Rusia va produce vaccinul împotriva COVID-19 Sputnik V în Italia, Spania, Franţa şi Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vaccinul rusesc Sputnik V
Vaccinul rusesc Sputnik V

Fondul suveran rus (RDIF) a anunţat luni că a încheiat acorduri de producţie a vaccinului împotriva covid-19 Sputnik V ”cu societăţi din Italia, Spania, Franţa şi Germania” în aşteptarea omologării vaccinului în Uniunea Europeană (UE), relatează AFP.

 ”În prezent sunt în curs alte negocieri, în vederea creşterii producţiei în UE. Asta va permite începerea aprovizionării pieţei unice europene cu Sputnik V imediat după autorizarea Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA)”, a anunţatîntr-un comunicat conducătorul fondului, Kirill Dmitriev.

Reprezentantul RDIF, care a finanţat dezvoltarea Sputnik V, nu a anunţat numele grupuri farmaceutice europene cu care a încheiat acorduri.

La 9 martie, un prim acord de producţie a fost anunţat în Italia, cu întreprinderea intaliano-elveţiană Adienne, care urmează să producă vaccinul rusesc în Lombardia.

Sputnik V nu este încă autorizat în UE, însă a depăşit o etapă importantă odată cu lansarea examinării vaccinului de către EMA, cu sediul la Amsterdam.

În urma acestui anunţ, autorităţile ruse s-au declarat pregătite să furnizeze vaccinuri unui număr de 50 de milioane de europeni, începând din iunie.

Dmitriev a anunţat luni că Rusia este pregătită ”să lanseze aprovizionarea statelor membre UE care autorizează Sputnik V în mod independent” faţă de EMA, ca Ungaria.

Sputnik V - primit iniţial cu scepticism în străinătate, din cauză că şi-a anunţat succesul încă din vara lui 2020, în urma unor teste asupra a doar câteva zeci de persoane - a convins între timp 50 de ţări.

Siguranţa vacinului a fost validată în în februarie de revista ştiinţifică The Lancet.

Dezvoltarea vaccinului a fostîncredinţată unor instituţii de stat şi este sărbătorită la Moscova ca un succes istoric al Rusiei lui Vladimir Putin.

Numele vaccinului este foarte simbolic - un omagiu adus primului satelit plasat pe orbită, în 1957, de către URSS. El aminteşte un uriaş succes ştiinţific şi o înfrângere istorică a rivalului american.

Rusia acuză cu regularitate Occidentul de faptul că a făcut campanie împotriva Sputnik V prin insinuarea faptului că Moscova ar orchtestra o ”diplomaţie a vaccinului” menită să semene discordia în UE.

Uniunea se confruntă cu dificultăţi în aprovizionarea cu vaccin împotriva covid-19 dezvoltate de către grupurile farmaceutice.

Cum funcţionează Sputnik V?

Sputnik V este un vaccin cu virus viral. Asta înseamnă că foloseşte o versiune modificată a unui virus diferit ca instrument pentru transportul materialului genetic către o celulă. Sputnik V a fost dezvoltat folosind adenovirusuri, care cauzează în mod normal infecţii respiratorii, dar şi alţi viruşi (inclusiv virusul gripal sau rujeolic) au fost utilizaţi pentru alte terapii cu vector viral.

Virusul, care este folosit ca vector, este modificat astfel încât nu prezintă nicio ameninţare de a provoca o boală. De asemenea, este inserat cu o genă suplimentară care este unică pentru virusul vizat. Pentru vaccinurile COVID-19, această genă conţine instrucţiuni despre cum se face o proteină spike, care se găseşte pe suprafaţa coronavirusului.

Odată ce o persoană primeşte vaccinul, vectorul intră într-o celulă şi îl foloseşte pentru a produce proteine spike. De îndată ce sistemul imunitar recunoaşte proteinele spike, începe să producă anticorpi şi activează alte procese imune din organism. Dacă sistemul interacţionează cu virusul real în viitor, ştie deja cum să lupte împotriva acestuia.

usia a început studiile clinice ale unui vaccin COVID-19 în iunie 2020. La aproape două luni distanţă , preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat că Centrul Naţional de Epidemiologie şi Microbiologie Gamaleya a înregistrat pentru utilizare primul vaccin COVID-19 din lume.

Studiile din etapa 3, care implică în mod normal mii de oameni şi durează câteva luni, nici măcar nu începuseră în acel moment. Prin urmare, mulţi experţi în sănătate au avertizat că datele nu sunt concludente şi au pus sub semnul întrebării siguranţa vaccinului.

La scurt timp, Rusia a anunţat că va extinde studiile pentru vaccin pentru a include până la 40.000 de voluntari. Testele de fază 3 au început apoi în septembrie 2020.

După vaccinarea unor medici, a început o campanie pe scară largă în decembrie 2020. În acel moment, vaccinul era încă în curs de testare. Două săptămâni mai târziu, Belarus a devenit prima ţară străină care a înregistrat vaccinul rusesc pentru utilizare.

În februarie 2021, revista medicală The Lancet a publicat un studiu în care se spunea că vaccinul Sputnik V are o eficienţă de 91,6%. De asemenea, a concluzionat că vaccinul este sigur şi poate proteja împotriva spitalizării şi a morţii.

Deşi Sputnik V a fost aprobat, sub diferite forme, în peste 40 de ţări până acum, nu a fost încă aprobat de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA).

În ciuda acestui fapt, Ungaria este prima ţară din Uniunea Europeană care a înregistrat vaccinul pentru utilizare pe 21 ianuarie. La începutul lunii martie 2021, un acord pentru 2 milioane de doze a fost semnat şi în Slovacia, un alt membru al UE.

La 4 martie 2021, EMA a anunţat că a început să analizeze vaccinul Sputnik V. Sputnik V poate fi păstrat într-un frigider standard la 2-8 grade Celsius, ceea ce îl face mai uşor de depozitat decât alte vaccinuri - Pfizer / BioNTech trebuie păstrat la minus 70 grade Celsius, vaccinul Moderna la minus 20 de grade Celsius.
Potrivit The Lancet, eficacitatea sa este de 91,6% - uşor mai mică decât Pfizer / BioNTech şi Moderna, dar mai mare decât AstraZeneca şi Johnson & Johnson. Cu toate acestea, unii oameni de ştiinţă spun că eficacitatea vaccinurilor este dificil de comparat, deoarece au fost testate în diferite stadii ale pandemiei şi nu au fost testaţi unul împotriva celuilalt.

Spre deosebire de alte vaccinuri, prima doză de Sputnik V nu este identică cu a doua doză. Acestea variază uşor, deoarece fiecare foloseşte un virus diferit ca vector: există adenovirus Ad26 în prima doză şi adenovirus Ad5 în a doua doză. Centrul Gamaleya consideră că acest lucru ar putea ajuta la creşterea răspunsului imun.

Compararea preţurilor vaccinurilor este dificilă, deoarece datele variază în funcţie de ţara în care este importat. De exemplu, Uniunea Europeană a reuşit să negocieze un preţ de 2,16 dolari pentru fiecare doză de vaccin AstraZeneca, care este mai puţin de jumătate din preţul din Africa de Sud, potrivit unor rapoarte.

În general, vaccinurile de la Pfizer / BioNTech şi Moderna tind să fie mai scumpe, în timp ce vaccinul de la Johnson & Johnson ar putea fi cel mai rentabil, deoarece necesită doar o singură doză. Un preţ de aproximativ 10 dolari îl plasează pe Sputnik V undeva în gama de preţuri medii. Începând cu 4 martie 2021, Sputnik V a fost înregistrat sau aprobat pentru utilizare de urgenţă în peste 40 de ţări din întreaga lume. Lista include multe ţări din America Latină, dar şi mai multe ţări din Africa şi Asia. În Europa, vaccinul a fost aprobat, în diverse forme, în Belarus, Republica Srpska din Bosnia-Herţegovina, Ungaria, Moldova, Muntenegru, San Marino, Serbia şi Slovacia. În total, peste 1,2 miliarde de doze au fost precomandate din Rusia.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite