Colţul bărbatului: cum trebuie să vorbeşti cu o femeie ca să creezi atracţie?
0Cele mai multe publicaţii oferă sfaturi femeilor, despre modurile în care acestea ar trebui să se comporte într-o relaţie, sau la o primă întâlnire. Poate că, în multe cazuri, bărbaţilor nu le spune nimeni cum şi ce să discute, pentru a atrage o potenţială parteneră, motiv pentru care mulţi dintre aceştia ar putea să fie puşi în dificultate.
Site-ul „lolfanatic.com” a făcut un clasament amuzant al lucrurilor pe care bărbaţii ar trebui să le aibă în vedere, atunci când merg la o întâlnire.
1. Discută cu ea despre subiecte „emoţionale” precum amintirile din copilărie, ambiţiile tale de viitor sau pasiunile ei. Aceste teme o vor face să îşi dezvăluie latura sensibilă;
2. Femeilor le plac bărbaţii care ştiu cum să conducă o conversaţie. Nu aştepta de prea multe ori ca ea să abrodeze un subiect anume, ci încearcă să controlezi mai mult discuţia;
3. Fii atent la mesajele non-verbale pecare partenera de discuţie ţi le trimite. Dacă stai prea aproape de ea sau o incomodezi, într-un fel sau altul, îţi va da de înţeles;
4. Femeile sunt atrase de bărbaţii care le permit să se distreze. Însă nu încerca să îi spui cele mai amuzante bancuri. Încearcă să o surprinzi subtil, prin inteligenţă. Nu trebuie să ajungi un bufon pentru asta;
5. Încearcă să creezi intimitate, prin conversaţiile voastre. Un bărbat care poate conduce o conversaţie la un nivel personal şi intim este atrăgător pentru o femeie;
6. Împărtăşeşte-i observaţiile tale în ceea ce o priveşte;
7. Evită să complimentezi excesiv o femeie, pentru că ai putea să pari disperat să o impresionezi, ceea ce va avea tocmai efectul opus;
8. Dacă nu vrei să o plictiseşti, evită să îi pui foarte multe întrebari, fiindcă se va simţi ca la un interogatoriu. Încearcă să îţi exprimi mai mult opinia personală despre diferite lucruri. Asta te va ajuta să îţi evidenţiezi mai bine personalitatea;
9. Nu încerca să ascunzi informaţii despre lucrurile care îţi plac şi despre pasiunile tale;
10. Dă-i de înţeles că o placi mai mult decât ca pe o simplă amică;
11. Şi femeilor le plac provocările, iar dacă nu vrei să îşi piardă interesul, las-o să creadă că te cucereşte şi ea, puţin câte puţin.
Dacă vezi o femeie interesantă şi nu ai idee cum să o abordezi, fă-ţi curaj şi intră pur şi simplu în vorbă cu ea, cât mai natural. Nu este întotdeaua simplu să găseşti un subiect de conversaţie, atunci când abordezi o necunoscută, însă, cu puţină practică, vei reuşi să îţi foloseşti creativitatea în aşa fel încât ceea ce spui să o facă şi pe ea curioasă, în ceea ce te priveşte.