Ce buget şi-au planificat românii pentru minivacanţa de 1 Mai şi care sunt activităţile preferate
0În topul destinaţiilor din ţara noastră preferate de români pentru mini-vacanţa de 1 Mai se numără litoralul Mării Negre, Valea Prahovei şi Delta Dunarii. Contrar aşteptărilor, aproximativ jumătate din respondenţi îşi doresc o vacanţă la munte, nu la mare.
Cei mai mulţi români îşi planifică o excursie de 1 Mai, cu durata între una şi patru zile, conform unui studiu realizat de platforma de rezervari hoteliere hotelguru.ro. Astfel, aproximativ 69% din români vor sărbători Ziua Internaţională a Muncii cu o minivacanţă petrecută alături de cei dragi. 30% din participanţii la cercetare nu au planificat nicio ieşire pentru acest weekend prelungit, motivul principal fiind, în cele mai multe cazuri, lipsa banilor.
În ceea ce priveşte bugetul rezonabil pentru un sejur de 1 Mai, românii consideră în proporţie de 50% că ar trebui să se încadreze în aproximativ 400 lei de persoană. Pentru 32,3%, bugetul alocat minivacanţei se încadrează între 400 şi 800 lei de persoană. Nu în ultimul rând, 65% dintre cei care şi-au făcut rezervări pentru 1 Mai, şi-au achiziţionat pachetul turistic sau cazarea online.
Drumeţiile şi petrecerile, activităţile preferate
La capitolul activităţi preferate pentru zilele libere care urmează, drumeţiile si petrecerile ocupă locul principal. Alte activităţi relaxante apreciate sunt picnicul, grătarul şi focul de tabără. Cei mai mulţi români doresc să-şi petreacă vacanţa alături de familie (41,9%), în timp ce un sfert preferă petrecerea sejurului alături de prieteni sau partener. Un procent de 17% doresc să se distreze împreună cu colegii de serviciu.