Ziua Masculului Alfa

Este ziua lui Ştefan. Împlineşte 56 de ani. E prietenul meu. Să-l sun de dimineaţă şi să-l felicit. Are „trei lungimi de barcă“ în faţa mea. Mai bine îi trimit un SMS. Să-i urez ceva deosebit?

Nu-mi bat capul: „La Mulţi Ani, Ştefan! Multă sănătate şi bucurii!“. E banal, dar e adevărat. Se apropie de 60. Nu-l sun, pentru că mi-e frică de apropierea asta a noastră de 60...  Îmi sună telefonul. El este! A primit SMS-ul meu. Să-i răspund? E prietenul meu. Vechi.

Îi urez din nou „La Mulţi Ani“. Îmi mulţumeşte pentru urări. Îi recunosc vocea care se ambalează greu. Probabil îşi bea cafeaua. Eu încerc să fiu vioi şi optimist: ce faci în seara asta, faci un chef? „Nooo! Stau cuminte acasă. Mâine, poate, am nişte invitaţi“. Eu nu mă las: cum, Ştefane, nu faci chef? Trebuie s-o faci lată, să duduie pământul la 56 de ani!... Sunt penibil cu veselia asta.

Îmi spune că a descoperit în arhiva sa nişte fotografii cu noi, prietenii lui, vechi de treizeci de ani. Şi un articol semnat în revista studenţească ce ne-a legat prietenia, un articol semnat de o prietenă de-a noastră. Hm! Şi ce-i cu asta? E un articol scris „pe linia partidului“ din acele vremuri. El râde de unul singur... Ce vrea să-mi spună, de fapt? Că el este păstrătorul amintirilor noastre? Se agaţă de amintiri ca să-şi „frâneze“ înaintarea către 60. Ha, ce amăgire!

Mă întreabă ce mai fac. Îl mint: bine! „Ce-ţi mai face vecinul de jos, îţi mai pune muzică?“. N-am chef să-i răspund: a fost amendat, dar nu s-a liniştit. „Pe vecinul meu l-a amendat poliţia de trei ori...“ Ce să zic, tot timpul, ai vrut să fii peste noi, să fii cel mai tare, să fii Masculul Alfa! Minţi, Ştefane, dar te las să minţi pentru că ai împlinit 56 de ani!

Ştefan se agaţă de amintiri ca să-şi «frâneze» înaintarea către 60 de ani. Ha, ce amăgire!

Începe să-mi vorbească despre vecinul său amendat de trei ori. Ajunge şi la administratorul blocului, care îi este văr de-al doilea, apoi îmi pomeneşte de un alt vecin, „pe care sigur îl cunoşti“... Oare de ce sunt eu prieten cu Ştefan?

Îmi amintesc: în noaptea de Crăciun din ’85. Eram la Ştefan, în apartament, cu toţi prietenii noştri şi el a pus radioul pe Europa Liberă. Nici nu-i păsa că se auzea în tot blocul. Putea să vină Miliţia să ne amendeze, nu de trei ori, de zece ori, să ne aresteze, să ne bată... Am băut, am mâncat şi am ascultat colinde. Primul Crăciun cu colinde. Până atunci, în stupiditatea mea, nu ascultasem colinde de Crăciun. Nu aveam de unde. Ah, ‘85, ce an cumplit! A fost Crăciunul lui Ştefan. Atunci am simţit pentru prima dată magia. Asta e prietenia, o magie!

Se învârte cu vorba tot în jurul vecinilor săi de bloc. Se opreşte brusc: „Azi nu prea eşti vorbăreţ!“. Ba da, dar am ceva de scris. „Ah, scuze!, bate în retragere. Te las să scrii!“ Eu îl felicit din nou, el îmi mulţumeşte, înviorat.

Nu, n-am chef de scris. Peste vreo oră, primesc un e-mail de la Ştefan. E un link cu un articol de pe un site care zice că un grup de cercetători au ajuns la concluzia că folosirea îndelungată a aceluiaşi recipient de plastic pentru consumul de lichide poate genera boli digestive... Of, Ştefan, ai împinit 56 de ani! Îi dau Delete.