Rusia a clasificat două fundaţii ale miliardarului George Soros drept pericol la adresa securităţii naţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Soros FOTO Getty Images
George Soros FOTO Getty Images

Autorităţile de la Moscova au clasificat două fundaţii finanţate de miliardarul maghiar George Soros drept pericol la adresa securităţii naţionale şi a constituţiei ţării, interzicând acestora dreptul de a oferi burse, relatează „The Guardian”.

Cele două organizaţii non-guvernamentale, „Open Society Foundation” şi „Open Society Institute Assistance Foundation”, au fost adăugate pe o listă de „organizaţii indezirabile”, pe motivul că prezintă un pericol la adresa securităţii naţionale şi a ordinii constituţionale. 

„S-a constat că activitatea Open Society Foundation şi a Open Society Institute's Assistance Foundation reprezintă un pericol la adresa fundaţiilor sistemului constituţional al Federaţiei Ruse şi a securităţii statului” se precizează într-un comunicat emis luni de Biroul Procurorului General al Rusiei,  citat de Reuters.

Rusia a adoptat în mai 2015 legea privind „organizaţiile indezirabile”, care interzice organizaţiilor trecute pe lista neagră să funcţioneze normal sau să distribuie informaţii sau orice alt bun pe teritoriul Federaţiei Ruse. 

Cele două ONG-uri susţin pe site-urile lor că promovează democraţia, drepturile omului şi participarea activă a tuturor cetăţenilor la procesul democratic. Fundaţiile fac parte din grupul Open Society Foundations, înfiinţat de către Soros în 1979 şi care are în prezent ramuri în 37 de ţări, inclusiv România, unde este cunoscută sub numele de „Fundaţia pentru O Lume Deschisă” sau „Fundaţia Soros”.

„Suntem încrezători că această mişcare este doar o aberaţie temporară; aspiraţiile poporului rus pentru un viitor mai bun nu pot fi suprimate şi vor triumfa eventual” a declarat George Soros, printr-un comunicat emis în urma publicării deciziei.

Miliardarul de origine maghiară este unul dintre cei mai aprigi critici ai politicii conducerii de la Kremlin, el susţinând implementarea unui plan de finanţare a Ucrainei în valoare de 50 de miliarde de dolari, pentru a contracara „agresivitatea Rusiei”. 

Rusia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite