Ce s-a întâmplat cu Monica Lewinsky după scandalul care a adus-o în pragul sinuciderii. Cum arată şi cu ce se ocupă astăzi fosta stagiară de la Casa Albă FOTO
0Monica Lewinsky, devenită persoana non grata a anilor 1998-1999 după aventura cu preşedintele de atunci al Statelor Unite, Bill Clinton, a ieşit din nou în lumina reflectoarelor după ani petrecuţi „după cortină”, de ruşine. Umilită public, Lewinsky şi-a refăcut acum viaţa şi a vorbit despre trauma care a adus-o în pragul sinuciderii.
Viaţa Monicăi Lewinsky, acum în vârstă de 42 de ani, s-a transformat într-un calvar după ce aventura cu fostul preşedinte al Statelor Unite, Bill Clinton, a ieşit la iveală.
Umilinţa publică pe care a suferit-o când aşa-zisa ei prietenă, Linda Tripp, a înregistrat în secret conversaţiile în care Lewinsky, atunci în vârstă de 22 de ani, descria relaţia cu Clinton, ca apoi să le dea presei, a fost „o adevărată tortură”, spune aceasta, potrivit publicaţiei britanice „Daily Mail”. Suferinţa fostei stagiare de la Casa Albă a fost atât de sfâşietoare, încât a adus-o la un pas de sinucidere.
Acum însă, Monica Lewinsky a întors cărţile în favoarea ei, fiind cunoscută pentru munca sa caritabilă, dar şi pentru conferinţele şi discursurile pe tema hărţuirii.
FOTO Daily Mail
Scandalul care a făcut înconjurul lumii a izbucnit în 1998, când ştirile despre aventura tinerei stagiare cu preşedintele de atunci al Statelor Unite au început să apară una după alta. Lewinsky ar fi început să flirteze cu Clinton la scurt timp după începerea programului său de stagiatură, mărturisindu-i preşedintelui că a făcut o pasiune pentru el. După această dezvăluire, Clinton o invita tot mai des pe Lewinsky în biroul lui, lucru observat şi de ceilalţi angajaţi. Nu a durat mult până când aceasta a fost transferată la Pentagon, unde a cunoscut-o pe Linda Tripp.
„A fost destul de îngrozitor că oamenii puteau citi transcrieri ale convorbirilor, dar, ca şi cum nu a fost îndeajuns, câteva săptămâni mai târziu au apărut, în televiziuni, înregistrările audio. Umilinţa pe care am îndurat-o a fost sfâşietoare iar viaţa devenise foarte greu de îndurat”, a declarat Lewinsky pentru publicaţia „The Guardian”.
Monica Lewinsky la petrecerea Vanity Fair, în februarie 2016 FOTO Daily Mail
Clinton a negat public acuzaţiile, declarând că nu a întreţinut relaţii sexuale cu Lewinsly, în ciuda dovezilor incontestabile. Câteva luni mai târziu, însă, acesta a recunoscut. „Ştiu că prin comentariile mele publice şi apoi prin tăcerea adoptată faţă de această problemă am indus oamenii în eroare, inclusiv pe soţia mea. Regret amarnic. Am avut, într-adevăr, o relaţie nepotrivită cu domnişoara Lewinsky. Am greşit. S-a întâmplat dintr-o lipsă de judecată critică şi este un eşec personal de care sunt cu totul şi cu totul responsabil”, a declarat atunci preşedintele american.
M-am simţit ca şi cum piele mi-a fost jupuită, strat cu strat, iar idenditatea nimicită în anii 1998 şi 1999. M-am simţit extrem de expusă, ruşinată şi îmi era teamă. Am fost aproape de a-mi lua viaţa, m-am gândit de multe ori la asta, povesteşte Monica Lewinsky în legătură cu una din cele mai grele perioade din viaţa ei.
În 2002, cu o săptămâna înainte de lansarea unui documentar marca HBO despre scandalul care i-a schimbat viaţa, „Monica in black and White” (n.r. Monica în alb şi negru), în cadrul unei conferinţe, remarca unui reporter a marcat-o. „A fost foarte surprins că am acceptat să particip la acea conferinţă şi mi-a spus: «Ne aşteptam să te fugi sub o piatră şi să mori». Apoi a spus «m-am exprimat greşit. Am vrut să spun să te ascunzi, nu să mori». Dar nu asta spusese iniţial”, a declarat femeia.
Mama mea mă veghea seară de seară, pentru că se temea de ce mi-aş fi putut face dacă eram lăsată singură. Nu mă lăsa nici măcar să fac duş cu uşa închisă, mai spune Lewinsky.
În anii de după scandal, fosta stagiară a evitat apariţiile publice, pentru că, spune ea, îi era foarte greu să se abţină de la a comenta subiectul hărţuirii. A reapărut însă în public în 2014, după sinuciderea lui Tyler Clementi, student la Universitatea Rutgers. Băiatul şi-a luat viaţa după ce un coleg de cameră l-a filmat în timp ce se săruta cu un alt bărbat, ca mai apoi publicarea videoclipului să îl transforme pe Tyler într-o ţintă pentru alţi studenţi.
Lewinsky a declarat că moartea tânărului a fost picătura care a umplut paharul şi a determinat-o să trateze acest fenomen din poziţia unei persoane care a avut de suferit din cauza batjocurei şi hărţuirii celorlalţi. „Eu am supravieţuit ruşinii şi vreau să ajut şi alte victime să depăşească aceste momente”, a declarat Monica, care acum este recunoscută nu doar pentru evenimentele din 1998, dar şi pentru munca sa caritabilă. „Sunt recunoscătoare să am această oportunitate. Chiar dacă am suferit din cauza ruşinii, nu mi-e ruşine de persoana care sunt astăzi”, a mai spus femeia.