INTERVIU Psihoterapeut Vistiana Long: ce e de fapt depresia de sărbători şi principalele cauze. „Avem impresia că trebuie să facem numai lucruri grozave“

Sărbătorile de Iarnă sunt un prilej de bucurie pentru cei mai mulţi dintre noi. Există însă şi persoane care nu intră în spiritul perioadei, mai ales cele cu sensibilitate psihică, persoanele singure care percep denaturat sărbătorile. Pentru astfel de oameni, această perioadă poate fi una destul de grea, care îi poate împinge în depresie. Cum se poate depăşi o astfel de stare a explicat psihoterapeutul Vistiana Long la Adevărul Live.

Psihoterapeutul Vistiana Long a explicat la Adevărul Live ce înseamnă de fapt depresia de sărbători, când şi de ce trebuie să cerem ajutorul unui specialist, care sunt principalele cauze ale depresiei, dar şi cât de benefică este lista cu rezoluţii pentru noul an. Iată cele mai importante declaraţii: 

Există depresia de sărbători sau este doar un mit?

Aş spune că este mai degrabă o fereastră către depresia din restul anului, adică tristeţea care apare acum este accentuată din cauza faptului că este un moment în care ne reconectăm cu noi, după ce în restul anului ne facem ocupaţi cu tot felul de alte lucruri. Este ca şi cum am avea o casă, robotim în toate camerele, dar uităm de una şi când ne facem timp, de pildă de sărbători, când suntem în vacanţă, ne uităm şi în camera aceea şi zicem: „Opa, am această cameră, o aveam întotdeauna, dar acum îmi fac timp să o văd, acum îmi fac timp pentru ea.“ Depresia de sărbători e o tristeţe pe care în restul timpului o ţinem acoperită.

Avem aşteptări nerealiste şi ne aşteptăm să găsim doar bucurie în momentul în care ne reconectăm cu propria persoană. Dar e normal, e absolut firesc să găsim şi tristeţe, şi durere, pentru că sunt momente care ne-au rănit şi nu de toate am avut timp să ne ocupăm corespunzător astfel încât acea durere să se consume şi doar am reuşit să uităm de ea.

De multe ori, din păcate, reconectarea cu propria persoană înseamnă şi reconectarea cu acele părţi dureroase. Sigur că acest contrast cu cerinţele mele de a fi fericit, pe care marketingul le amplifică prin imagini şi tot felul de promisiuni, face ca tristeţea să fie amplificată şi trăită mai intens.

Când trebuie să apelăm la specialist

Un specialist nu strică pentru că rolul psihoterapeutului este să te aducă cu privirea în interiorul tău şi să ajungi să-ţi vezi acele camere tot timpul şi să fii conştient de ele mai mereu, să nu mai aştepţi sărbătorile pentru a-ţi da seama că ai o cameră de care ai uitat.

Trebuie să apelăm la un specialist încă de când simţim un disconfort care ne depăşeşte puterea de a face faţă. Sigur că viaţa conţine şi disconfort, asta nu înseamnă că ori de câte ori simţim o mică tristeţe trebuie să apelăm la specialist, doar în cazurile în care simţim că nu reuşim singuri să depăşim un anumit moment.

Depresia, „boala neiubirii“

Eu obişnuiesc să numesc depresia o boală a neiubirii. Nu pentru că am fi atât de mulţi oameni neiubiţi în copilărie de către părinţii noştri, ci pentru că mulţi nu am primit iubirea aşa cum am fi avut nevoie. Copilul are nevoie să-i fie acceptate şi înţelese emoţiile. Înainte, iubirea era preponderent pe partea materială şi de cunoştinţe, eram îngrijiţi să învăţăm şi să facem lucruri, să avem ce ne trebuie în plan fizic. Din această cauză mulţi copii au crescut cu o dificultate de a se ocupa de propriile emoţii. Dacă nu s-a ocupat nimeni de emoţiile mele, eu cum să ştiu acum să o fac? Şi dificultatea noastră este de a ne conecta unii cu ceilalţi.

Iubirea de sine este ceea ce dezvoltăm pe baza iubirii pe care am primit-o de la părinţi. Când am văzut în ochii lor blândeţe, acceptare, înţelegere, compasiune, atunci le dezvolt în interiorul meu şi pot să le manifest şi eu faţă de mine. Dacă am primit critică, devalorizare, dezaprobare, judecată, atunci le-am luat şi pe acestea şi le aplic faţă de mine. Să mă iubesc pe mine este un concept frumos, dar este dificil să-l dezvolt fără o bază, e musai să fi primit din exterior aceste lucruri, pentru a putea să le manifest şi eu faţă de mine. Se poate dezvolta acest mecanism şi invers, dacă eu dezvolt în mine iubire faţă de altceva, faţă de un animal de pildă, să exersez zi de zi capacitatea de a simţi iubire şi bucurie faţă de lucruri mărunte.

Idealizăm iubirea, idelizăm bucuria, emoţiile plăcute, avem impresia că trebuie să facem lucruri grozave şi asta tot pentru că probabil ni s-a cerut mereu să facem lucruri grozave, să avem note mari, să facem lucruri super interesante, să fim cei mai buni în absolut orice şi acum ne cerem şi noi nouă lucruri, când, de fapt, viaţa nu este doar despre lucruri grozave, viaţa este tocmai despre lucrurile mărunte.

Chiar dacă nu mă duc la sală, este suficient să-mi simt corpul şi să fac mişcări cât mai des. Nu trebuie să-mi cer lucruri măreţe, ci lucruri mici. Dacă nu am chef să ies în parc e în regulă, dar măcar deschid geamul să simt aerul proaspăt. Nu avem nevoie de lucruri măreţe. Când beau un pahar cu apă să-mi amintesc să simt că beau apă, să nu o beau mecanic, când mănânc să nu o fac doar ca o datorie faţă de mine, ci pentru a simţi gustul, pentru a mă bucura, când ascult o melodie să fiu atent la sunete, la impactul pe care îl au asupra mea. Trebuie să devenim mai atenţi la corpul meu şi la ce simt.

Ajută să discuţi problemele cu apropiaţii?

Depinde cum le discuţi, pentru că poţi să te plângi şi să intri într-un tiraj de victimizare sau cel care te ascultă se gândeşte la ale lui în timp ce tu îţi accentuezi starea tot perorând necazurile. Aş spune mai degrabă că tristeţea se leagă de singurătate sau de lipsurile financiare sau de orice alte lucruri pentru a-şi explica existenţa. Când nu mai cunoaştem originea tristeţii noastre, găsim motive pentur a ne-o explica. Sunt şi oameni care au bani şi sunt trişti, sunt şi oameni care nu au bani şi sunt fericiţi şi invers, asta înseamnă că nu neapărat acela ar putea fi motivul, ci motivul este undeva mai ascuns în interiorul nostru. Motivul real cred că este lipsa de conectare cu propria persoană, lipsa de atenţie la mine. Dacă în tot timpul anului nu am făcut nimic pentru mine, de sărbători, când în sfârşit mă uit şi eu în jurul meu, realizez că s-au strâns cam multe pentru că o perioadă lungă nu am mai fost atent.

Categorii de persoane vulnerabile de sărbători

Sigur că suntem unii mai vulnerabili decât alţii şi unii mai vulnerabili în anumite perioade. Vulnerabilitatea este în mare parte dată de istoria din prima parte a vieţii, acolo se pun bazele puterii personale şi ale gestionării emoţiilor. Dacă atunci când eram mic am fost privit într-un anumit fel şi nu am fost conţinut cu emoţiile de care un copil are mare nevoie, atunci eşti mai vulnerabil.

A conţine înseamnă a fi primit aşa cum eşti. Când un copil este furios, de cele mai multe ori, stârneşte şi furia părintelui şi acesta uneori îl respinge pe copilul care este furios, nu-l mai îmbrăţişează cu tot cu emoţia lui, ci îi arată că nu este acceptat, că nu este iubit chiar, poate să interpreteze sau să simtă copilul, dacă nu are un anumit comportament. În acel moment, copilul e nevoit să-şi reprime acea emoţie, el înţelege că trebuie să se poarte într-un anumit fel pentru a fi pe placul părintelui, pentru a nu pierde iubirea părintelui, dar nu dezvoltă capacitatea de a-şi accepta acea emoţie, nu ajunge la nivelul de a sta cu emoţia până se consumă, ea rămâne blocată în corp.  Şi atunci când o simţi în toată splendoarea ei? Când ai un moment să stai cu tine.

„Viaţa e un dar şi merită trăită şi când suntem trişti“

Dacă serviciul este atât de naşpa, atunci renunţăm la locul de muncă. Aici poate că nu e tocmai vorba de o depresie, ci de părerea de rău că se termină vacanţa. Ţii minte ca data viitoare să te bucuri chiar mai mult de timpul liber. Trebuie să pui în balanţă ce beneficii ai de la serviciu, cât de mult îţi place.

Mă întristează uneori când aud cum se supără oamenii că vine ziua de luni. Perioada de serviciu înseamnă cinci zile din viaţa noastră sau chiar mai mult şi dacă nu reuşim să ne bucurăm şi de acelea înseamnă să trăim doar o cincime din viaţă sau mai puţin, ori viaţa este un dar tot timpul.

Trebuie să fim conştienţi că viaţa e tot un dar şi când suntem trişti, când ne simţim singuri, furioşi sau vinovaţi, toate acestea au un rost important în viaţa noastră, nu înseamnă că viaţa merită trăită doar când suntem bucuroşi. Toată această paletă de emoţii înseamnă viaţă şi ne creează umanitatea, contează să fim conştineţi de nevoile noastre, de emoţiile noastre, de nevoia de contact cu ceilalţi şi cu noi înşine în tot timpul anului.

Cât de benefică e lista cu rezoluţii pentru noul an

Ţine de fiecare în parte. Poţi să te bucuri din plin de lista cu rezoluţii şi să o consideri un cadou pe care ţi-l faci sau te poţi simţi copleşti, te poţi simţi împovărat. Mie mi se pare mai puţin important gestul sau comportamentul şi mai important de văzut emoţia care însoţeşte un anumit comportament. De asta am şi ajuns să fim atât de rupţi de emoţiile noastre, pentru că mulţi am trăit într-o perioadă în care se punea accentul doar pe comportament. Un copil trebuie să se comporte într-un anumit fel, este educat şi îi este ajustat comportamentul fără a se ţine cont de emoţia din  care se naşte, din care zvâcneşte acel comportament. Aş propune să ne uităm un pic mai mult la emoţiile care însoţesc acţiunile noastre decât la acţiune în sine. Binele este foarte relativ, aceeaşi acţiune poate fi bună pentru mine şi să nu fie bună pentru altul, poate fi bună într-o anumită conjuctură, dar energia care o însoţeşte îmi poate spune lucruri despre mine.

De ce este depresia boala secolului XXI

Aş zice două motive. În primul rând, mi se pare că începem să devenim conştienţi de emoţiile noastre, nu că ar fi acum mai răspândit problema, ci că acum suntem mai atenţi şi ne pasă mai mult.

Pe de altă parte, este posibil ca fenomenul să ia amploare pentur că în continuare cerem prea mult de la noi, lumea pare să fie într-o viteză mare de a realiza lucruri, de a evolua cât mai repede. Evoluţia pe anumite aspecte poate să însemne de multe ori că de fapt mă las pe mine în urmă, anumite aspecte ale mele sunt lăsate în urmă în iureşul de a rezolva, de a achiziţiona şi de a străluci pe anumite planuri.

Pericolele depresiei şi ale refuzului de a cere ajutor

Există neîncrederea că cineva te-ar putea ajuta, dacă atunci când erai mic nu ai fost ajutat corespunzător, nu ai fost înţeles, nu ai fost privit cu blândeţe de către cei care se presupunea că te iubesc şi au grijă de tine, de ce aş avea încredere că un străin ar face aceste lucruri pentru tine? Este firească reticenţa. Se poate totuşi să rescriem acest scenariu cu ajutorul unui specialist. Pentru persoanele care nu apelează la un specialist când au mare nevoie, pericolul este să ajungă să nu mai vadă nicio valoare la viaţă, să nu-i mai simt gustul şi chiar să nu le mai placă să trăiesc, pentru că s-au strâns multe, e posibil să stea prea mult în ceaţă şi să nu mai vadă acea luminiţă.