FOTO Desenele spectaculoase ale unui american pe nisipul plajelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Puţini oameni pot combina o vacanţă de vis cu locul lor de muncă, însă pentru un american în vârstă de 42 de ani acest lucru a devenit o realitate. Andres Amador, originar din San Francisco, este un artist pentru care nisipul de pe plajă nu înseamnă doar castele, ci un loc propice pentru cele mai elaborate desene geometrice.

Cu ajutorul unei greble şi a unei frânghii, americanul a devenit cunoscut în Statele Unite pentru talentul său extraordinar de a crea desene geometrice de mari dimensiuni pe nisipul plajelor din SUA, Mexic sau Insulele Canalului.

Desenele sale extrem de elaborate se pot întinde pe dimensiuni uriaşe de aproape 9.000 de metri pătraţi, iar realizarea lor îi ia americanului circa două ore. „Viaţa” unei asemenea opere este destul de scurtă din cauza mareelor care îi şterg desenele, dar şi din cauza câinilor care ajung să se joace prin zonă.

image

FOTO: Andres Amador

Până acum, Andres Amador a fost solicitat să creeze desene pe plajă pentru cereri de căsătorie, dar şi pentru filmări comerciale. „Ştiu că nu pot salva niciun desen de-al meu în afară de imortalizarea foto, de aceea pentru mine energia constă în actul creaţiei”, spune Andres Amador.

image

FOTO: Andres Amador

Desenele artistului american pe nisipul plajelor au început să ia formă după ce a studiat arta geometrică antică. „Am trasat prima dată un cerc şi îi explicam unui prieten de-al meu semnificaţia acestuia pentru oameni. Apoi am realizat două cercuri suprapuse şi am trasat linii între centrele lor. Atunci mi-am dat seama pentru prima oară că aş putea realiza modele imense pe nisip”, spune americanul.

image

FOTO: Andres Amador

Primul desen al său a fost realizat în 2014 pe plaja Ocean Beach din San Francisco, chiar în apropiere de locuinţa sa.

image

FOTO: Andres Amador

„Am desenat pentru mult timp fără să iau bani pentru că este ceva care pur şi simplu îmi aduce bucurie. Dacă pot să inspir pe alţii, sper să le transmit că până la urma călătoria este mai importantă decât destinaţia”, a mai mărturisit americanul pentru CNN.

image

FOTO: Andres Amador


Citeşte şi:

FOTO Un tânăr de 19 ani din Dâmboviţa fentează geometria prin desenele sale

Desenele lui Alexandru Radu Chiriţă, un tânăr artist din Băile Pucioasa (Dâmboviţa), devin tot mai populare pe reţelele sociale. Lucrările dau impresia de tridimensionalitate, deşi sunt realizate în plan 2D.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite