VIDEO „America Centrală se trăieşte, nu se vizitează!“ Patru tineri din România au fost într-o aventură în El Salvador, Honduras şi Nicaragua
0
Patru tineri români au petrecut aproape trei săptămâni în El Salvador, Honduras şi Nicaragua, ţări nu tocmai atrăgătoare din punct de vedere turistic, şi s-au întors cu o mulţime de poveşti grozave.
Un rucsac încărcat cu haine subţiri, dar care n-a cântărit mai mult de nouă kilograme, un buget de maximum 50 de dolari pe zi, un dram de nebunie şi o poftă uriaşă de aventură şi cunoaştere. Sunt ingredientele care au transformat expediţia unor tineri români într-o experienţă de neuitat, într-una dintre cele mai periculoase zone de pe mapamond, şi anume America Centrală. Şi nu America Centrală, aceea care te îmbie cu poze şi videoclipuri spectaculoase, din Panama, Costa Rica sau Republica Dominicană, ci America Centrală a unor ţări precum El Salvador, Honduras şi Nicaragua, destinaţii care mai degrabă dau fiori de teamă decât de plăcere. Cristi Gherasim şi prietena lui, Andreea Bujor, şi-au părăsit temporar birourile din Bucureşti, unde lucrează zi de zi, şi au plecat în această aventură convinşi că nu vor avea ce regreta.
„Mie întotdeauna mi-au plăcut locurile mai puţin umblate. Am fost fascinat de călătorii, am reuşit să bat Europa, dar am căutat destinaţii turistice. Spre exemplu, am început să explorez continentul cu Balcanii de Vest, Bosnia, Serbia, apoi am fost în Ucraina, am ajuns şi în Indonezia, dar de departe, aceasta a fost cea mai tare experienţă a mea. Ideea de a merge acolo a apărut o dată cu şansa de a cumpăra un bilet ieftin din Amsterdam, aşa-numitul error fare. Mi-a apărut oferta: 160 de euro Amsterdam – El Salvador şi n-am stat pe gânduri. Am mers cu Air Mexico, o companie care avusese câteva probleme de imagine şi încearcă acum să recâştige încrederea clienţilor săi. A contat însă şi faptul că Vlad Steiner si Cătălin Stănciulescu, doi prieteni de-ai mei, erau în Columbia, într-o călătorie mai lungă, şi am decis să ne întâlnim în America Centrală şi să parcurgem aceste ţări împreună. Aventura a început chiar ca o aventură, cu un buget total care urma să nu depăşească 1.000 USD de persoană şi două bilete low-cost până la Charleroi, de unde am mers la Amsterdam. Apoi, 11 ore până în Mexico City şi de acolo, alte două ore până în El Salvador“, şi-a început Cristi povestea derulată acum mai puţin de o lună.
Primul contact cu El Salvador, cea mai mică ţară din America Centrală, a fost aşa cum era de aşteptat. Cu un interogatoriu de peste două ore şi jumătate la vamă şi cu nedumerirea reprezentanţilor autorităţilor: ce caută doi români acolo?! „Ne-au pus tot felul de întrebări, ne-au verificat până şi pe Facebook, la poze şi la mesaje, ne-au întrebat până şi de ce avem rucsacuri la fel. Probabil nu mai văzuseră niciodată români, sau oricum foarte rar şi se întrebau de ce ar veni doi tineri ca noi în scop turistic acolo. Din ce am aflat mai târziu, nu sunt mulţi europeni care vin în zonă, ci mai degrabă americani şi canadieni. După ce am ieşit din vamă şi am zis că am scăpat de verificări, ne-a luat Poliţia aeroportului. Alte întrebări, alte cereri, gen câţi bani avem la noi, arată extrasul de cont, aveam impresia că aşteptau ceva de la noi, dar nu a fost aşa. Nu ni s-a cerut nici măcar un dolar“, a dezvăluit Cristian Gherasim.
SPECTACOL ÎN CHICKEN BUS
Ce poate fi însă atrăgător într-o ţară ca El Salvador, a cărei capitală, San Salvador, este cotat al treilea cel mai periculos oraş din lume, după Caracas (Venezuela) şi San Pedro Sula (Honduras)? Ei bine, în ciuda renumelui, El Salvador chiar este o ţară interesantă, cu oameni minunaţi şi prietenoşi, dornici să vadă turişti din ţări îndepărtate. „De la aeroport am plecat direct spre El Tunco, una dintre staţiunile lor renumite de pe coasta Pacificului. El Salvador este singura ţară din America Centrală care nu are ieşire la Caraibe. Am luat un aşa-numit Chicken Bus, unde spectacolul este total. Sunt acele jeepuri lungi americane, transformate în autobuze, pe care le folosesc toţi localnicii. Preţul e derizoriu, între 25 de cenţi şi un dolar, maşinile opresc şi din zece în zece metri. Se urcă tot felul de oameni, cu de toate. Unii vin de la muncă, alţii merg la muncă, unii se dau peste cap să îţi vândă o apă, sunt copii, femei, bărbaţi, toţi la un loc, e fascinant. Ajunşi la El Tunco, aveam să aflăm că în America Centrală nu există apă caldă. Bine, probabil ei nici nu au nevoie, pentru că e cald mereu, dar pentru noi n-a fost tocmai confortabil, cel puţin la început. Apoi am observat că nu e nici iluminat public, noaptea se lasă pe la ora 17.00, cum e iarna la noi. Şi, din această cauză, ziua începe pe la 5.00 dimineaţa, când debutează vânzoleala. Recunosc că am avut oarece teamă când, încă din prima seară, am reuşit să ne aventurăm în afara staţiunii de surf, în beznă totală, într-o zonă la marginea unei păduri, cu case răsfirate şi câţiva indivizi mai dubioşi, unde adevăratul El Salvador ieşea la iveală. În general, oamenii sunt însă primitori şi ospitalieri, fapt pe care îl vom observa pe tot parcursul călătoriei noastre. Deşi mai greu de diferenţiat, El Salvador stă economic mai bine faţă de vecinii din Guatemala, Honduras şi Nicaragua. Ne-a frapat faptul că fiecare intrare era păzită de câte un om cu puşcă, dar şi că la unul dintre hotelurile la care am stat am găsit pe pernă o tarantulă. Şopârlele şi furnicile nu mai sperie deja pe nimeni. Ca şi preţuri, cu 5-6 dolari mănânci un burger şi o porţie de cartofi. Ne aşteptam la preţuri cam de Asia de Sud-Est. Ne-a plăcut însă plaja cu nisip negru, vulcanic, pe care nu vezi niciun şezlong şi felul de a fi, simplu, al oamenilor, dar şi farmecul crâşmelor locale. El Salvador, ca şi restul locurilor pe care le-am vizitat apoi, nu e o destinaţie de vacanţă, decât poate doar pentru surferi. De fapt, America Centrală e un loc care trebuie trăit, nu vizitat. Cel puţin aşa l-am perceput noi“, a mai afirmat tânărul de 31 de ani.
HONDURAS, SENZAŢIE DE NESIGURANŢĂ
Din El Salvador, cei patru au plecat către Nicaragua, traversând o parte din Honduras. „Am optat pentru un minibus, în locul chicken bus-ului, pentru că cei care făceau curse aveau şi legături la graniţă, astfel încât să nu stăm prea mult pe acolo. Hondurasul l-am văzut doar din maşină. Drumuri foarte proaste, case ici-colo printre copaci şi oameni mergând pe mijlocul drumului. Patrule care te opresc din loc în loc. La un moment dat, şoferul nostru îşi luase o cola, ne-au oprit poliţiştii şi când au văzut cola pe bord, i-au luat-o şi au băut-o ei. În Honduras am avut o senzaţie de nesiguranţă destul de accentuată. Mă gândeam că pe drumurile alea te poate opri oricine. Se pun două maşini în faţa ta şi la revedere, nu mai ştie nimeni nimic de tine. Am mai oprit pe drum la câte un Peco, ne-a prins o ploaie straşnică, care ne-a murat toate bagajele, care stăteau sus pe maşină, dar n-am avut nicio peripeţie neplăcută. Nu am avut în plan să vizităm Hondurasul, dar am fost nevoiţi să trecem prin el“, a explicat Gherasim.
NICARAGUA, FASCINAŢIA COMUNISMULUI
Din Honduras, cei patru au plecat către Leon, al doilea oraş ca mărime din Nicaragua, un fief al stângii politicii. Nicaragua este o ţară comunistă, care abia de curând şi-a deschis porţile către turiştii străini, dar care debordează de voie bună şi oameni fascinanţi. „Ne-a plăcut foarte mult modestia oamenilor. Nu te fură, nu încearcă să te păcălească, să te intimideze. Au o bunătate impresionantă, chiar dacă nivelul şi felul lor de a trăi te duc cu gândul înapoi în timp. Sunt şoferi de autobuz care ţin banii la ciorap şi vânzătoare la magazine care fac pe calculator 20 plus 30. Am avut însă două întâmplări care ne-au impresionat. Într-o zi mi-am pierdut telefonul. Am sunat de pe alt număr, a răspuns un localnic şi mi l-a adus în locul în care eram. Apoi, unul dintre prietenii mei şi-a rătăcit portofelul şi paşaportul în autobuz şi cel mai negru om dintre cei de acolo a venit şi i l-a dat“, a mai spus Cristi.
Obiectivul turistic numărul 1 din Nicaragua este insula Omtepe, o insulă vulcanică, un adevărat paradis, cu vegetaţie, maimuţe, lacuri tropicale şi o atmosferă de festival continuu. Până să ajungă acolo, românii s-au oprit pentru câteva zile la Salinas Grandes, o plajă izolată, într-o casă închiriată de la nişte canadieni. „Se mutaseră acolo pentru că nu le convenea sistemul de creştere a copiilor în Canada. Ei erau mai hippy, aşa. La fel ca peste tot şi în Nicaragua, localităţile au doar câte o stradă pe care sunt case şi toate casele au geamurile şi uşile deschise. Poţi să vezi ce face fiecare în casă, unii se uită la televizor, alţii fac mâncare, totul e un spectacol la liber. Nu există uşi închise. În Salinas Grandes nu sunt restaurante, dar poţi mânca la localnici. Acolo am mâncat cei mai buni creveţi din lume, la un localnic. Internetul funcţionează decent în Nicaragua, mai găseşti şi zone cu wifi, dar eu am luat o cartelă locală şi am folosit netul de pe ea, pentru Google Maps şi ce mai aveam nevoie. E cea mai bună variantă“, a punctat povestitorul.
Nicaragua este o ţară croită dintr-un festival de culori. E cea mai sigură ţară din America Centrală şi are preţuri ceva mai mari decât El Salvador. Dar nu foarte mari. Românii au călătorit ca nişte backpackeri şi singurul lucru care i-a deranjat a fost modul în care se parcurg distanţele, adică foarte greu, infrastructura fiind destul de precară. Pe undeva, arată ca România anilor 1990. Ei au petrecut câteva zile pe insula Omtepe, dominată de doi vulcani, apoi au mers la Granada, oraşul dreptei politice. „Diferenţa dintre oraşul comuniştilor şi cel al capitaliştilor este destul de mare. Primul e murdar, al doilea e îngrijit. Oamenii sunt însă la fel de curioşi şi deschişi faţă de turişti. Ei nu văd neapărat turiştii ca pe o pradă uşoară, preţurile sunt relativ clare, deşi întrec nivelul de dezvolare locală. Astfel, trebuie să te aştepţi ca preţurile pentru turişti să fie mai mari decât cele percepute localnicilor. Vei observa clar că de la intrările în muzee până la cursele cu taxiul, tu, ca turist, vei plăti de până la trei ori mai mult. Într-o zi, un localnic s-a dus şi ne-a luat el bilete la feribot. Practic, a stat la coadă în locul nostru fără să ne ceară nimic în schimb. Parcă voia să ne convingă să mergem acolo. Nu există nici cultura negocierii, ăla e preţul şi aia e, nici măcar la taxi. Poate să nu aibă niciun client“, am aflat de la interlocutorul „Weekend Adevărul“.
Nici urmă de japonezi cu aparate de fotografiat
Cei patru români au petrecut 16 zile în America Centrală, plus alte patru pe drum. Au rămas însă cu impresii extraordinare, concluzionate astfel: „Nu este o destinaţie de lux, dedicată concediilor. E o zonă de aventură, în care te duci să îţi testezi forţele. De multe ori ai impresia că mergi cu capul înainte, dar noi am perceput-o şi ca pe o provocare de a ne descurca. Marele avantaj al zonei este că nu vei da niciodată acolo peste japonezi sau chinezi cu aparate de fotografiat care să se bage în faţa ta non-stop sau peste alţi turişti gălăgioşi. Şi astfel te simţi liber. N-am făcut niciun vaccin, n-am păţit nimic. Dacă respecţi nişte norme decente de igienă, eşti ok. Nu trebuie să te sperii dacă dai peste o şopârlă în cameră, nu te va mânca. Şi, dacă eşti un om cu capul pe umeri, în sensul să nu te aventurezi unde nu îţi e locul, nu vei avea probleme. Trebuie doar să fii atent în anumite situaţii. Locurile alea au un farmec aparte şi merită văzute măcar o dată în viaţă, pentru că a doua oară nu ştii dacă te mai întorci acolo. N-am cheltuit foare mult, deoarece am avut buget de backpackeri, nu ne-am dus să stăm la hoteluri de lux, am vrut să simţim America Centrală aşa cum e ea“, povesteşte Cristian Gherasim.
Se încarcă comentariile...
