Alegeri SUA 2016. Donald Trump şi Hillary Clinton sunt blocaţi în trecut, atunci când vorbesc despre viitorul economiei SUA, potrivit MarketWatch

Donald Trump şi Hillary Clinton sunt blocaţi în trecut atunci când vorbesc despre viitorul economiei americane, niciunul dintre ei neavând un plan clar pentru crearea de locuri de muncă bine plătite în sectorul privat, într-un an în care alegătorii aşteaptă idei îndrăzneţe, potrivit unei analize MarketWatch.

Ambii candidaţi privesc către o epocă de aur în care majoritatea americanilor păreau prosperi, iar ţara avea mai multă speranţă. Dar fiecare dintre cei doi au în minte o epocă de aur diferită.

Hillary Clinton plasează epoca respectivă în anii 1990. Pentru Donald Trump, este vorba despre anii 1950.

Pentru Clinton epoca de aur a fost în timpul preşedinţiei soţului ei, ea afirmând chiar că l-ar însărcina pe fostul preşedinte Clinton ”cu revitalizarea economiei”.

Preşedintele Clinton a coordonat cel mai lung boom economic din istoria SUA. Peste 20 de milioane de locuri de muncă au fost create atunci, iar rata şomajului a scăzut aproape la jumătate, de la 7,3% la preluarea mandatului la sub 4% la încheierea acestuia, cel mai scăzut nivel din ultimii 30 de ani.

În perioada Clinton, venitul mediu pe gospodărie a crescut mai mult decât în timpul preşedinţiilor Obama, Bush I şi II sau Reagan.

Şi, sub preşedintele Clinton, bugetul federal a trecut de la un deficit bugetar la surplus, timp de patru ani fiscali consecutivi, fiind posibil ca pentru mulţi americani să fie ultimul excedent la care să asiste.

Meritul nu a fost doar al Casei Albe. Cu toate că preşedintele Clinton a promovat o majorare de taxe în 1993, surplusurile au fost în mare parte rezultatul unor bătălii intense cu Congresul dominat de republicani, condus de preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Newt Gingrich.

Totodată, Internetul a susţinut creşterea productivităţii, a numărului de locuri de muncă şi a veniturilor pe parcursul unui deceniu, în timp ce o taxă pe câştigurile de capital a mărit încasările la buget.

Preşedintele Clinton a semnat în schimb Acordul Comercial Nord-American, care ar putea să fi provocat scăderea locurilor de muncă în industria prelucrătoare. A semnat o lege în 1999 care a dereglementat tranzacţiile cu instrumente derivate, care au adus economia globală în pragul colapsului.

La acestea se adaugă scandalul Monica Lewinsky, care a dus la riscul de suspendare a preşedintelui şi alte scandaluri care continuă să îl urmărească pe Clinton şi soţia sa, de care se foloseşte Trump.

Retorica lui Trump se referă la anii 1950, perioadă în care a crescut şi în care America era lider mondial suprem. Japonia şi Germania se refăceau după cel de-al doilea Război Mondial. Mexicul nu era un factor de luat în considerare, iar China trecea prin era lui Mao Zedong, în care peste 40 de milioane de chinezi au murit de foame.

Arsenalul democratic care a ajutat SUA să câştige cel de-al doilea Război Mondial a transformat ţara în lider industrial mondial. Preşedintele Eisenhower a construit sistemul de autostrăzi interstatale şi industria de apărare pentru a lupta cu Uniunea Sovietică în Războiul rece şi a început programul spaţial.

Americanii cu studii liceale puteau obţine slujbe bine plătite, intrând împreună cu familiile lor în clasa de mijloc.

Politicile lui Trump - deportarea imigranţilor ilegali, construirea unui zid de-a lungul graniţei cu Mexicul, impunerea unor tarife punitive produselor din Mexic şi China şi avertismentele la adresa şefilor de companii care ar transfera locuri de muncă în străinătate - sunt eforturi de a restaura o lume dispărută şi şapte milioane de locuri de muncă din industrie, care au dispărut din 1979.

Toate acestea explică parţial sloganul lui Trump, ”Make America great again”.

Situaţia este însă diferită acum. Companiile multinaţionale americane au creat multe locuri de muncă pe pieţele emergente, dar puţine în SUA, pentru că se duc acolo unde există creştere.

Consumatorii americani depind de produse fabricate în China şi alte state unde costurile de producţie sunt scăzute.

State cum sunt China, Japonia şi Mexic nu au interes să cedeze în faţa solicitărilor lui Trump, iar rezultatul ar putea fi un război comercial care ar putea distruge milioane de locuri de muncă în SUA.

Şi care ar putea fi răspunsul lui Trump la automatizare, cum ar putea el să oblige companiile să angajeze americani, când chiar şi Foxconn Technology, furnizorul Apple, a înlocuit 60.000 de muncitori din China cu roboţi?

Situaţia actuală a economiei americane a fost provocată probabil de politici şi acorduri comerciale prost concepute, dar este şi rezultatul unor mişcări tectonice către o economie bazată pe servicii şi tehnologie, care au ajutat preşedinţia lui Bill Clinton dar care i-au afectat pe succesorii acestuia.

Găsirea unor politici care să trateze aceste probleme, în paralel cu protejarea comerţului mondial şi a economiei de piaţă liberă este foarte, foarte dificilă. Acesta este motivul pentru care cei doi candidaţi prezidenţiali, care nu au aproape nicio idee pentru viitor, rămân ancoraţi în trecut, conchide articolul.