Guvernatorul statului Virginia oferă scuze publice după publicarea unei fotografii din vremea studenţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernatorul statului american Virginia Ralph Northam a oferit scuze publice după ce imagini cu doi tineri în costumaţii rasiste dintr-un album studenţesc din 1984 au ieşit la iveală. Unul dintre tinerii din fotografii are faţa vopsită în negru, iar celălalt poartă unforma grupului rasist Ku Klux Klan, scrie BBC.

Ralph Northam şi-a cerut scuze  după ce pagina personală din perioada în care era student la Şcoala Medicală din Virginia a apărut în presă. Pagina din albumul studenţesc  anual a fost publicată de către site-ul conservator Politica Marii Ligi (Big League Politics). Pagina conţine şi alte fotografii, dar şi detalii personale.

„Regret profund decizia de a apărea în acest fel în acea imagine. Îmi pare nespus de rău pentru suferinţa pe care am provocat-o atunci ca şi acum”, a spus guvernatorul într-un comunicat.

„Un asemenea comportament nu reflectă ceea ce sunt astăzi şi valorile pentru care am luptat pe tot parcursul carierei mele în armată, în medicină şi în serviciul public. Însă vreau să înţelegeţi , ştiu foarte bine că această decizie zdruncină încrederea localnicilor în angajamentele pe care mi le-am asumat,” a spus el imediat după apariţia imaginilor.

„Sunt conştient că va fi nevoie de timp şi de eforturi susţinute din partea mea pentru a repara răul pe care conduita mea l-a produs. Sunt pregătit pentru această muncă. Primul pas este să prezint scuzele cele mai sincere şi să reiterez angajamentul meu de a mă ridica la înălţimea aşteptărilor celor care m-au ales să le fiu guvernator,” a declarat guvernatorul.

„Îmi asum responsabilitatea deplină pentru acţiunile mele din trecut,” a declarat el. El a calificat fotografia „rasistă şi jignitoare.

Reacţiile politicienilor din Virginia au fost extrem de dure. 

Legislativul Black Caucus din Virginia, ai cărui membri sunt afro—americani a spus că „încă procesează ce am văzut despre guvernator”, descriind însă imaginile ca „dezgustătoare, reprobabile şi jignitoare.”  

„Aceste fotografii zgândăre rănlie unei istorii extrem de dureroase şi reamintesc extrem de viu de păcatele acestei naţiuni. Cei care găsesc scuze acestor poze devin la fel de vinovaţi,” au declarat aceştia într-un comunicat.

Jack Wilson, preşedintele Partidului Republican din Virginia i-a cerut guvernatorului să demisioneze.

„Rasismul nu are ce căuta în Virginia. Aceste poze sunt cu totul nepotrivite. Dacă guvernatorul Northam apare în aceste imagini, fie cu faţa vopsită în negru, fie într-o uniformă KKK, ar trebui să demisioneze imediat.” 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite