Cea mai bună meserie din lume: la 19 ani, un tânăr inspectează cele mai noi avioane, bea şampanie şi transmite din aer ştiri din lumea aviaţiei FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alex Macheras, la doar 19 ani, călătoreşte în jurul lumii şi inspectează avioane FOTO „Daily Mail“
Alex Macheras, la doar 19 ani, călătoreşte în jurul lumii şi inspectează avioane FOTO „Daily Mail“

Un tânăr londonez are, poate, cea mai bună meserie din lume. Este analist de aviaţie şi are datoria de a livra şi de a inspecta cele mai noi aeronave ieşite pe piaţă. Astfel, la 19 ani, Alex Macheras călătoreşte în jurul lumii şi are parte de tratamente VIP.

Imaginează-ţi că treci fără restrincţii prin aeroport şi ajungi într-o aeronavă ca primul pasager al său. Eşti întâmpinat cu un pahar de şampanie, multe vedete sunt în jurul tău, ai parte de un tratament VIP şi simţi mirosul distinctiv a unui lucru nou, la propriu şi la figurat. În timp ce avionul zboară, poţi să încerci fiecare scaun şi să te odihneşti în zona dedicată echipajului de zbor, chiar înainte acestuia. Toate acestea sunt posibile dacă te numeşti Alex Macheras, un analist de aviaţie, care este privilegiat să lucreze într-o astfel de lume. Se poate spune că tânărul londonez are cea mai bune meserie din aviaţie.

O meserie ca „o gală Oscar pentru industria aviatică“ 

Alex Macheras are doar 19 ani şi are sarcina de a călători în jurul lumii în unele dintre cele mai noi şi luxoase avioane, raportând către mass-media care sunt cele mai noi ştiri şi inovaţii din industria aviatică. Alex Macheras a povestit despre locul său inedit de muncă pentru „Daily Mail“. Acesta spune că este mereu dornic, asemenea unui copil, să testele „noile jucării“ atunci când este solicitat. Macheras spune că ceea ce face este „un fel de gală Oscar pentru industria aviatică“.

Momentul lansării unui nou avion este marcat de ceremonii speciale, cu discursuri şi mini-concerte, dezvăluie el. „Apoi, cortina cade şi apare aeronava! Înainte ca aceasta să zboare, intru în cabina piloţilor pentru a o verifica. Apoi, echipajul de zbor intră la manşă şi manevrează aripile avionului într-un gest de «La revedere» către muncitori, simbolizând plecarea şi mulţumirea faţă de dăruirea celor care au lucrat la el“, spune el. Pus în zbor, în avion sunt îmbarcaţi toţi directorii, oficialii companiei şi feţe din politică, care sunt invitaţi la o petrecere cu şampanie şi preparate din bucătăria locală, care nu se servesc în mod normal la bordul avionului. 

image

Tânărul serveşte şampanie în timpul zborului FOTO „Daily Mail“ 

Mirosul unui avion nou 

Alex Macheras spune că se simte privilegiat că are oportunitatea de a testa şi de a experimenta cele mai noi avioane şi cele mai noi dotări ale acestora. „Avioanele noi miros extraordinar. Ca o maşină nouă, dar mult mai bine! Totul este nou. Se simte ciudat să stai pe un scaun de la clasa business, ştiind că tu eşti primul om care l-a folosit, iar sute de mii de pasageri vor experimenta aceeaşi senzaţie ca tine. Dar pentru că eşti primul ai un sentiment de proprietate“, zice tânărul analist aviatic. „Uneori mă uit pe cer, văd un avion Airbus A350 al companiei Singapore Airlines şi ştiu, de exemplu, că scaunul 4F a fost al meu“, completează tot el. 

image

Alex Macheras, în timp ce inspectează avionul FOTO „Daily Mail“ 

Transmite din aer tot ce e nou 

Analistul încearcă fiecare scaun şi compartiment ale avionului, punând poze pe reţelele sociale sau arătându-le internauţilor, prin tweet-uri, care este cel mai bun loc din avionul respectiv. „Să fii la peste 10.000 de metri în aer peste Dubai şi să le explici celor de Facebook de ce ar trebui să îţi rezervi un anumit loc poate să fie ceva ireal. Pot să stau în scaunul 53A şi să le spun unor ascultărori de radio de ce acel scaun merită rezervat pentru o călătorie spre Hong Kong, anul viitor. Traversez constant zone diferite de timp şi oamenii care abia se trezesc ascultă ce spun eu din aer. Astfel de zboruri, cu aeronave noi, sunt, uneori, monitorizate de la sol de diferiti entuziaşti, care se uită pe radar la traseul parcurs de avion. Pasiunea pentru aviaţie este ceea ce ne uneşte“, arată el.

Pe lângă tratamentul regal de care are parte şi pe lângă facilităţi, Alex Macheras poate să stea, pe unele rute, în cabina de pilotaj. „Pe unele zboruri, cu avioane de genul Bombardier Seria C, este legal ca uşa de la cabina de pilotaj să rămână deschisă. Vederea din cabina piloţilor bate orice altă vedere din avion. Aceste avantaje fac ca meseria mea să fie atât de specială“, crede Macheras. 

image

La manşa avionului FOTO „Daily Mail“ 

Călătoreşte în toată lumea 

Dacă noaptea îl prinde în zbor, Macheras doarme în avion, dar uneori se poate ca, la distanţe lungi, să se oprească în drum spre destinaţia finală. „Luna trecută am avut o livrare în Kigali, ne-am oprit în Entebbe, am arătat localnicilor cum arată avionul şi am plecat. Sosirea avionului e cea mai aşteptată parte, vedem din aer mulţimea de oameni care îl aşteaptă pe aeroport“, dezvăluie el. Recent, peste 1.000 de oameni au aşteptat un Airbus A350 în Bangkok, iar în Rwanda localnicii au înconjurat avionul şi au dansat. 

image

În Rwanda, locanlnicii au dansat în jurul avionului FOTO „Daily Mail“ 

image

Aşteptarea unui avion FOTO „Daily Mail“ 

Alex Macheras a călătorit pe toate continentele la bordul unor aeronave mai mici sau mai mari. A livrat aeronave în Helsinki, în Alpii elveţieni şi în Frankfurt sau în Thailanda, Rwanda şi Coreea de Sud. Meseria îi perrmite nu doar să vadă avionul cu întregul, ci şi pe piese, în timp ce se fabircă. Tânărul spune că avioanele pot avea diverse facilităţi, în funcţie de bugetul clientului, companiile aeriene având la dispoziţie un catalog. „Am sărbătorit recent avionul cu numărul 10.000 care a fost livrat, un avion al cărui scaun de la clasa business se mai mare decât o canapea din sufragerie“, mai zice el. Indiferent de ultimele dotări, Alex Macheras va fi mereu la bordul celor mai noi aeronave, cu un pahar de şampanie în mână şi transmiţând în direct noutăţile din lumea aviaţiei. 

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite