John Lewis, unul dintre cei mai importanţi activişti americani pentru drepturi civile, a murit la vârsta de 80 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Activistul de culoare pentru drepturi civile John Lewis FOTO EPA-EFE
Activistul de culoare pentru drepturi civile John Lewis FOTO EPA-EFE

John Lewis, unul din cei mai importanţi activişti americani pentru drepturi civile, congresman democrat,  a murit la vârsta de 80 de ani în urma unui cancer pancreatic,  a anunţat preşedinta Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi.

Născut în 1940, în Alabama, a fost unul dintre liderii mişcării pentru drepturi civile ale persoanelor de culoare din anii 60 şi unul dintre cei care au participat la marşul din Washington în cursul căruia Martin Luther King şi-a susţinut celebrul discurs „Am un vis”.

Lewis a fost ultimul supravieţuitor din grupul „Marilor Şase” al activiştilor conduşi de King. Cu prilejul discursului său de investire, Barack Obama i-a oferit o fotografie comemorativă  a marşului din Washington pe care a semnat-o astfel : „Datorită ţie, John”. În 2011, primul preşedinte de culoare al SUA i-a oferit medalia prezidenţială a libertăţii.

În 1965, în timp ce conducea un protest paşnic în Alabama a fost pus la pâmânt la forţele de poliţie şi bătut cu brutalitate. Televiziunile americane au difuzat imagini cu intervenţiile poliţiei aducând în atenţia publică oprimările rasiale din sud. El a încasat mai multe astfel de bătăi în cursul protestelor şi a rămas cu cicatrici pe viaţă.

În 1987, a fost ales în Congresul celui de-al cincilea district al Georgiei, funcţie în care a rămas până la moartea sa.

Anul trecut în decembrie a anunţat diagnosticul de cancer pancreatic.

„Aproape toată viaţa mea am luptat pentru ceva - pentru libertate, egalitate, drepturi de bază ale omului. Dar niciodată nu am dus o luptă ca asta”.

Fostul preşedinte Obama I-a adus vineri un omagiu povestând că l-a întâlnit prima dată când pe când era student la drept şi i-a spus atunci că este unul dintre eroii săi.

„Când am fost ales preşedinte al SUA, l-am îmbrăţişat înainte de jurământ şi i-am spus că mă aflu acolo datorită sacrificilor sale”, a spus Obama, care a adăugat că a fost mentorul său în toţi aceşti ani.

Acesta a descris şi ultima lor întâlnire în contextul protestelor după moartea americanului George Floyd în care Lewis i-a mărturisit că e mândru de eforturile activiştilor mişcării Black Lives Matter, în timp ce Obama i-a spus că tinerii activişti, indiferent de rasă, sunt „copii săi, care au învăţat din exemplul său, chiar dacă nu sunt conştienţi de asta”.

Fostul preşedinte Bill Clinton l-a numit „conştiinţa unei naţiuni”, întrucât a dat tot ce a putut pentru îndeplinirea unei promisiuni a unei Americi egale şi drepte.

Purtătorul de cuvânt al lui Lewis a spus că acesta a fost arestat de 40 de ori în timpul protestelor pentru drepturi civile şi chiar mai recent, în 2013, la un marş pentru reforma imigraţiei.

Cu prilejul protestelor recente antirasism a spus: „Ca naţiune şi ca popor vom ajunge în acel punct în cele din urmă. Vom reuşi să facem asta”.

Liderul majorităţii republicane din Congresul american Mitch McConnell a spus că este unul din pionierii drepturilor civile care şi-a pus viaţa la bătaie pentru a lupta contra inegalităţilor rasiale, iar locul său în istorie e asigurat.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite