VIDEO Alegeri SUA 2016. Circ în trei la ultima dezbatere republicană înainte de „Super Tuesday”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marco Rubio l-a atacat constant pe Donald Trump pe toată durata dezbaterii
Marco Rubio l-a atacat constant pe Donald Trump pe toată durata dezbaterii

Candidaţii la nominalizarea republicană pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie din Statele Unite au participat, vineri dimineaţă, la o dezbatere găzduită de CNN, cu doar cinci zile înainte de una dintre cele mai importante borne din campanie - „Super Tuesday”, ziua în care nu mai puţin de 11 state îşi vor desemna delegaţii la Convenţia Naţională Republicană.

Cei cinci candidaţi rămaşi în cursă – Ted Cruz, Marco Rubio, Ben Carson, John Kasich şi, desigur, Donald Trump – au răspuns timp de două ore şi jumătate la întrebări adresate de moderatorul Wolf Blitzer, respectând însă rareori regulile anunţate la începutul dezbaterii.

Într-un stil deja „consacrat” pentru dezbaterile candidaţilor republicani, înfruntarea a degenerat în lansarea a nenumărate atacuri la persoană şi candidaţi vorbind unul peste celălalt, toate acestea fiind practic asigurate de tripleta Cruz-Rubio-Trump – în condiţiile în care Carson şi Kasich au încercat să se concentreze exclusiv pe propunerile proprii. 

Cei doi outsideri au avut astfel mult mai puţin timp pentru a vorbi, din moment ce nu au putut invoca dreptul la replică, acordat teoretic în momentul în care unul dintre candidaţi se leagă de opiniile sau propunerile altuia. 

Un moment emblematic în acest sens s-a consumat spre sfârşitul dezbaterii, când după un segment lung în care cei trei principali favoriţi la nominalizare au vorbit în acelaşi timp Carson a întrebat, mai în glumă, mai în serios: „Mă atacă şi pe mine cineva, vă rog?”

Poate cel mai aprig disputat punct al dezbaterii a fost problema imigranţilor ilegali din Statele Unite - estimaţi la peste 11 milioane - acolo unde cei Rubio şi Trump au fost în prim-plan. 

„Eşti singura persoană de pe această scenă care a fost amendată vreodată pentru că a angajat persoane să lucreze în mod ilegal” a întrerupt Rubio la un moment dat, îndemnând telespectatorii să  caute detalii despre cum Trump a angajat muncitori polonezi la negru pentru a ridica celebrul Trump Tower din New York.

„Sunt singurul de pe această scenă care a angajat persoane” a fost răspunsul miliardarului, care s-a apărat susţinând că acest episod s-a întâmplat în urmă cu zeci de ani (începutul anilor '80, mai precis, având în vedere că Trump Tower a fost inaugurat în 1983).

Rubio a continuat prin a ironiza ideea lui Trump de a construi un zid de-a lungul graniţei cu Mexic pentru a combate problema imigraţiei ilegale dinspre America Centrală şi de Sud, susţinând că edificiul ar urma să fie „ridicat chiar de imigranţi ilegali, precum Trump Tower.”

De partea cealaltă, Ted Cruz l-a atacat pe Trump pe aproape toată durata dezbaterii pe motivul că a susţinut financiar de-a lungul anilor, prin donaţii, politicieni democraţi sau cu vederi mai liberale. Miliardarul a contraatacat acuzându-l pe senatorul de Texas că „nu are sprijinul a nici măcar unui singur republican din Congres”.

Cearta dintre cei trei a continuat şi în privinţa politicii externe, chiar şi pe subiecte pe care aceştia erau practic de acord: în problema israelo-palestiniană, Trump a declarat că este „cel mai pro-Israel candidat dintre toţi cei aflaţi pe scenă”, dar în acelaşi timp că nu există „un personaj bun şi unul rău” şi că el vrea să fie un „negociator” în acest conflict, în timp ce Rubio i-a replicat că „problema palestiniană nu e o tranzacţie imobiliară.”

VIDEO Secvenţe ale dezbaterii găzduite de CNN, via „The New York Times”

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite