O judecătoare conservatoare de origine cubaneză, susţinută de aliaţi ai lui Trump pe lista scurtă pentru Curtea Supremă a SUA
0Barbara Lagoa, o judecătoare federală americană de origine cubaneză de la Curtea de Apel al celui de-al 11-lea Circuit (pentru statele Alabama, Florida şi Giorgia) este susţinută de asociaţi ai preşedintelui american Donald Trump şi ai fostului guvernator al statului Florida Jeb Bush pentru funcţia de judecător al Curţii Supreme după moartea liberalei Ruth Bader Ginsburg, relatează Washington Post.
La două zile de la moartea proeminentei judecătoare Ruth Bader Ginsburg, republicani din Florida s-au unit pentru susţinerea lui Barbara Lagoa, o judecătoare americană de origine cubaneză în vârstă de 52 de ani născută la Miami, numită de Trump anul trecut la Curtea de Apel aferentă celui al 11-Circuit cu sediul în Alabama, relatează Washington Post, care citează surse familiare cu discuţiile. Promovarea lui Lagoa pe lista scurtă a potenţialilor înlocuitori ai lui Ginsberg reflectă calculele politice fruste ale echipei de campanie a lui Trump într-unul din statele ale căror voturi sunt cruciale pentru un nou mandat pe fondul eforturilor de curtare a votanţilor hipsanici, în special a comunităţii cubanezo-americane din sudul Floridei, una importantă.
Guvernatorul republican al statului Florida Ron DeSantis, unul din susţinătorii promovării sale la Curtea Supremă a SUA, a numit-o pe Lagoa la Curtea Supremă din Florida în ianuarie 2019, după ce timp de 14 ani aceasta a fost judecător la curtea de apel intermediară din acest stat.
Părinţii săi au părăsit Cuba după revoluţia comunistă a lui Fidel Castro. Născută la Miami, a crescut la Hialeah şi a absolvit dreptul la prestigioasa Universitate din Columbia, la fel ca şi Grinberg. În 2000 a fost avocat pro bono pentru familia lui Elian Gonzalez, un băieţel cubanez de 5 ani salvat după ce mama sa s-a înecat încercând să ajungă în SUA. În final după o luptă în instanţă între tatăl copilului şi rudele din SUA băiatul a fost trimis înapoi în Cuba.
„Elian a fost un trofeu într-o luptă dintre guvernul cubanez şi politica neobosită anti-Castro a comunităţii cubaneze din Miami, al cărei membru proeminent a devenit Lagoa”, a apreciat David Abraham, profesor emerit de drept la Universitatea din Miami. „Cazul său a devenit un vehicul al solidarităţii de grup, ca şi al menţinerii ţi construcţiei puterii politice”.
Lagoa, de confesiune romano-catolică a mărturisit că fuga părinţilor săi de regimul lui Castro din Cuba i-a modelat convingerile şi cariera.
„În ţara de unde părinţii mei au fugit, capriciile unui singur individ puteau face diferenţa dintre accesul la hrană şi foamete, dintre liberate sau închisoare, viaţă şi moarte. Spre deosebire de acea ţară, suntem o naţiune a legilor, nu a bărbaţilor”, a spus Lagoa anul trecut.
Grupul activist liberal Alianţa pentru Justiţie a declarat că deciziile lui Lagoa în calitate de judecător „stârnesc îngrijorări că va lua partea celor bogaţi şi puternici în dauna americanilor obişnuiţi” - acesta a menţionat o hotărâre din 2019 în care a decis în favoarea oamenilor de afaceri care au contestat o propunere de majorare a salariului minim în Miami Beach, dar şi sprijinul său pentru o legislaţie nefavorabilă proprietarilor care luptă împotriva executării silite.
Împreună cu soţul său, avocat la o firmă de avocatură din Miami care pledat pentru cauze republicane, are conexiuni extinse cu Societatea Federalistă, un grup legal conservator influent.
Eforturile de a instala o a doua judecătoare latină la Curtea Supremă ar ridica imediat miza unei bătălii de nominalizare ce s-ar transforma într-una referitoare la principiile de legitimare democratice, scrie Washington Post. Republicanii ar căuta astfel să meargă înainte cu un proces de selecţie contrar standardului stabilit de ei în 2016, când au blocat o nominalizare a preşedintelui democrat Barack Obama într-un an electoral. Alegerea lui Lagoa ar reprezenta un demres de reconcentrare a atenţiei asupra istoriei personale a unui potenţial nominalizat, ca şi a atractivităţii sale politice în dauna unei legitimităţi ai procesului de selecţie.
Judecător de 14 ani, Lagoa a fost contestată de democraţi prin prisma rolului său într-o hotărâre a curţii de apel în favoarea unei legislaţii care prevede ca persoanele condamnate pentru infracţiuni grave să plătească toate amenzile, taxele şi onorariile legale înainte de a avea drept de vot - o decizie care afectează 85.000 de condamnaţi.
Dacă Trump va reuşi să instaleze un înlocuitor republican în locul liberalei Ginsburg, acest lucru va asigura o majoritate conservatoare de 6-3 la Curtea Supremă.