Beneficiile alăptatului: cum sunt avantajaţi la maturitate bebeluşii hrăniţi la sân

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Beneficiile laptelui de sân nu mai reprezintă un secret pentru nimeni. Mai mult decât atât, rezultatele unui studiu brazilian arată că dezvoltarea bebeluşilor alăptaţi are de câştigat din numeroase puncte de vedere.

Un studiu brazilian început în 1982, realizat pe un eşantion de 6.000 de bebeluşi, a demonstrat că micuţii alăptaţi la sân au mai multe şanse să devină adulţi inteligenţi, să se bucure de o educaţie şcolară bună şi să câştige sume mai mari de bani, în comparaţie cu cei care nu au fost hrăniţi la sân. 

Cercetătorii brazilieni au urmărit, din momentul naşterii, 6.000 de copiii pe parcursul a trei decade, urmărind efectele pe care le are, pe termen lung, alăptatul. Aproximativ 3.500 din aceştia, acum adulţi în vârstă de 30 de ani, au acceptat să fie intervievaţi şi să le fie măsurat coeficientul de inteligenţă. Rezultatele au arătat că cei care au fost alăptaţi sunt mai inteligenţi, au acordat mai multă atenţie educaţiei şcolare şi au venituri mai mari decât cei care au fost privaţi de laptele de sân. 

„Studiul nostru dovedeşte nu numai că micuţii alăptaţi au un IQ mai mare, ci şi că acest proces natural influenţează pozitiv viaţa individului, educaţia, abilităţile sociale şi abilităţile necesare pentru a produce bani”, a declarat doctorul Bernardo Lessa Horta de la Universitatea Federală Pelotas din Brazilia, autorul cercetării.

În obţinerea rezultatelor, Horta a ţinut cont de veniturile pe care le avea familia în momentul naşterii copilului, abilităţile şi experienţa parentală, amprentarea genomică (sau parentală), dacă mama a fumat sau nu în timpul naşterii, de vârsta pe care o avea aceasta când a născut, de greutatea bebeluşului şi de felul în care a venit pe lume (normal sau prin cezariană).

Potrivit testelor, cu cât a fost mai lungă perioada de alăptare a micuţilor, cu atât au fost mai mari beneficiile. De exemplu, persoanele alăptate în copilărie pe o perioadă mai lungă de 12 luni au obţinut cu patru puncte mai mult la testul de IQ decât cele care au fost alăptate pentru mai puţin de o lună, au petrecut cu aproape un an mai mult în mediul şcolar şi câştigă cu aproximativ 100 de euro mai mult.

„Unii oameni sunt de părere că acestea nu sunt doar efectele alăptatului, ci şi ale motivaţiei părinţilor şi abilităţii lor de a-i stimula pe cei mici”, a mai declarat doctorul Horta pentru „The Guardian”. De asemenea, potrivit cercetătorului, nutrienţii şi acizii polinesaturaţi regăsiţi în laptele matern sunt esenţiali pentru dezvoltarea creierului. Se recomandă ca bebeluşii să fie alăptaţi cel puţin în primele şase luni de viaţă.

Viață de cuplu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite