Un portavion şi două bombardiere americane, chemate pentru a proteja retragerea coaliţiei internaţionale din Afganistan
0Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a trimis încă două bombardiere B-52 în Golf şi a prelungit misiunea în regiune a portavionului USS Eisenhower pentru a proteja retragerea anunţată a forţelor coaliţiei internaţionale din Afganistan, a indicat vineri purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.
Şeful Pentagonului "a aprobat vineri câteva măsuri adiţionale", a declarat John Kirby în cursul unui briefing de presă.
USS Eisenhower va mai rămâne în zonă "pentru o vreme", în timp ce bombardierele B-52 "au ajuns acolo", a adăugat el.
Bombardierele grele numite "Stratofortress", care pot transporta arme nucleare, au de obicei sediul în Qatar, unde armata americană dispune de o importantă bază militară.
Purtătorul de cuvânt nu a exclus că ar putea fi trimise alte întăriri pentru a participa la uriaşa operaţiune logistică reprezentată de retragerea a circa 2.500 de soldaţi americani, precum şi a peste 16.000 de subcontractanţi civili şi a echipamentelor acestora.
Lor li se adaugă aproximativ 7.000 de soldaţi ai NATO, care depind în mare măsură de armata americană pentru transportul de trupe şi de echipamente.
"Este rezonabil să ne gândim că ar putea exista măsuri suplimentare temporare pentru protejarea forţelor", a adăugat John Kirby, menţionând că, dacă autovehiculele blindate cele mai sofisticate vor fi evacuate pe calea aerului, altele vor fi date armatei afgane.