„A picat la Bac. Ce mă fac?” Cum îi pot ajuta părinţii pe elevii care nu au reuşit să treacă examenul de Bacalaureat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Părinţii trebuie să-i încurajeze şi să-i motiveze pe copiii care nu au reuşit să treacă examenul/FOTO thestir.cafemom.com
Părinţii trebuie să-i încurajeze şi să-i motiveze pe copiii care nu au reuşit să treacă examenul/FOTO thestir.cafemom.com

În acest an, rata de promovare la Bacalaureat a fost mai mare ca în anii precedenţi - peste 66%. Cu toate acestea, unii elevi nu au reuşit să treacă examenul şi s-au trezit astfel, poate pentru prima dată în viaţă, în faţa unui eşec important. Indiferent de motivele care i-au adus pe adolescenţi în această situaţie neplăcută, părinţii lor trebuie să ştie cum să reacţioneze pentru a-i ajuta să meargă mai departe, spun psihologii.

Eşecul la un examen important, cum este cel de Bacalaureat, poate fi o traumă profundă pentru un adolescent. Chiar şi pentru cei care, aparent, nu prea sunt interesaţi să înveţe. Psihologul Gaspar Gyorgy atrage atenţia asupra marilor greşeli pe care le fac de regulă părinţii care ajung în această situaţie delicată. Esenţial este însă ca ei să nu transforme un eşec şcolar într-unul care va avea urmări serioase pentru dezvoltarea viitoare a tânărului.

Chiar şi pentru un elev care nu prea şi-a dat interesul să înveţe pentru examen şi a picat, reacţia exagerată a părintelui poate fi traumatizantă. Efectul este şi mai grav dacă adolescentul este anxios sau depresiv, avertizează Gaspar Gyorgy, preşedintele Asociaţiei Multiculturale de Psihologie şi Psihoterapie. Revoltat, furios, părintele se va descărca ţipând la copil sau ameninţând şi chiar aplicându-i diferite pedepse. Acest comportament nu va face decât să sporească stresul resimţit de elev, în loc să-l ajute pe acesta să se organizeze pentru a învăţa din nou, ca să treacă examenul din toamnă.

„Unii elevi se condiţionează singuri pentru eşec”

De multe ori, elevul pică examenul din cauza neîncrederii în propriile forţe. În acest caz, reacţia dură a părinţilor îi va anula şansa de recuperare şi îi va adânci teama, spune Gaspar Gyorgy:

„Eşecul la examene este influenţat de o multitudine de factori care se află mai mult sau mai puţin sub controlul elevului. Din punct de vedere psihologic, una dintre principalele explicaţii este lipsa de încredere a adolescentului în abilităţile sale şcolare. Mulţi elevi au o serie de convingeri că ei nu se pricep la matematică sau la limba română şi astfel se condiţionează mental pentru un eşec. Dacă eu nu cred că pot face ceva, cu siguranţă îmi va fi aproape imposibil să realizez acel lucru, deoarece subconştientul mă va împiedica să depun efortul necesar pentru a schimba profeţia negativă”.

Iată de ce părinţii trebuie să-i ajute pe copii, nu să-i pedepsească. Astfel, elevul trebuie lăsat să-şi trăiască suferinţa produsă de eşec, să fie trist sau furios, iar apoi să fie susţinut de adulţii care sunt alături de el. După ce trece şocul emoţional şi elevul se mai linşteşte, el are nevoie de ajutor pentru a se putea organiza, în vederea unui nou examen. Singuri, le va fi foarte greu să găsească drumul corect, pentru că ei nu au maturitatea necesară. Iar părinţii trebuie să ţină cont de asta şi să înţeleagă că este vorba de limitări biologice, nu de „toane” ale unor adolescenţi rebeli.

„Adolescenţii, deoarece au partea de cortex prefrontal subdezvoltată, au nevoie de îndrumare constantă din partea adultului, pentru a putea să vadă imaginea de ansamblu şi a analiza consecinţele. Uneori este nevoie de mai multe ore de studiu, alteori de mai multă odihnă şi de foarte multe ori este nevoie de identificarea stilului corect de învăţare al copilului. (....) Regiunea creierului responsabilă cu gestionarea emoţiilor puternice şi cu planificarea activităţilor pe termen lung este subdezvoltată în adolescenţă, asta înseamnă că pedepsele funcţionează precum „uleiul pe foc” sau „sarea pe rană”, explică Gaspar Gyorgy.

 

Ce trebuie să facă un părinte pentru a-şi ajuta copilul?

Lecţia pe care trebuie s-o aprofundeze nu doar elevii, ci şi părinţii lor, este că un eşec de acest fel este o oportunitate de a înţelege ce a fost greşit în trecut, de a vedea de ce s-a ajuns în această situaţie delicată. Apoi, părinţii şi elevul trebuie să persevereze şi să caute împreună o strategie pentru a învăţa mai bine, pentru a-l ajuta pe adolescent să capete încredere în el. Elevul are nevoie de încurajări, nu de pedepse, iar un adult care crede în copilul său îi oferă practic un avans important la start comparativ cu alţi copii, care nu au încredere în propriile forţe şi care sunt în continuare speriaţi de perspectiva unui nou eşec şcolar.

La fel de importantă poate fi participarea părinţilor la studiul materiei de examen, ei ajutându-i pe copii să se pregătească, să înţeleagă mai bine unele teme. Părintele trebuie să fie cel care dă dovadă de maturitate, iar asta înseamnă să evite agresivitatea fizică şi verbală, dar şi comparaţiile cu alţi elevi mai silitori, o gafă foarte des întâlnită la mulţi părinţi care speră că astfel îl vor motiva pe copilul lor să înveţe mai bine.

Elevul trebuie învăţat cum să înveţe corect şi eficient, iar acest proces este destul de dificil. Adolescentul are nevoie de validare emoţională şi îndrumare din partea adultului, nu de reproşuri care să-l facă să se simtă neputincios, mai slab decât alţii de vârsta lui.

Un pont foarte bun pentru părinţi este să discute cu elevul şi să-i arate acestuia la ce materii este bun, care sunt calităţile lui şi cum le poate valorifica pe viitor. Punctând aceste calităţi, adolescentul se va simţi mai puţin stresat, va începe să aibă încredere în el. Abia apoi trebuie arătate şi minusurile pe care le are copilul, dar numai în ideea de a găsi soluţii pentru eliminarea lor. De asemenea, cel mai bun ajutor pe care îl poate oferi un părinte este propriul exemplu. În acest caz, dacă părintele a fost un elev dezinteresat, nici copilul lui nu va fi prea încântat de studiu, spune Gaspar Gyorgy:

„Cred foarte mult în valoarea exemplului personal, este o perspectivă naivă să ne aşteptăm ca adolescentul să înveţe dacă nu-i vede pe părinţi interesaţi de studiu sau dezvoltare personală. Copilul, indiferent de vârstă, este predispus să imite ceea ce vede acasă şi în imediata proximitate, de aceea este bine ca adultul să se întrebe „ce model sunt pentru copilul meu?” (...) Elevii ai căror părinţi au perceput şcoala ca pe o corvoadă sunt mai predispuşi să aibă dificultăţi şcolare. Asta deoarece anumite obiceiuri se moştenesc prin transfer intergeneraţional, ceea ce înseamnă că întâi părintele trebuie să fie convins de faptul că şcoala nu este o pedeapsă şi abia după aceea adolescentul.”

În alte familii, unde părinţii au de obicei profesii intelectuale, apare o presiune exagerată asupra copilului, care este considerat „o ruşine” dacă nu ia note foarte bune la toate materiile. În acest caz, adolescentul va reacţiona prin rezistenţă în faţa cerinţelor, pentru că vrea să-şi arate autonomia, intrând astfel în conflict deschis cu părinţii foarte pretenţioşi. Adultul trebuie să înţeleagă că elevul are poate alte pasiuni şi interese, că trebuie lăsat să meargă pe propriul său drum.

Rezultatele destul de slabe la examenul de Bacalaureat obţinute de elevii români în ultimul timp pot fi explicate prin două atitudini extreme, ambele complet greşite, spune Gaspar Gyorgy: „Pentru unele familii Bacalaureatul a devenit o „sperietoare naţională”, iar în altele „porcul se îngraşă în ajun”.

Astfel, în primul caz, părinţii sunt mai speriaţi chiar decât elevii şi nu vor face decât să îi streseze în plus pe aceştia. Din cauza stresului, creierul adolescentului nu va mai funcţiona la capacitate maximă, iar el nu se va putea concentra suficient, nu va putea înţelege şi memora corect materia. În cealalată extremă sunt familiile care aplică metoda învăţatului pe ultima sută de metri, când este practic imposibil să recupereze şi să înveţe eficient toată materia ignorată până atunci.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite