Alegeri în SUA: Barack Obama îşi anunţă susţinerea pentru Hillary Clinton, Bernie Sanders se retrage

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hillary Clinton a coordonat politica externă a SUA în mandatul lui Obama, ca şefă a Departamentului de Stat al SUA
Hillary Clinton a coordonat politica externă a SUA în mandatul lui Obama, ca şefă a Departamentului de Stat al SUA

Preşedintele american Barack Obama şi-a anunţat sprijinul public pentru candidatura la alegerile prezidenţiale a lui Hillary Clinton, după ce Bernie Sanders, contracandidatul fostului secretar al Departamentului de Stat, a promis că se va retrage din cursa pentru nominalizarea democraţilor după ultima rundă a alegerilor primare.

„Sunt cu ea. Sunt pregătit şi abia aştept să particip la evenimente de campanie alături de Hillary“, a declarat preşedintele SUA, în mesajul său de susţinere, potrivit Reuters.

La începutul acestei săptămâni, Hillary Clinton a reuşit să depăşească limita de delegaţi necesară pentru a primi automat investitura Partidului Democrat la Convenţie. „Nu cred că a exista vreodată cineva care să fie atât de calificat pentru funcţie“, a spus Obama.

Înainte de a-şi anunţa susţinerea pentru Clinton, preşedintele Barack Obama a purtat o discuţie cu senatorul socialist Bernie Sanders, pe care l-a convins să se retragă din cursa prezidenţială şi să colaboreze pentru unirea alegătorilor democraţi împotriva lui Trump.

Mai mult, socialistul le-a mulţumit lui Obama şi Biden pentru că şi-au păstrat imparţialitatea în timpul alegerilor primare ale democraţilor.

Pâna la întâlnirea cu preşedintele Obama, senatorul Sanders susţinea că îşi va duce campania până la capăt, chiar dacă a pierdut orice şanse matematice de a obţine nominalizarea democraţilor. Analiştii se temeau că îşi va folosi impulsul electoral pentru a lansa o Platformă Progresistă, care urma să îi smulgă din electoratul lui Clinton.

Între timp, Hillary Clinton a reacţionat faţă de mesajul de susţinere al preşedintelui SUA, mulţumindu-i acestuia pentru sprijinul arătat.

SUA

Top articole

Partenerii noștri

image
digisport.ro

Ultimele știri
Cele mai citite