Tendinţe din designul interior pe care e posibil să le regreţi la nici 5 ani după amenajare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
d

Problema cu tendinţele este următoarea: sunt doar nişte tendinţe. Adică vin şi trec, în timp ce o amenajare de interior ar trebui să fie ceva de durată.

. Asta nu înseamnă că trebuie să le ignori cu desăvârşire, ci să te gândeşti de două ori înainte de a le aduce acasă şi să le adaptezi stilului şi spaţiului tău. Aşadar, ce stiluri de design interior e posibil să regreţi în maximum cinci ani?

Nouă designeri de interior din România dezbat subiectul şi îţi spun ce trenduri e bine să eviţi şi de ce:

Riflajele din lemn

În ultima perioadă, riflajele (lamelele) din lemn au devenit tot mai des întâlnite în amenajări. Se folosesc fie pentru a delimita două zone distincte, în cadrul aceleiaşi încăperi, fie cu rol pur decorativ, ca placări de tavane şi pereţi. „Au devenit ultra folosite în toate formele lor, inclusiv în scopuri non-funcţionale. Avem un perete unde ne-a lăsat inspiraţia, aplicăm nişte riflaje. Cred că în viaţa de zi cu zi sunt şi foarte greu de curăţat din cauza pasului de aproximativ doi centimetri dintre ele”, spune Arhitecta Cristiana Zgripcea.

„Nu înţeleg utilizarea lor din ce în ce mai frecventă în spaţii rezidenţiale. Le văd adesea pe post de placaj în spatele televizorului, sau substituind o tăblie de pat, însă de prea puţine ori au şi un concept coerent în spate. Dacă rolul lor este pur estetic, ar trebui să fie reluate şi în restul spaţiului, dar par mai degrabă folosite ca element unic”, adaugă şi arhitecta Andra Bica de la Kanso Design, care le vede mai potrivite în spaţiile publice, unde pot crea forme sculpturale ieşite din comun.

Cu ce le poţi înlocui? Cu orice alte elemente de design care ar umple „golul” acestora la nivelul pereţilor sau elementelor de mobilier pe care au fost aplicate: plăci ceramice de dimensiuni mari, tapet, inserţii metalice, placări de parchet, dacă îţi doreşti acest aspect de lemn, completează Cristiana Zgripcea.

În spaţiile publice, riflajele au mai mult sens. Birouri în Cambridge, SUA, amenajate în 2009 de biroul de arhitectură dECOi architects.

C Change Investments
C Change Investments

Foto: Mark Goulthorpe

 Stilul baroc şi ornamentele clasice

Decorul baroc, cu ornamentaţiile lui bogate şi piesele grele de mobilier, nu se mai potriveşte modului de viaţă actual.

Continuarea articolului, aici.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite