A trăit o săptămână ca Marilyn Monroe, iar experimentul a schimbat-o profund FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Loni (foto dreapta) a fost şi protagonista unei şedinţe foto unde a încercat să se comporte ca Marilyn şi a recreat celebrul moment al rochiei albe ridicate de un curent de aer. FOTO Daily Mail
Loni (foto dreapta) a fost şi protagonista unei şedinţe foto unde a încercat să se comporte ca Marilyn şi a recreat celebrul moment al rochiei albe ridicate de un curent de aer. FOTO Daily Mail

A dormit goală, învăluită doar de aroma parfului Chanel No. 5, la fel ca Marilyn Monroe, sex-simbolul anilor ’50, i-a urmat dieta şi regimul de exerciţii fizice, a apelat la trucurile ei de înfrumuseţare şi a băut şampanie la locul de muncă. O jurnalistă a trăit timp de şapte zile ca Marilyn Monroe, iar experimentul a schimbat-o profund.

Loni Venti, jurnalist al revistei Cosmopolitan, ediţia din SUA, s-a implicat trup şi suflet într-un experiment mai puţin obişnuit. Timp de o săptămână a încercat să trăiască la fel ca actriţa Marilyn Monroe. 

I-a copiat felul provocator de a vorbi, de a se mişca, felul în care se aranja, i-a adoptat şi regimul alimentar, chiar dacă asta a însemnat să bea ouă crude, şi a dormit goală, parfumată numai cu câteva pufuri de Chanel No. 5, aşa cum făcea sex-simbolul anilor ’50, o femeie pe care o admiră sincer.

monroe

FOTO Daily Mail 

Loni a fost şi protagonista unei şedinţe foto unde a încercat să se comporte ca Marilyn şi a recreat celebrul moment al rochiei albe ridicate de un curent de aer.

Să trăiesc o săptămână la fel ca Marilyn Monore a fost un vis împlinit. M-am reîndrăgostit de ea şi, ce este cel mai important, m-a ajutat să-mi rezolv nişte probleme personale cu care mă luptam de mult. Acest proiect m-a făcut să înţeleg cât de minunat este să nu-ţi mai fie teamă”, a explicat Loni pentru Daily Mail, precizând că o admiră pe frumoasa actriţă de când avea opt ani, dar la fel ca idolul ei, a suferit mereu din cauza lipsei de încredere în propria persoană.
monroe

FOTO Daily Mail 

De când se ştie, Loni a fost îngrozitor de complexată din cauza felului în care arată, iar faptul că a trăit o săptămână la fel ca idolul ei a făcut-o să fie mai încrezătoare ca niciodată şi chiar să se simtă sexy, provocatoare.

M-am simţit frumoasă, chiar dacă pentru asta a trebuit să mă deghizez, într-un fel. Mă întreb dacă şi ea avea acelaşi sentiment atunci când se pregătea să iasă în public, a explicat Loni.

Regimul alimentar i-a dat bătăi de cap, pentru că Marilyn bea de dimineaţă lapte cald, două ouă crude şi lua multivitamine, nu mânca la prânz şi seara gusta o friptură cu 4-5 morcovi şi o îngheţată.  

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite