Funeralii demne de un erou de război pentru George H.W. Bush INFOGRAFIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trupul neînsufleţit al fostului preşedinte american George H.W. Bush a fost transportat cu avionul prezidenţial Air Force One, redenumit temporar Special Air Mission 41  Foto: EPA/EFE
Trupul neînsufleţit al fostului preşedinte american George H.W. Bush a fost transportat cu avionul prezidenţial Air Force One, redenumit temporar Special Air Mission 41  Foto: EPA/EFE

Trupul neînsufleţit al fostului preşedinte american George H.W. Bush va rămâne până miercuri dimineaţă în Capitoliul Statelor Unite ale Americii, în Washington, unde a fost adus luni, astfel încât politicieni şi oameni obişnuiţi să-şi poată prezenta omagiile.

Fostul preşedinte al Statelor Unite, care a încetat din viaţă vineri, la vârsta de 94 de ani, va fi înmormântat joi, în Texas, în cadrul unei ceremonii care va marca sfârşitul unui ritual plănuit cu o precizie militară, relevă NBC News. 

Procedurile referitoare la funeraliile de stat pentru cel de-al 41-lea preşedinte al SUA, care au loc miercuri, se întind pe 133 de pagini. 

Familia lui a jucat un rol important în planificarea înmormântării, însă responsabilitatea pentru modul în care se desfăşoară ceremoniile îi revine Districtului Militar din Washington.

Şi, apreciază NBC, este vorba despre o operaţiune militară, demnă de un erou de război care i-a dat revolverul său de serviciu unui locotenent de marină aflat la bordul submarinului care l-a salvat după ce avionul său a fost doborât deasupra Oceanului Pacific în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. 

Planificare minuţioasă

Ceremoniile presupun coordonarea unor unităţi militare până la nivel de secundă în cel puţin trei state şi în Districtul Columbia, fără a menţiona avionul prezidenţial Air Force One, cu care a fost transportat, luni, trupul neînsufleţit al fostului şef al Casei Albe din Houston la baza Andrews din Maryland, înainte de a fi adus la Capitoliu.

Miercuri, după funeraliile de stat, avionul prezidenţial, redenumit temporar Misiunea Specială Aeriană 41, în onoarea celei de-al 41-lea preşedinte, va transporta trupul neînsufleţit al lui Bush senior spre Texas. 

Conform autorităţilor americane, în jur de 4.000 de militari şi civili din cadrul personalului Departamentului Apărării vor fi implicaţi în activităţile legate de ceremonii, securitate şi logistică. Procesiunea va avansa cu 3 mile pe oră (circa 5km/h) şi 100 de paşi pe minut.

La ceremonii vor participa preşedintele Donald Trump şi prima doamnă, Melania Trump, familia lui Bush, implicit fiul său George W. Bush, cel de-al 43-lea preşedinte al SUA, şi fosta primă doamnă Laura Bush, fostul preşedinte Bill Clinton şi Hillary Clinton, fost secretar de Stat, precum şi fostul preşedinte Barack Obama şi fosta primă doamnă Michelle Obama. Şi fostul preşedinte Jimmy Carter, în vârstă de 94 de ani, va lua parte astăzi la serviciile funerare din Washington, potrivit unui purtător de cuvânt. 

Actualul lider al Casei Albe i-a adus un omagiu luni seara predecesorului său republican George H.W. Bush, chiar dacă acesta din urmă a afirmat că nu a votat pentru Donald Trump la alegerile din 2016.

În tăcere, Donald Trump şi soţia sa au intrat în rotonda Capitoliului, iar în faţa sicriului preşedintele american a executat un salut militar. 

Trump omagiu Bush EPA EFE

Foto: EPA/EFE

Şi vicepreşedintele Mike Pence i-a adus un omagiu lui George H.W. Bush, remarcând blândeţea de care acesta dădea dovadă şi modestia care l-a caracterizat.

O imagine emoţionantă

Însă dincolo de cuvintele oamenilor de stat, publicul a fost impresionat de o imagine emoţionantă, care vorbeşte de la sine. Labradorul Sully, câinele de asistenţă al fostului lider de la Casa Albă, a fost surprins stând abătut lângă sicriul stăpânului său, pe care părea să nu vrea să-l părăsească. 

Fotografia, care a fost postată pe reţeaua Twitter de purtătorul de cuvânt al fostului preşedinte, Jim McGrath, sub titlul „Misiune îndeplinită“, s-a răspândit rapid în social media.

Credinciosul patruped a fost special antrenat pentru a-l ajuta pe stăpânul său care se deplasa cu dificultate din cauza bolii Parkinson de care suferea şi i-a fost alături acestuia din vară, după ce soţia sa a murit.

Sully caine Bush EPA EFE

Câinele lui Bush îi păzeşte sicriul Foto: EPA/EFE

CLICK PE INFOGRAFIE PENTRU A MĂRI

Viata Bush Senior INFOGRAFIE
SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite