Observatorul Astronomic şi Pădurea amazoniană. Tot de aici, Barcelona ţi se aşterne la picioare, completă, cu toate măreţiile ei – moderniste şi moderne. Sus, pe Tibidabo, mai sunt parcul de distracţii, vechi de o sută de ani, şi Torre de Collserola, turnul de comunicaţii în formă de ac. Da, şi el, o construcţie după un design unic. Mai jos, e cel mai vizitat muzeu al oraşului – aţi ghicit – muzeul echipei de fotbal FC Barcelona şi grandiosul Camp Nou.
În partea opusă a oraşului se află muntele de la mare, Montjuic, locul în care s-au ţinut şi Jocurile Olimpice de vară din 1992. De aici se poate coborî cu telegondola – o experienţă care-ţi dezveleşte privelişti pitoreşti asupra oraşului – până la Barceloneta, de unde încep cei patru kilometri de plajă, spre Port Olimpic. Abia în ’92, odată cu jocurile olimpice, Barcelona a devenit şi metropola europeană cu cele mai frumoase plaje.
Dar Barcelona îţi poate oferi tot ce-ţi trece prin minte. Suferă metamorfoze uimitoare: din hipsterul californian care se dă cu skateboardul, în faţa Muzeului de Artă Contemporană (MACBA), în poetul boem care admiră lirismului unui apus, pe cea mai nordică plajă, cu un pahar de sangria; din turistul copleşit de furnicarul de pe Las Ramblas în localnicul degajat care-şi vinde peştii în piaţa La Boqueria. Este un oraş în care oricine are loc.
Secretele murdare ale Barcelonei
Ca toate oraşele mari şi pline de turişti, Barcelona îşi are şi episoadele ei urâte. În urma oricărei fiesta, străzile se umplu de gunoaie, sticle sau cutii aruncate, beţivi sprijiniţi de zidurile vechi din secolele XIV-XV sau distinşi care urinează pe clădiri istorice. Nu e, însă, nicio surpriză, deşi legea interzice vânzarea de alcool după ora 22.00 în magazine, nu este foarte greu să faci rost de nişte beri dacă te împrieteneşti cu vânzătorul de la magazinul de la colţ. Iar turiştii sunt, de cele mai multe ori, prietenoşi la nevoie şi nepăsători în restul timpului.
Şi mulţi, foarte mulţi în cartiere ca Rambla. Cele cinci ramblas formează promenada de 2 kilometri, care porneşte din Piaţa Catalunya şi se opreşte în Port Olimpic, la picioarele statuii lui Cristofor Columb. Bulevardul plin cu cafenele şi restaurante cu preţuri piperate şi mâncare îndoielnică, cu artişti stradali, hoţi de buzunare, suvenire chinezeşti şi tot felul de alte atracţii care profită de turiştii vulnerabili. Însă te poţi abate de la spiritul gregar din La Rambla, spre cartierul gotic, unde poţi savura o caracatiţă preparată excelent într-un mic restaurant local, La Pulperia, sau poţi încerca cele mai bune tapas într-o minunăţie de piaţă cu restaurante şi produse locale, la Mercat Princesa.
Un alt loc pe care ar fi bine să-l eviţi în cursul serilor de final de săptămână este Piaţa Spaniei (Plaça d’Espanya) – pentru mulţi turişti este locul preferat în Barcelona, fiind într-adevăr impresionant datorită spectacolului de lumini şi muzică al Fântânilor Magice. Cu toate acestea, Piaţa Spaniei poate fi extrem de obositore şi chiar mai înghesuită decât La Rambla. O vizită în prima parte a zilei este mai liniştită şi te lasă să te bucuri de Palau Nacional, actualul Muzeu de Artă Catalană şi de grădinile sale.
SĂRACII BARCELONEI CU FERESTRE SPRE PALAT
Dacă vrei să te aventurezi într-un loc mai palpitant decât Piaţa Spaniei sau La Rambla, poţi încerca o incursiune în zona Raval. Nu e nici cea mai sigură, nici cea mai curată, dar are o personalitate aparte, iar Barcelona îşi confesează aici păcatele. Nu sunt chiar favelas de Barcelona în care ai pătruns, poate, prin filmul „Biutiful“ al regizorului Alejandro González Iñárritu, dar lumea din El Raval se desfăşoară după alte reguli care sparg bula turistică a Barcelonei.
Zona din cartierul El Raval, din apropiere de port, era faimoasă ca fiind „cartierul roşu“ al oraşului, până în 1988 când autorităţile au început modernizarea şi curăţarea sa. Astăzi este, însă, un centru cultural, prin construirea Muzeului de Artă Contemporană (MACBA), care găzduieşte artişti de toate tipurile şi unde i-am regăsit şi creaţiile lui Mircea Cantor. Pe platoul din faţa muzeului sunt zeci de skateri – băieţi la bustul gol, fete cu şepci, tineri şi bătrâni – care-şi încearcă noile mişcări în ceea ce a devenit un sport naţional în Spania. Aici dispar magazinele luxoase cu branduri internaţionale pe care le găseşti în Eixample, dar apar chioşcurile cu produse lucrate de artişti urbani locali, de la haine la genţi şi accesorii. Din El Raval se ajunge rapid în La Boqueria care nu trebuie ratată, indiferent cât de mulţi turişti trebuie să învingi până acolo. Vibrantă şi delicioasă, în piaţa asta poţi găsi orice, dar sigur nu o să rezişti în faţa curcubeului de fructe vândute gata tăiate pentru 2 euro paharul.
El Ravala devine, însă, cu adevărat real atunci când, aflat pe acoperişul Palatului Güell, proiectat de acelaşi Gaudí, îţi muţi privirea de pe mozaicul efervescent pe ceea ce e dincolo de palat: un cartier sărac cu blocuri roase de timp şi tencuiala smulsă de furtuni, la balcoanele cărora stau agăţate rufele rupte, iar oamenii sărmani, aplecaţi pe balustrade, privesc spre palat. Sunt unii dintre săracii Barcelonei. Jos, în curţile blocurilor, s-au ridicat mormane de cutii de Coca Cola aruncate de pe la etaje. Pe o bordură, chiar sub creaţia lui Gaudí, un tânăr în picioarele goale zdrăngăne plictisit din chitară. Barcelona e adevărată.
Lucruri mai puţin cunoscute despre Barcelona
1. Una dintre legendele legate de originile Barcelonei îl are ca personaj central pe Hercule. În timpul unui voiaj pe mare, una dintre bărcile sale – Barca Nona, adică barca cu numărul 9 – a naufragiat pe malurile oraşului.
2. Catedrala Gâştelor. Încă de la construirea sa, 13 gâşte au locuit în Catedrala Santa Eulalia sau Catedrala Barcelona în memoria tinerei Eulalia, unul dintre sfinţii care patronează oraşul, care a fost ucisă de romani în 303 D.Ch. Fiecare gâscă reprezintă câte un an din viaţa sa.
3. Situată în inima centrului de shopping din Barcelona, strada El Portal de l’Angel este cea mai aglomerată stradă din toată Spania, cu o medie de 3.500 de oameni care merg pe ea în fiecare oră.
4. În Sagrada Familia apare un pătrat „magic“ cu cifre care, adunate în orice direcţie, vor da numărul 33, vârsta la care a murit Iisus Hristos.
5. Se spune că producătorul seriei „Star Wars“, George Lucas, a fost inspirat de bizara şi minunata Casa Mila când i-a creat pe Stormtroopers şi pe Darth Vader.
6. Barcelona este desemnat cel mai bun oraş cu plaje din lume, conform National Geographic. Surprinzător însă pentru că, înainte de reamenajarea plajelor pentru Jocurile Olimpice din 1992 (când au fost aduse tone de nisip), plajele de azi din Barcelona nu existau.
Acest material a apărut în „Weekend Adevărul“
Se încarcă comentariile...
