Care sunt cele 10 lucruri din casa ta care te seacă de energie şi te fac să leneveşti întreaga zi
0Orice persoană are dreptul să lenevească pe canapea uneori, însă atunci când devine un obicei zilnic, acest lucru poate reprezenta o problemă. Dacă vă simţiţi permanent letargic sau neproductiv, iată câteva dintre lucrurile despre care se ştie că vă fură energia.
1. Dezordinea de pe biroul tău
Dacă renunţi în mod constant la planurile tale, biroul tău dezorganizat ar putea fi de vină. Potrivit unei cercetări realizate de Universitatea Princeton, dezordinea vizuală concurează cu abilitatea de concentrare a creierului tău şi îţi oboseşte funcţiile cognitive, dându-ţi o stare de epuizare fizică şi mentală, potrivit elledecor.com.
2. Pereţii albaştri
Din acelaşi motiv pentru care e indicat să-ţi vopseşti dormitorul în albastru, nu este recomandat să văruieşti şi restul casei în această culoare, în special încăperea în care lucrezi. Un studiu realizat de Trevelodge a descoperit că pereţii albaştri ajută la încetinirea ritmul cardiac, la reducerea teniunii arteriale şi îţi dău o stare de somnolenţă.
3. Temperatura camerei
Deşi majoritatea am trăit cu impresia că o încăpere călduroasă ne provoacă o stare de moleşeală, studiile arată că temperatura optimă pentru somn este, de fapt, destul de scăzută, respectiv între 15 şi 20° Celsius. Prin urmare, dacă îţi păstrezi camera răcoroasă, s-ar putea să fii tentat să tragi un pui de somn în timpul zilei, în loc să te ocupi de lucrurile pe care le ai de făcut.
4. Telefonul mobil
Un studiu realizat de National Sleep Foundation a arătat că mulţi oameni sunt treziţi din somn de un apel telefonic, un mesaj sau un e-mail de câteva ori pe noapte. Acest somn întrerupt te va face să te simţi obosit întreaga zi.
5. Alimentele nesănătoase
Dacă vrei să-ţi păstrezi energia pentru a duce treburile la capăt, ia-ţi adio de la chipsuri, de exemplu. Este dovedit ştiinţific că acest tip de alimente sunt încărcate cu carbohidraţi şi zahăr, din care rezultă creşterea nivelului de glucoză în sânge, urmată de o scădere bruscă, care provoacă oboseala.
6. Lumina artificială
Ţi se întâmplă uneori să ai acea cădere de după-amiază care te face să vrei să rămâi întins pe canapea pentru totdeauna? Aparent, lumina din casa ta joacă un rol important în asta. Un studiu al Universităţii Northwestern dezvăluie că oamenii care lucrează în lumină naturală (şi nu doar în lumină artificială) dorm mai mult noaptea, în acest fel având şanse mai mici să doarmă în timpul zilei.
7. Calculatorul
Sigur că aceste dispozitive ne-au schimbat viaţa pentru totdeauna, atunci când vine vorba de comoditate, însă acest lucru reprezintă şi o problemă. Până la urmă, câtă vreme poţi comanda mâncare online, poţi urmări serialele preferate şi poţi ţine legătura cu familia şi prietenii, toate acestea în timp ce stai pe canapea, de ce ai vrea să te mai ridici de pe ea?
8. Lumânările cu parfum de lavandă
Psihologii de la Universitatea Wesleyan au descoperit că oamenii care inspira acest aromă înainte de culcare, vor dormi mai adânc. Aşadar, dacă aprindeţi o astfel de lumânare şi lăsaţi parfumul de levănţică să vă umple casa în timpul zilei, vă puteţi aştepta la acea senzaţie de relaxare care vă va trimite la culcare.
9. Televizorul
Din păcate, emisiunile tale preferate de la TV împrăştie lungimi de undă albastre care suprimă producţia creierului de melatonină, ceea ce înseamnă că eşti mai susceptibil să ai un somn mai scurt şi mai perturbat, iar a doua zi te vei simţi mai obosit.
10. Cafeaua
Poate părea ciudat, având în vedere că această licoare miraculoasă ne trezeşte din starea de somnolenţă şi dă energie dimineaţa, însă dacă îţi bei cafeaua la o oră târzie din zi, te va ţine treaz pe timpul nopţii, ceea ce îţi va îngreuna ziua următoare.