Cele mai ciudate meserii din lume: mângâietori profesionişti, mulgători de şerpi şi domnişoare de onoare sub acoperire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Imaginaţia oamenilor nu are limite, iar acest lucru se vede şi prin meseriile ciudate care au apărut în ultima vreme. Suntem tot mai ocupaţi şi tot mai singuri, iar alţii s-au gândit să facă o afacere din asta. Există domnişoare de onoare profesioniste care pot fi plătite să participe la nunţi, bocitoare sau mângâietoare de profesie, care ne ajută să nu ne simţim singuri în cele mai grele momente.

Domnişoarele de onoare profesioniste sunt angajate să participe la nunţi, deşi nu sunt prietene cu mirii. Există agenţii specializate care asigură acest serviciu, iar preţul variază între 300 şi 2.000 de dolari pentru o nuntă, în funcţie de numărul domnişoarelor de onoare cerute. Desigur, invitaţii nu vor şti că aceste tinere sunt angajate să fie domnişoare de onoare, ele fiind practic sub acoperire. Vor ajuta la organizarea nunţii, fiind şi o companie plăcută pentru mireasă, scrie Business Insider.

Dacă pentru nună pot fi angajate domnişoare de onoare, pentru înmormântări există bocitoare profesioniste. O meserie veche, care a revenit de curând la modă. Pentru doar 70 de dolari, bocitoare profesioniste îşi oferă serviciile, plângând şi consolând timp de două ore rudele persoanei decedate.

Mângâietorii profesionişti primesc în jur de 80 de dolari pe oră, ca să ţină în braţe o persoană străină, care se simte foarte singură. Pare o meserie simplă, dar deseori aceşti profesionişti se plâng deseori că se încarcă de energie negativă de la clienţii lor aflaţi în suferinţă.

În urma scufundării vaporului Titanic, Statele Unite au decis înfiinţarea unei organizaţii care se ocupă cu mutarea gheţarilor. The International Ice Patrol a fost fondată în anul 1913 şi este operată de Paza de Coastă din SUA. Angajaţii monitorizează locurile unde se află gheţarii şi oferă informaţii vapoarelor, pentru a naviga în siguranţă. La nevoie, uriaşele blocuri de gheaţă pot fi mutate, pentru a elibera ruta.

Mulgătorii de şerpi sunt cei care extrag veninul din colţii şerpilor foarte periculoşi, pentru a ajuta astfel la obţinerea serului antivenin. Meseria lor este foarte importantă şi extrem de riscantă. Şi profitabilă, totuşi. Un singur gram de venin poate fi vândut laboratoarelor şi spitalelor pentru 1.000 de dolari.

O meserie ciudată şi destul de neplăcută este cea de evaluator al mirosului respiraţiei. Aceste persoană sunt foarte utile pentru companiile care produc pastă de dinţi, gumă de mestecat sau apă de gură. Ele evaluează eficienţă produselor, analizând cum miroase gura unei persoane care le-a folosit.

Hrana pentru animalele de companie este testată de oameni. Aceste persoane evaluează gustul, consistenţa şi valoarea nutriţională a granulelor. Desigur, nu înghit mâncarea pentru animale, ci o scuipă după ce i-au făcut evaluarea necesară.

Fermele de păsări angajează frecvent persoane pentru a afla care este sexul puilor de găină. Meseria este la mare căutare mai ales în Marea Britanie şi Japonia, iar un angajat poate câştiga chiar şi 60.000 de dolari pe an. Pentru a afla care este sexul unui pui de găină, evaluatorii se bazează mai mult pe intuiţie.

Pentru persoanele foarte ocupate, care nu au timp sau nu vor să stea la coadă pentru a cumpăra diferite produse, există profesionişti plătiţi să facă asta în locul lor. Ei sunt foarte solicitaţi în perioadele de solduri sau când este lansat un nou produs foarte dorit, cum este noul model de iPhone. Nu există un tarif fix pentru prestarea acestui serviciu, dar se poate câştiga chiar şi 1.000 de dolari pe săptămână.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite