Ce faci ca să nu ţi se piardă bagajul pe aeroport şi de ce nu este bine să ai lacăt la valiză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rătăcirea bagajelor este motiv serios de stres pentru mulţi turişti, pentru că dacă ajung în această situaţie nu se mai pot bucura din plin de concediu. Oricui i se poate întâmpla, chiar şi lui Brad Tilden, CEO la Alaska Airlines, care a recunoscut că propria lui companie aeriană i-a trimis bagajul de cală pe un alt aeroport.

Portalul de zboruri Skyscanner a publicat o listă cu trucuri utile oricărui pasager care vrea să se asigure că nu-şi va pierde bagajul.

1. O valiză de lux, care arată clar că a costat foarte mult, va sugera potenţialilor hoţi că în înterior s-ar putea afla multe lucruri de valoare şi vor fi tenţaţi să o fure, adică s-o ia „din greşeală” de pe banda de bagaje, inaintea proprietarului. De aceea, este mai singur să avem o genată de voiaj sau valiză normală, simplă, fără nimic ostentativ.

2. Pentru că multe valize seamănă între ele, este foarte posibil să se producă o încurcătură şi cineva să ia din greaşeală o geantă care nu-i aparţine. Iată de ce este bine să folosim semne distinctive, cum ar fi o mică eşarfă legată de mâner, etichete foarte vizibile cu numele nostru, chiar şi o bandă adezivă colorată, cât mai stridentă, care să sară în ochi.

3. Un lacăt foarte mare va da de gândit hoţilor, care vor dori să-l spargă şi să vadă ce bunuri de preţ vrea proprietarul să protejeze. Cel mai bine ar fi ca valiza noastră să treacă neobservată de alţii.

4. Imediat după predarea bagajului de cală ar fi bine să verificăm dacă eticheta de la bagaj are notate datele corecte ale aeroportului de destinaţie. Fiecare pasager va primi o altă etichetă pe care trebuie s-o păstreze, iar în caz că i se rătăceşte bagajul va putea să-l recupereze ulterior. Deci, dacă din neatenţie vom pierde acel bileţel, nu vom putea apoi să demonstrăm că aşteptăm un bagaj care nu a mai sosit, scrie Daily Mail.

5. O altă idee foarte bună este să împărâim hainele în două bagaje, dacă nu călătorim singuri. Astfel, în caz că o valiză se pierde, vom avea totuşi jumătate din hainele necesare, pentru a ne descurca fără problema până vom recupera şi bagajul pierdut.

6. Banii, cardurile bancare şi documentele importante nu trebuie puse sub nicio formă în bagajul de cală. Astfel vom evita jenanta situaţie în care ne trezim la hotel fără să avem un ban în buzunar sau ajungem la ghişeu şi ne dăm seama că paşaportul este în valiza care s-a rătăcit şi suntem pur şi simplu blocaţi acolo pe aeroport.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite