De ce pisicile nu sunt cele mai bune animale de companie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pisicile nu trebuie scoase afară de două ori pe zi, nu mânâncă foarte mult şi nici nu cer în permanenţă atenţia stăpânilor, aşa cum fac câinii. Cu toate acestea, se pare că nu sunt animalele de companie ideale.

Cea mai mare ameninţare pentru posesorii de pisici se află în propria locuinţă, scrie publicaţia americană „The Huffington Post“. Cine a avut vreodată câini ştie că aceştia se pierd cu firea la vederea unui bol de mâncare: se învârt în cerc şi salivează de parcă nu ar mai fi vîzut mâncare de câteva săptămâni.

Pisicile, pe de altă parte, nu-şi pierd cumpătul când stăpânii se apropie de ele cu mâncare, lucru care-i determină pe oameni să creadă că sunt mai inteligente. Cercetările recente au demonstrat, însă, contrariul. Ele nu sunt nici superioare ca inteligenţă, nici drăgălaşe.

Nu sunt recunoscătoare

Când un câine rămâne fără mâncare o vreme şi îi umplem apoi bolul, ne linge mâinile în semn de mulţumire. În schimb, când neglijăm o pisică în aceeaşi manieră, ea găseşte metode ingenioase de răzbunare. Dacă ar putea, ne-ar arunca telefonul în toaletă.

Relaţia noastră cu felinele este unilaterală

Cei care ies în pierdere din această relaţie sunt oamenii. „Proprietarii de pisici se implică foarte mult emoţional în relaţia cu felinele. Cu toate acestea, ele nu investesc la fel de multe sentimente în această relaţie“, spune Daniel Mills, cercetător în medicină veterinară la Universitatea Lincoln, din Marea Britanie. studiile pe care le-a realizat cu privire la comportamentul felinelor arată că acestea nu se ataşează de oameni aşa cum o fac câinii.

Toţi câinii sunt potenţiali prieteni ai oamenilor, în vreme ce pisicile sunt acei colegi răi care ne fură banii de mâncare la şcoală. De ce sunt atât de diferite cele două animale de companie? Cercetările arată că explicaţia poate fi găsită în trecutul evoluţionist: câinii au fost domesticiţi în urmă cu aproximativ 15.000 de ani, iar pisicile cu doar 9.500 de ani în urmă. În plus, se crede că oamenii au selectat câinii care să le păzească animalele, în timp ce pisicile s-au apropiat singure de oameni, doar pentru a mânca şoareci din hambare. Aceste diferenţe explică de ce câinii sunt mai docili.

image

FOTO: Boredpanda.com

Frecatul de picioare nu este un semn de afecţiune...

Mulţi proprietari de pisici se entuziasmează când pisica se freacă drăgăstos de picioarele lor, crezând că le arată afecţiune. În realitate, cercetările arată că acesta este modul în care felina îşi răspândeşte mirosul pentru a-şi marca teritoriul. Acelaşi comportament a fost observat şi la felinele sălbatice, care se freacă în acelaşi mod de copaci şi de alte obiecte din mediul înconjurător. În acest fel, ele împrăştie secreţiile pielii care conţin feromoni. Cu alte cuvinte, posesorul pisicii este ca un copac pentru aceasta.

... şi nici torsul pisicii

În cadrul unui studiu efectuat în 2009, cercetătorii de la Universitatea din Sussex au înregistrat dsunetul produs de 10 pisici când torceau. Concluzia lor a fost că felinele torc în două situaţii: când vor mâncare şi când nu vor. În primul caz, sunetele au fost diferite: sunetele au avut o frecvenţă mai ridicată, similară plânsului bebeluşilor.

Oamenii percep torsul de foame ca fiind mai presant şi mai puţin plăcut. Cercetătorii sunt de părere că felinele ar fi putut descoperi cum sp toarcă pentru a trezi instinctul de părinţi al oamenilor. Când torc pentru a cere mâncare, pisicile ştiu că nu o vor face în zadar.

Nu le plac mângâierile

Dacă obişnuiţi să vă răsfăţaţi pisicile cu mângâieri, ar fi mai bine să renunţaţi la acest obicei nici pe departe relaxant pentru ele. Într-un studiu realizat în 2009, cercetătorii au măsurat nivelul hormonului de stres din corpul pisicilor, din dorinţa de a afla dacă este o idee rea să ţii mai multe pisici într-o casă. În final, s-a dovedit că aceasta nu ar fi o problemă, dar specialiştii au mai descoperit că pisicile care s-au lăsat mângâiate de oameni aveau un nivel mai mare de hormoni ai stresului ăn corp, comparativ cu cele care fugeau de mângâierile stăpânilor.

image

FOTO: Boredpanda.com

Fecalele pisicilor ne provoacă nevroze, depresie şi comportament suicidar

Un parazit descoperit în excrementele pisicilor poate infecta oamenii, cauzând foarte multe probleme de sănătate. Parazitul se numeşte Toxoplasma gondii, iar dacă el infectează femeile însărcinate, poate cauza probleme congenitale la făt, precum surzirea, leziuni oculare, convulsii sau retard mintal.

Un studiu mai recent a demonstrat că parazitul poate infecta foarte uşor oameni sănătoşi, cu un sistem imunitar puternic, şi le poate schimba personalitatea în timp. Infecţia a fost asociată cu nevrozele, schizofrenia, depresia şi chiar cu comportamentul suicidar.

Citeşte şi:

VIDEO Ce cred pisicile despre noi?

Bull, primul motan din lume declarat gay, alungat de stăpână

Nesimţirea unor pisici întrece orice limită: surprinse în timp ce fură patul câinilor

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite