Trump va semna un nou decret anti-imigraţie şi are un plan diabolic de descurajare a imigraţiei ilegale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele SUA, Donald Trump
Preşedintele SUA, Donald Trump

Preşedintele american Donald Trump ar urma să semneze luni o nouă versiune a decretului său cu privire la imigraţie, suspendat de justiţie după ce a provocat o enormă controversă şi haos pe aeroporturi, potrivit presei americane, scrie AFP. În plus, Administraţia americană analizează un plan de a despărţi copiii de mame, atunci când sunt prinşi încercând să intre ilegal pe teritoriul american.

Liderul de la Casa Albă va semna noul decret la Departamentul pentru Securitate Internă, potrivit Politico, care citează oficiali de rang înalt din cadrul Administraţiei.

Era imposibil să se afle ce schimbări a prevăzut Trump să introducă prin noul text, notează Politico.

Decretul din 27 ianuarie interzicea intrarea în Statele Unite a cetăţenilor din şapte ţări cu populaţie majoritar musulmană pe o perioadă de 90 de zile, a tuturor refugiaţilor timp de 120 de zile şi a refugiaţilor sirieni în mod permanent.

Decretul - care a provocat indignare în întreaga lume şi un val de proteste în Statele Unite - a antrenat haos pe aeroporturi.

Trump a suferit două înfrângeri judiciare în privinţa decretului său de la 27 ianuarie. Pe 3 februarie, un judecător din Seattle (nord-vest) a blocat aplicarea documentului, iar pe 9 februarie Curtea de Apel din San Francisco (vest) a menţinut suspendarea.

Administraţia americană analizează şi un plan de a despărţi copiii de mame, atunci când sunt prinşi încercând să intre ilegal pe teritoriul american. Un oficial din Departamentul pentru Securitate Internă a explicat că aceasta ar fi o metodă de a descuraja femeile să imigreze ilegal în State, însoţite de copii.

Pe de altă parte, autorităţile au intensificat arestările de imigranţi ilegali. Imaginile cu un mexican ridicat de poliţie când îşi ducea fiica la şcoală fac înconjurul internetului.

"În administraţia mea, oricine traversează ilegal frontiera va fi reţinut până este scos din ţara noastră şi trimis în ţara de unde a venit", promitea Donald Trump în campania electorală.

Pentru a-şi onora această promisiune de campanie, Donald Trump trebuie să rezolve problema minorilor. În prezent, adulţii prinşi la graniţă şi care sunt însoţiţi de copii sunt lăsaţi în libertate până când li se analizează cazurile şi celor mai mulţi li se pierde urma.

Autorităţile americane spun că asta îi determină pe mulţi imigranţi să vină împreună cu minorii şi chiar să-i răpească pe unii pentru a putea fi lăsaţi în libertate.

Acest lucru ar urma să se schimbe: copiii ar fi separaţi de adulţi la graniţă. Adulţii vor fi duşi în centre de detenţie, în timp ce minorii vor fi încredinţaţi rudelor din SUA sau vor fi daţi în grija statului.

Între timp, arestarea unui imigrant ilegal în timp ce-şi ducea copiii la şcoală a provocat emoţie şi indignare. Fiica de 13 de ani a bărbatului a filmat din maşină cum este arestat tatăl său, imediat după ce o lăsase la şcoală pe una dintre surorile ei. Mexicanul este de 25 de ani în Statele Unite şi are patru copii care au acte în regulă.

"N-am crezut că vom trece prin aşa ceva. E îngrozitor să-ţi vezi familia destrămată", a declarat Brenda Avelica Gonzalez, una dintre fiicele mexicanului.

Operaţiunea de arestare, petrecută atât de aproape de şcoală, a stârnit indignarea oamenilor. Autorităţile au explicat că mexicanul va fi deportat pentru că a avut probleme cu legea: a fost prins băut la volan în urmă cu zece ani.

Mexicul deschide centre pentru apărarea migranţilor în consulatele din SUA

Mexicul a deschis centre de ajutorare în toate cele 50 de consulate din Statele Unite, sâmbătă, cu scopul de a-şi apăra cetăţenii, a anunţat Guvernul mexican, îngrijorat de o consolidare a măsurilor împotriva imigraţiei ilegale ale administraţiei preşedintelui Donald Trump, relatează Reuters.

Ministrul mexican de Externe Luis Videgaray a îndemnat Guvernul american să respecte drepturile mexicanilor şi să permită o cale de intrare în legalitate a imigranţilor fără forme legale.

”Noi nu promovăm ilegalitatea”, a declarat Videgaray, potrivit unei înregistrări video difuzate la Consulatul Mexicului de la New York, furnizate de Ministerul de Externe, în care afirmă că Mexicul susţine respectarea legii, dar şi a drepturilor omului.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite