Rusia avertizează că virusul de gripă aviară detectat poate suferi mutaţii şi s-ar putea transmite de la om la om

0
Publicat:
Ultima actualizare:
gaini

Rusia a avertizat vineri că virusul de gripă aviară A(H5N8) detectat cu trei săptămâni în urmă la şapte ferme avicole ruseşti ar putea suferi mutaţii, iar probabilitatea ca acesta să înceapă să se transmită de la om la om este „foarte mare”.

„Probabilitatea ca acest lucru să se întâmple este foarte mare. Cel mai probabil, aceasta se va şi întâmpla, dar am putut anticipa înainte ca răul să se întâmple”, a declarat şefa agenţiei sanitare ruse Rospotrebnadzor, Anna Popova, citată de agenţia oficială de presă rusă TASS.

Potrivit acesteia, mai este timp să ne pregătim pentru un astfel de scenariu, de a dezvolta un vaccin şi de a efectua teste pentru a detecta tulpina virusului, a cărui apariţie la oameni a fost anunţată la 20 februarie de către Moscova.

„Dacă într-un final toate acestea nu vor fi necesare, ei bine, atunci am avut noroc. Dar dacă vor fi totuşi necesare, am fi deja pregătiţi”, a afirmat Popova, subliniind că Rusia consideră importantă alertarea comunităţii internaţionale cu privire la existenţa unei astfel de ameninţări.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a solicitat în februarie măsuri preventive împotriva celor şapte cazuri de gripă A (H5N8) raportate de autorităţile ruse.

Anterior, presa rusă a relatat că mai mulţi angajaţi ai unei ferme avicole din sudul Rusiei au contractat gripa aviară. Ulterior, tot media ruse, citând cercetători de la Centrul Novosibirsk „Vektor”, au comunicat că virusul H5N8 poate fi transmis de la păsări la oameni, dar că nu s-ar transmite de la om la om.

Persoanele infectate lucrau la o fermă avicolă situată în regiunea Astrahan, unde 100.000 din cele 900.000 de găini ouătoare au fost sacrificate la începutul lunii decembrie 2020, potrivit OMS.

Ferma a suspendat întreaga producţie şi distribuţie după detectarea cazurilor, în timp ce experţii au localizat până la 150 de persoane care au fost în contact cu lucrătorii infectaţi, dintre care niciunul nu a prezentat simptome, notează EFE, preluată de agerpres.ro.

Între timp, angajaţii afectaţi au suferit o formă uşoară de infecţie şi s-au restabilit rapid, potrivit autorităţilor.

 

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite