Delfinul, singurul submarin românesc, mai are multe poveşti de spus, chiar şi la 14 ani după trecerea în conservare. Maistrul militar (r) Marian Chiţoiu, acum în vârstă de 52 de ani, brăilean care a făcut parte din echipajul Delfinului, ne-a povestit în premieră despre experienţa trăită în adâncuri.

Delfinul, la dublu

„În istoria Marinei Române au existat două nave cu numele de Delfinul. Prima a fost construită în 1936, la Fiume (astăzi Rijeka) după un proiect olandez, iar după război  a fost luată drept pradă de război de către ruşi", povesteşte Marian Chiţoiu. Este de asemenea singurul submarin românesc care a făcut o torpilare reuşită în condiţii de război, scufundând cargoul rus „Uraleţ". Pentru că era o navă deosebit de periculoasă pentru ruşi în Al Doilea Război Mondial, din cauza ei erau ţinute în alertă patru escadrile ale Aviaţiei Antisubmarine şi de Observaţie ale Flotei a 5-a Aeriene Sovietice, dislocate în Marea Neagră. Pe toată perioada războiului, submarinul Delfinul a fost pe consemn „Ship in being", adică navă care prin simpla sa existenţă era un factor de risc major pentru marina sovietică.

A fost confiscat, în 1945, ca pradă de război şi a fost lăsat să ruginească la mal. Din păcate, a fost retrocedat României de-abia în 1957, sub formă de epavă, a fost reparat şi folosit ca navă de cercetări până în anii '70 când a fost casat, ratând ocazia de a deveni o valoroasă piesă de muzeu.

În anul 1986 România a intrat, pe filieră rusească în posesia unui nou submarin, din clasa Kilo, botezat tot Delfinul, probabil în memoria înaintaşului.  Noul submarin Delfinul, deşi tras acum pe linie moartă, este încă obiectul cu cea mai mare valoare de inventar a oştirii, costând la data achiziţionării nu mai puţin de 61,5 milioane de dolari. Pentru preluarea sa a fost trimis la specializare un echipaj complet format din 52 de oameni, plus o rezervă de 22 de specialişti.

Printre aceştia, şi un brăilean în vârstă de 27 de ani: maistrul militar Marian Chiţoiu. „După ce am fost selectat pentru echipajul submarinului, am fost trimis în Uniunea Sovietică, la Poti, unde am urmat un curs intensiv pentru lupta subacvatică. Am luat atunci contact cu torpilele de ultimă generaţie sovietice, între care şi torpilele cu oxigen, capabile să atingă 120 de noduri, dar al căror siaj poate deconspira poziţia navei", povesteşte Chiţoiu, fostul maistru torpilor. A participat la punerea submarinului în funcţiune, la Gorki, unde echipajul s-a urcat pe nava nou-nouţă. Din perioada probelor are câteva poveşti pe care nimeni nu le-a mai spus.

„La Gorki erau echipaje din Polonia şi din India, care ridicau navele. Submarinul nostru, din clasa Kilo, era ultimul din serie, şi avea câteva perfecţionări care nu se regăseau la cele 10 bucăţi indiene sau la cel polonez", ne-a explicat Marian Chiţoiu.

„Hai noroc, haraşo!"

Primul echipaj al submarinului



Preluarea submarinului nu a fost lipsită de peripeţii. Primele probleme au apărut chiar de la probele de adâncime. La bordul Delfinului erau trei ingineri ruşi, care au calibrat aparatura. „Ne-am lăsat tot mai adânc şi ruşii cam bătrâiori se tot uitau pe aparate. Submarinul trosnea sinistru câteodată. La un moment dat, ruşii s-au uitat la aparate şi au izbucnit în râs. Acestea indicau 278 de metri adâncime. Au ridicat păhărelele cu coniac Murfatlar de cinci stele, pe care comandantul îl oferise, le-au dat peste cap şi ne-au anunţat de fapt adâncimea: 302,5 metri, record al Marinei Române până în ziua de astăzi.

Ulterior am mai coborât de două ori la adâncimea de 300 de metri cu aparatele calibrate de inginerii care râdeau şi ne spunea într-una «Hai noroc, haraşo», în vreme ce noi amuţisem de frică", spune Chiţoiu. În timpul probelor de submersie s-a produs însă un incident. „În rada portului Odessa Militar, ruşii au dat drumul la sonare şi au constatat cu stupoare că aparatele lor nu îl puteau localiza. Era din cauza elicei noi, ce fusese montată în premieră pe submarinul nostru. După ieşirea la suprafaţă a Delfinului şi andocarea sa, ruşii au manevrat în aşa fel un remorcher astfel încât să atingă uşor elicea.

În urma loviturii, semnătura acustică s-a modificat puţin şi invizibilitatea submarinului a fost compromisă. Cert este că noul tip de elice nu a mai fost după aceea montat decât pe submarinele lor, nu şi pe cele de export. Le era frică să nu-i atace aliaţii, aproape la fel de mult cât se temeau de americani!", mai povesteşte Chiţoiu. 

"Ruşii au ridicat păhărelele cu coniac şi ne-au anunţat adâncimea: 302,5 metri, record al Marinei Române"
Marian Chiţoiu
(r) maistru militar

Un Ferrari tăcut al adâncurilor

Marian Chiţoiu, în vizită la Riga, la un fost lagăr de concentrare



După ce a fost adus în ţară, inginerii navalişti au reechilibrat elicea. Din nou,  Delfinul se putea  deplasa perfect tăcut, nedetectabil. Acest lucru s-a văzut la singura aplicaţie desfăşurată cu aliaţii în Marea Neagră. În 1993, nava a participat la singura aplicaţie desfăşurată cu forţele americane aflate în vizită de evaluare în vederea aderării la pactul Nord-Atlantic.

 „Atunci, americanii care au deplasat avioane de cercetare antisubmarină şi corvete pentru vânătoarea de submarine au avut neplăcuta surpriză de a nu vedea unde este submarinul. Nu a putut fi detectat. Aceasta şi din cauză că este acoperit cu un cauciuc special gros de şapte centimetri care dispersează ecoul sonarului. Lucru care i-a făcut pe viitorii aliaţi să ridice din sprânceană şi să înghită în sec", îşi aminteşte fostul militar.

Submarinul  este unul de atac, care poate lansa cele 18 torpile de la bord în mai puţin de şapte minute şi se poate deplasa sub apă cu peste 40 de kilometri pe oră. Poate naviga în imersie perfect nedetectabil cu trei noduri, în timp ce toate celelalte submarine ale marinelor militare rămân tăcute complet numai dacă stau la punct fix, sub apă desigur, cu motoarele oprite.

Bucătărie în submarin

Nu numai torpile pot fi lansate, ci şi oameni, scafandri de luptă şi echipele forţelor speciale. Ceea ce puţini ştiu este că atunci, în 1988, când s-a petrecut incidentul, submarinul Delfinul a făcut un salt la suprafaţa apei aşa cum un submarin clasa Ohio al US Navy a făcut  special pentru filmul „Octombrie Roşu".  „Avea o cabină medicală perfect dotată, cu masă de operaţie, cu scaun stomatologic, cu de toate. La bord existau cabine comune, comandantul avea una individuală, mică, dar dotată cu tot confortul". Aveau pe submarin inclusiv club, unde puteai citi o carte sau te puteai relaxa.

„Bucătăria era dotată cu un sistem de gătit sub presiune, cu o ventilaţie  specială, astfel că, deşi se gătea mâncare pe loc, nu era vorba de conserve sau semipreparate, niciodată nu a pătruns mirosul de bucătărie în spaţiile de luptă". Dar, spune Chiţoiu, lucrul pe care l-au admirat şi americanii aflaţi în vizită la bord, niciodată pe Delfinul nu a apărut în interior condens. Se spunea atunci că la rezolvarea acestei probleme s-ar fi apelat la tehnologii folosite la staţia spaţială MIR.