Studenta care locuieşte în tren: „Mă bucur de libertate de când am renunţat la apartament. E ca şi cum aş fi în vacanţă tot timpul‟

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Leonie Müller îşi doreşte să îi inspire şi pe alţii să îşi pună sub semnul întrebării obiceiurile zilnice, pe care le consideră normale. FOTO dw.com
Leonie Müller îşi doreşte să îi inspire şi pe alţii să îşi pună sub semnul întrebării obiceiurile zilnice, pe care le consideră normale. FOTO dw.com

O studentă în vârstă de 23 de ani din Germania are un stil de viaţă neconvenţional. După mai multe conflicte cu proprietarul apartamentului în care locuia, aceasta a ales să locuiască în tren şi a descoperit că este un stil de viaţă care îi place.

O tânără nemţoaică, Leonie Müller, a renunţat la apartamentul în care locuia după mai multe certuri cu proprietarul, având acum o locuinţă mobilă: trenurile din Germania. Studenta şi-a făcut un abonament care îi permite călătorească nonstop cu trenurile din ţară, iar în prezent îşi desfăşoară ritualurile zilnice la o viteză de 300 de kilometri pe oră.

„Mă bucur de libertate de când am renunţat la apartament. În plus, îmi pot vizita tot timpul prietenii din alte oraşe. E ca şi cum aş fi în vacanţă tot timpul‟, a declarat Müller. 

„Scriu, citesc, mă uit pe fereastră, cunosc oameni minunaţi tot timpul. Mereu găsesc câteva ceva de făcut‟, a adăugat ea. 

Leonie Müller şi-a îndesat hainele, laptopul, cărţile de la facultate şi un set de produse de igienă într-un rucsac. Potrivit publicaţiei americane „The Washington Post‟, studenta îşi doreşte să îi inspire şi pe alţii să îşi pună sub semnul întrebării obiceiurile zilnice, pe care le consideră normale. „Există întotdeuna oportunităţi. Aventura ne aşteaptă chiar după colţ şi, dacă ne dorim, putem porni în întâmpinarea ei‟, este de părere studenta. 

Pe lângă faptul că îi oferă un stil de viaţă diferit şi aventuros, locuitul în tren are şi un scop academic. Tânăra îşi va scrie lucrarea de licenţă pe baza acestei experienţe. De multe ori, aceasta călătoreşte şi noaptea, deşi periodic doarme la iubitul ei, prieteni sau rude. „În mod normal, eu şi iubitul meu am avea o relaţie la distanţă, însă faptul că eu locuiesc în tren îmi permite să îl văd foarte des‟, a spus Müller. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite