VIDEO Crimeea, festivităţile de încheiere a anului şcolar: elevii cântă imnul Ucrainei, în timp ce în difuzoare răsună imnul Rusiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii unei şcoli din Peninsula Crimeea, anexată în martie de Rusia, au refuzat să intoneze imnul Federaţiei Ruse la festivitatea de încheiere a anului şcolar. Mai întâi chicotind, apoi punându-şi simbolic mâinile la inimi, elevii au început să cânte „Ucraina încă nu este moarte, cum nu-i sunt nici gloria, nici libertatea”, primele versuri ale ţării din care nu mai fac parte.

Pe 16 martie, autorităţile regionale din Crimeea au organizat un referendum prin care populaţia a fost întrebată dacă doreşte alipirea peninsulei la Rusia şi dacă vrea întoarcerea la Constituţia din 1992, care prevedea mai multă autonomie faţă de Ucraina pentru Republica Autonomă din Crimeea. Aceasta după ce, în urmă cu o lună, preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici fusese demis de Parlamentul de la Kiev, la fel şi Guvernul controlat de el, după mai bine de trei luni de proteste faţă de regimul pro-rus condus de Ianukovici şi apropiaţii săi.

Autorităţile locale din Crimeea au catalogat schimbarea de putere drept lovitură „fascistă” de stat, poziţie adoptată şi de Rusia.

Locuitorii din Crimeea au votat în procent covârşitor - peste 96% - pentru alipirea la Rusia. La recensământul din 2001, cel mai recent, peste 58% din locuitorii peninsulei s-au declarat ruşi, 24,3% - ucraineni şi 12% -tătari. 

Sursa: censor.net.au, preluat de zdg.md

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite