Între cadou şi ameninţare: Moş Nicolae şi Moş Crăciun, instrumente de şantaj folosite de părinţi ca să-şi disciplineze copiii

Perioada Sărbătorilor echivalează cu încă un prilej de care părinţii se folosesc ca să-şi controleze copiii prin intermediul cadourilor, respectiv recompenselor promise, pentru a-i disciplina, abordare total greşită consideră psihologii.

„Moşul este cu ochii pe tine, ai grijă!“, iată cât de simplu transformă părintele un concept pozitiv într-o sperietoare menită să-l ajute să-şi ţină copiii la respect. Nu în ultimul rând, spiritul Sărbătorilor de iarnă, care constă în ideea de a oferi, nu de a primi, se pierde tot mai mult într-o cultură orientată spre consumerism. Atât conceptul de Moş Nicolae, cât şi cel de Moş Crăciun ar trebui să se concentreze mai degrabă pe a le oferi celorlalţi dovezi de dragoste şi cadouri care să simbolizeze sentimentele noastre faţă de ei, de a petrece timp în familie, de a face lucruri împreună, consideră Jody Pawel, unul dintre cei mai bine cotaţi autori specializaţi în parenting din Statele Unite. Psihologul a fost prezent anul acesta în România, la Bucureşti, în cadrul unei conferinţe unde a prezentat „Parent’s Toolshop“, o metodologie de creştere a copilului pe care a dezvoltat-o.

În schimb, copiii sunt încurajaţi să scrie scrisori în care să-i înşire o lungă listă de dorinţe personale Moşului. La fel ca în cazul rugăciunii, această scrisoare ar trebui, poate, să conţină mai puţin cereri, cât mai ales mulţumiri şi dorinţe care să-i privească pe alţii, la care să se adauge, într-un final, o singură opţiune pentru un cadou. Copiii ar trebui să găsească bucuria în simplul act de a-i scrie lui Moş Nicolae sau Moş Crăciun, de a-i face singuri sau împreună cu părinţii o scrisoare aparte, nu în a se concentra exclusiv asupra dorinţelor individuale, este de părere Pawel.

Exerciţiu de generozitate

Însă câţi dintre părinţii din ziua de azi îşi încurajează copiii în preajma Sărbătorilor să se gândească şi la micuţii mai puţin norocoşi, care nu au părinţi sau care au părinţi foarte săraci şi nici nu au ce pune pe masă ori în brad, poate nici măcar o crenguţă care să le aducă în casă spiritul Crăciunului? Câţi îşi încurajează copiii să doneze din jucăriilor lor şi celor nepăstuiţi, măcar o dată pe an? Un exerciţiu pe care părinţii ar trebui să-l facă împreună cu copiii lor ar trebui să presupună cumpărarea unui cadou, a unui coş cu alimente sau dulciuri destinate unui orfelinat. Ori poate ca cei mici să fie implicaţi în sortarea hăinuţelor mai vechi din şifonier pentru a le face o bucurie copiilor care le vor folosi mai departe cu bucurie. Lucru pe care îl puteţi exersa, de exemplu, dând curs apelului făcut de Teatrul Ion Creangă, între 4 şi 6 decembrie, prin intermediul campaniei "Teatru în ghetuţe", prin care copiii, alături de părinţi şi bunici sunt aşteptaţi pe Esplanada teatrului, în intervalul 10:00 - 20:00, cu pantofiori, ghetuţe sau cizmuliţe care au rămas mici, pentru a le oferi unor copii care au mare nevoie de ele.

„Un cadou ar trebui să fie un cadou, nu o formă de constrângere“

Crăciunul nu ar trebui să se reducă la Moş Crăciun, dar în ceea ce-i priveşte pe copiii din ziua de azi accentul pică din ce în ce mai mult pe cadourile pe care le vor primi cu condiţia să fie cuminţi, să înveţe bine, să mănânce ce li se spune, să-şi asculte profesorii, părinţii, iar lista poate continua la nesfârşit, după cum a explicat şi psihologul american Alfie Kohn în cadrul unui seminar susţinut recent la Bucureşti. Astfel, părinţii transformă un concept pozitiv într-o modalitate de manipulare şi constrângere. Expertul în parenting observa că într-o manieră similară se procedează, din păcate, şi în cazul religiei, când Dumnezeu este asimilat de copil prin înrâurirea părinţilor şi a profesorilor, ca puterea supremă care îl urmăreşte permanent şi căreia nu-i scapă nicio abatere. Şi bineînţeles, greşelile se plătesc.

Părinţii nu ar trebui să folosească promisiunea unui cadou ca o armă de control şi constrângere a copilului. Atunci când am decis că vrem să-i dăruim copilului nostru ceva ar trebui să fim corecţi şi să nu condiţionăm primirea acelui obiect ameninţându-l că dacă nu ni se supune în toate recompensa va fi retrasă sau că o forţă supremă îi contorizează greşelile, consideră Alfie Kohn.

Acesta este de părere că la fel de rău ca a ameninţa un copil este să ameninţi, dar să nu se întâmple nimic. „Mai bine este ca părintele să nu amenţine deloc din moment ce ştie că nu va pune ameninţarea în aplicare. Pentru că mulţi părinţi le spun copiilor că nu vor mai primi nimic de la Moşul ştiind foarte bine că le vor da cadoul“, punctează Alfie Kohn lipsa de coerenţă a părinţilor în educaţia copiilor.

Psihologul american a dat ca exemplu modul în care ne raportăm la cadouri când vine vorba de un adult, în contrast cu felul în care folosim promisiunea unui dar pentru a ne controla copiii.

Nu cred că un soţ care a decis să-i facă soţiei cu cadou cu prilejul aniversării o va ameninţa constant că nu va mai primi nimic dacă nu face ceea ce i se spune. Un cadou ar trebui să fie un cadou, nu ar trebui să fie altceva decât este indiferent cât de tentaţi am fi să-l transformăm într-o pedeapsă sau într-o formă de manipulare, adaugă Kohn.

Cu ce înlocuim şantajul

La rândul ei, psihologul Jody Pawel explică de ce este greşită transformarea ideii de Moş Nicolae sau Moş Crăciun într-o ameninţare, deşi pare că funcţionează într-o mulţime de cazuri. 

La fel de bine am putea pune semnul egal între această metodă şi ideea de a-i pune copilului badă adezivă peste gură ca să-l fac să tacă. Da, ar putea să funcţioneze, dar este în acelaşi timp o lispă de respect faţă de copil şi o formă de abuz emoţional, explică Pawel.

La fel ca în cazul altor reacţii imediate pe care le au părinţii în relaţia cu copiii lor, care dau rezultate pe termen scurt, dar fac rău pe termen lung, ameninţarea cu Moş Nicolae sau Moş Crăciun este o formă greşită de a disciplina, mizând pe manipularea emoţională a copilului, punctează Pawel. În schimb, aceasta le propune părinţilor să renunţe la şantaj în favoarea unei abordări constructive:

1. Copilul trebuie să înţeleagă ce înseamnă compensaţia. Mai exact, trebuie să înveţe că atunci când varsă ceva pe jos sau face mizerie în cameră, urmarea firească este că trebuie să facă curat. 

2. Părintele trebuie să-i ofere copilului opţiuni, nu să ia decizii în locul lui. Astfel, dacă nu vrea să mănânce un anumit tip de legumă trebuie întrebat ce altă mâncare sănătoasă ar prefera pentru a găsi o cale care să mulţumească ambele părţi. 

3. Părinţii ar trebui să decidă ceea ce vor face ei într-o anumită situaţie, nu ceea ce îi vor determina pe copii să facă. Apoi ar trebui să încerce să-şi respecte deciziile, în limite rezonabile, şi să încerce să găsească soluţii adaptate situaţiei.

4. Pawel crede că uneori este bine ca părintele să lase copilul să se lovească de anumite urmări naturale, fireşti, ale acţiunilor pe care le iniţiază, atunci când este sigur că nimic rău nu i se poate întâmpla micuţului. 

5. Relaţia părinte-copil trebuie să se bazeze pe o colaborare constantă, nu pe impunerea voinţei părinteşti cu orice preţ şi în orice condiţii.
 

Citiţi şi:

VIDEO Părinţii îi strică pe copii cu prea multe jucării

Adevărul Live: Cele mai bune metode de educare a copiilor: modern vs. tradiţional