În cantonament!
0
Am să vă plictisesc în această perioadă cu normalitatea mea... din cantonament. Cu alte cuvinte fac eforturi pentru a-mi desena şi ocupa noul stil de viaţă, cel în care #stămacasă. Va fi un serial de scrieri pe care-l dedic băieţilor din Racing League Romania pentru treaba fabuloasă pe care o fac... de la organizarea sesiunilor de antrenament, serverele pentru cele trei curse... la pregătirea cursei mari din fiecare duminică .
Am gustat din ceea ce are de oferit motorsportul din copilărie. Sunt din categoria celor care a prins Casa Pionierilor, am fost la cercul de karting. Ne antrenam în spatele clădirii pe un circuit oval de pământ, iar bolizii noştri erau echipaţi cu nişte roţi care aduc cu cele pe care le au roabele astăzi. Nu voi uita niciodată primul start în prima cursă pe Cartodromul de la Galaţi. Cu alte cuvinte... ambiţia, frumuseţea duelului pe circuit, pasiunea... tot acest cocktail care generic îl numim motorsport şi care îi virusează pe unii pe viaţă... nu-mi este străin.
Şi poate sunt mai virusat decât o arăt în viaţa de zi cu zi, dar am ales voluntar o distanţare dintr-un instinct de conservare.
Dar sincronicităţile pe care le invocam săptămâna trecută mi-au scos în cale, pe firul epic al carierei de jurnalist auto câteva evenimente fabuloase care au presupus participarea la competiţii auto din postura de pilot... cu alte cuvinte flacăra a tot pâlpâit acolo.
Povestea continuă cu ziua e luni a săptămânii trecute şi se va încheia undeva aseară, duminică, aproape de orele 22.
După ce mi-am conştientizat locul, mai puţin talentul, după etapa de săptămâna trecută de pe Norisring, am ajuns pe Nürburgring Nordschleife. Aveam o bănuială că odată cu anii, memoria începe să fie mai relaxată... dar nu, am memorat destul de repede cei 25.378 metri ai circuitului. Partea stresantă a fost că am visat şi noaptea circuitul, ceea ce nu prea m-a ajutat cu odihna.
Odată coborât sub bariera celor 10 minute pe tur, am aruncat un ochi pe timpii obţinuţi de băieţii aia buni. Mă aşteptam la ceva diferenţe dar nu la 1 minut distanţă, zici că aş fi oprit pe marginea circuitului să-mi cumpăr ceva de băut. La o astfel de diferenţă, ar fi trebuit să-mi fac bagajele, să-mi văd de drum şi să nu mai consum curentul aiurea. Dar, cum am spus, odată ce ai muşcat din fructul acesta numit motorsport, nu poţi abandona. De la 9:57.297 minute pe tur, am muncit. Au fost câteva obstacole, unele la care încă am de munci pentru a le depăşi. În primul rând mi-am impus să uit că sunt nişte băieţi acolo care rulează în 9 minute, şi chiar sub acest prag, pe tur. Apoi, cariera de jurnalist, cea în care testez maşini este sinonimă şi cu a duce maşina înapoi, şi pentru o relaţie cât mai bună, de preferat în aceeaşi stare în care am luat-o. Prin urmare, nu am o dezinvoltură în a da cu maşina de parapeţi, nici chiar în mediul virtual. Aşa că aici am avut, probabil, una dintre principalele frâne psihologice în a forţa nota. Apoi, cât timp eşti în modul 2D, şi nu pe VR... relieful circuitului este mai puţin evident, precum şi reperele. Altă mică limitare. Veţi mai auzi de limitări pentru că este firesc să-mi găsesc scuze, nu pot accepta cu atâta uşurinţă că circuitul este mai ”îngust” la mine decât la alţii.
Nürburgring Nordschleife îşi merită pe deplin porecla de ”Green Hell”, naşul de botez fiind Jackie Stewart care l-a numit astfel după ce a câştigat Marele Premiu din 1968 desfăşurat pe ceaţă şi ploaie torenţială.
A trebuit să învăţ fiecare viraj, fiecare înlănţuire de viraje, fiecare punct de frânare, fiecare vibrator care poate fi încălecat, să descopăr în ce treaptă este optim să negociez fiecare viraj... Una din provocările menţionate săptămâna trecută, aceea de a nu te gândi la nimic timp de 10 minute s-a extins, întâi la două tururi, apoi la 3... pentru ca duminică să exersez acest lucru preţ de 7 tururi. Este un exerciţiu dificil, pentru că în clipa în care... spre exemplu... pisica familiei considera că ar fi bine să vină să cerşească nişte atenţie... ratam un punct de frânare şi turul era compromis. Dacă depăşeam limitele circuitului cu cele patru roţi, timpul nu mai era luat în calcul de server. Mare dramă nu era, pentru că foloseam restul traseului pentru a forţa limita pe anumite secţiuni, dar şi acolo cu grijă pentru că eventualele daune câştigate pe traseu afectează performanţele maşinii şi astfel îmi furam singur performanţa din farfurie.
Prin forţe proprii am ajuns pe la un 9:36, moment în care am dat o fugă pe youtube pentru a viziona nişte tururi realizate de profesionişti. Am dezcoperit zonele în care puteam forţa mai mult, mi-am dat seama că aş putea fi mai disciplinat pe viraje pentru a beneficia de o ieşire mai bună şi astfel un plus de viteză... toate pentru a ajunge la un 9:20. Probabil, pe un circuit mai scurt, aş fi forţat mai mult limitele, dar pe unul de 25 km, care în cazul unei erori se solda cu ritualul părăsirii sesiunii de pe server şi revenirea în antrenamente... deja era prea mult şi parcă nu mă împăcam cu aceste şanse la viaţă infinite oferite de mediul virtual.
A fost un moment în care cel mai bun timp din antrenamente semnat de Cristian Berindea – un 8:50.982 îmi părea, şi îmi pare în continuare de prin altă constelaţie. Şi dau o fugă pe www pentru a vedea cam ce timpi obţineau ei, cei care au dat suflet unui BMW M3 E30 DTM, Mercedes-Benz 190 E 2.5-16 Evo II, Audi V8 Quattro Evo, Ford Mustang 5.0 GT şi un Opel Omega 3000 24v Evolution 500 (a fost şi el acolo pe grila) în 1992 ăn etapa de pe Nürburgring Nordschleife.
... şi în dreptul lui Johnny Cecotto / BMW M3 Sport Evo descopăr un timp de 8:44.330...
Ce să mai zic, un tur virtual de 8:50 este uşor înfricoşător... şi ajungi să te întrebi din ce erau făcuţi cei care în anii 90 urcau în nişte turisme şi dansau la propriu cu acele modele la nişte viteze ameţitoare.
Mi-am propus, la finalul săptămânii trecute, să ajung în primii 60. Nu mi-a ieşit, am terminat săptămâna cu al 72-lea timp, suficient cât să mă califice în a doua cursă suport. Lupta devine tot mai aprigă în Racing League Romania powered by BMW, deja sunt aproape 200 de concurenţi înregistraţi, nivelul este extrem de ridicat, şi după două săptămâni de antrenament... chiar sunt mulţumit de rezultate.
Prima cursă în Racing League Romania powered by BMW
Mi-am spus să fiu profesionist, aşa că dimineaţă am încercat câteva tururi, mi-am confirmat că pot fi la nivelul de 9 minute şi +20 secunde, şi am investit într-un somn de prânz. Cu o oră înainte de cursă puţin antrenament, mai mult pentru a verifica că programarea pit-stop-ului funcţionează. Marea enigmă... cu câţi litri să alimentez. În teorie aveam de acoperit cam 7 tururi... adică vreo 175 km, în cursă plecam cu 50 de litri de carburant... cât să mai adaug la boxe? www-ul nu a reuşit să mă lămurească vis-a-vis de consumul virtual al acestui M3 E30 DTM. Mi-am setat o intrare la boxe cu realimentare de 25 litri şi schimbare de cauciucuri... şi-n ultima clipă mi-am zis să mai bifez o intrare la boxe, să fie acolo, realimentare tot cu 25 litri şi schimbare de pneuri. A doua am programat-o preventiv, uneori duelurile pe circuit pot cauza serios maşinii, să pot repara una-alta dacă va fi cazul.
Cu o relaxare demnă de o cauză mai bună, în sesiunea de calificări am bifat un timp decent (pentru categoria din care făceam parte) încă din turul cu plecare de la boxe, aşa că la al doilea tur lansat am renunţat. Autosuficienţa asta!!! Oricum, am reuşit să mă calific pe a treia poziţie pe grilă. Au urmat 5 minute pe grilă în aşteptarea startului. Verde, am avut un timp de reacţie decent, vizez interiorul în primul ac de păr, frânez, am grijă să numi jenez rivalii, în măsura în care perspectiva 2D îmi permite să-i văd, iau de volan să atac primul viraj de dreapta... şi un concurent din spate vine pe interior pe stilul kamikaze, îmi face spoilerul faţă să transpire de emoţie, şi curăţă traseul în faţa mea. Cu puţin noroc a scăpat cel plecat din pole position... şi iată-mă pe poziţia secundă în prima mea cursă în Reacing Leaue România. Primul tur am reuşit să fiu coerent, să nu fac gafe, chiar să mă apropii de primul clasat. Mi-am zis să am răbdare, poate timpul va rezolva situaţia.
Şi vine al doilea tur, în care încep să fiu creativ, bifez cu graţie un tête-à-queue, parcă reuşesc să-mi păstrez a doua poziţie, dar cei din spate erau în spoilerul meu. Cu grija de a nu greşi, sunt ceva mai crispat, rezist la câteva atacuri, apoi pe final de tur dau cu maşina în parapet… şi reuşesc să cad undeva pe locul 5. Îmi servesc câteva imprecaţii rostite cu toată intonaţia şi mimica de a mă face să trec o probă la Academia de Teatru şi Film, şi revin la cursă. Destul de repede prind locurile 3-4 din urmă, îi simt că sunt puşi pe fapte mari şi decid să-I las pe ei să îmi deschidă calea spre locul 3… ceea ce se şi întâmplă după vreo 10 viraje. Reuşesc să se şicaneze şi să forţeze câteva viraje… şi uite cum am recuperate două locuri fără a risca inutil. Moralul îşi revine până remarc pe la jumătatea celui de al treilea tur că deja eram pe galben cu benzină. Intru la boxe la finalul celui de al doilea tur pentru realimentare şi schimbat pneurile… care deja începeau să influenţeze comportamentul maşini.
Următoarele două tururi sunt un cocktail de rulat decent şi mici erori care nu îmi permit să mă apropii de locul 2, deşi era oarecum în raza vizuală. Speram să măresc suficient ecartul faţă de cei din spate să îmi conserv a treia poziţie, ţinând cont că mai aveam nevoie de o intrare la boxe. După alte două tururi am intrat să alimentez şi schimb de pneuri, m-am păstrat poziţia a treia, dar eram departe de primele două locuri. Este momentul în care faptul că nu mai eram ameninţat, mi-a permis relaxarea care să-mi permită a mă concentra doar la pilotaj. Abia în ultimele două tururi am atins nivelul de concentrare optim... şi surpriză, am trecut linia de sosire pe a doua poziţie, cel clasat pe primul loc abandonând din lipsă de carburant.
O oră de pilotaj virtual în care nu am avut timp să beau o gură de apă, deşi îmi plasasem strategic o sticlă în apropiere cu dopul scos. O oră de epuizare psihică, dar una extrem de plăcută, iar aici mai adaug şi efortul fizic... nu zâmbiţi, chiar şi virtual, efortul există. Fabuloasă a fost starea de bine şi împlinire de la final, nu o pot descrie în cuvinte, ceea ce este suficient pentru a mă încărca cu motivare să lupt pentru a încerca să degust sentimentele din cursele superioare.
Să mai vorbim despre sincronicităţi în final? 12 aprilie 2020 este ziua care l-a răpit dintre noi pe Sir Stirling Craufurd Moss. A fost numit "The greatest driver never to win the World Championship". Inclus în International Motorsports Hall of Fame, a câştigat 212 curse din cele 529 la care a participat. Ultima sa victorie în Formula 1 - 1961 German Grand Prix pe circuitul Nurburgring, locul unde în 12 aprilie 2020 aproape 80 de pasionaţi români de motorsport şi-au dat întâlnire virtual în slujba acestei pasiuni.
Se încarcă comentariile...
