Reacţia Rusiei după decizia SUA de a părăsi Tratatul INF încheiat în 1987

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA
FOTO EPA

Diplomaţia rusă a denunţat vineri decizia Statelor Unite de a părăsi Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF) încheiat cu Rusia în 1987, în timpul Războiului Rece, apreciind că acest lucru se înscrie în „strategia“ americană de a ”scăpa de obligaţiile sale” internaţionale, relatează AFP.

Nici vorbă de o ”vină a Rusiei (...), aceasta este strategia Statelor Unite de a scăpa de obligaţiile lor juridice internaţionale în diverse domenii”, a declarat pentru postul public Rusia 1 o purtătoare de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

Pe de altă parte, politicieni ruşi acuză Statele Unite de ceea ce denunţă drept o subminare a securităţii mondiale, prin faptul că nu mai respectă prevederile Tratatului INF, relatează The Associated Press.

Însă NATO acuză Rusia că este responsabilă de sfârşitul tratatului.

Washingtonul a anunţat că încetează să mai respecte tratatul de sâmbătă şi că se va retrage din el în termen de şase luni, după ani de dispute, în care Statele Unite şi Rusia se acuză reciproc de încălcarea documentului.

Washingtonul acuză faptul că o rachetă rusă încalcă tratatul, însă Moscova îi acuză la rândul ei pe americani că încearcă să iasă unilateral din tratat şi că se opun unor încercări ruse de soluţionare a disputelor.

Statele Unite ”au făcut încă un pas către distrugerea lor”, a apreciat vineri preşedintele Comisiei de Politică externă din cadrul Consiliului Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului rus.

Însă ruperea tratatului ar putea servi interese strategice ruse, prin îndepărtarea obstacolelor desfăşurării unor rachete cu rază intermediară de acţiune, care ar putea atinge ţinte în Europa şi China, comentează AP.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite